cu privire la general şi nu se gândise să recunoască în ofiţerul care predase castelul din Ianina pe nobilul conte din Camera Pairilor.

Albert nu se simţea mai puţin insultat căci, de bună seamă, intenţia ofensei exista în cele câteva rânduri care îl jigniseră. În afară de asta, modul în care Beauchamp încheiase discuţia a lăsat o amintire amară în inima lui. Mângâia deci în minte ideea duelului al cărui motiv real nădăjduia, cu bunăvoinţa lui Beauchamp, să-l ascundă chiar martorilor săi.

Beauchamp nu mai fusese văzut din ziua când Albert i-a făcut vizita; iar tuturor celor care întrebau de el li se răspundea că e plecat într-o călătorie de câteva zile.

Unde se afla? Nu ştia nimeni.

Într-o dimineaţă, Albert fu deşteptat de valetul său care i-l anunţa pe Beauchamp.

Albert se frecă la ochi, porunci ca Beauchamp să fie introdus în salonaşul de fumat al parterului, se îmbrăcă repede şi coborî.

Îl găsi pe Beauchamp plimbându-se în lung şi în lat; când îl zări, Beauchamp se opri.

— Domnule, demersul pe care îl faceţi venind dumneavoastră la mine, fără să aşteptaţi vizita pe care aveam de gând să v-o fac astăzi, îmi pare de bun augur, spuse Albert. Haide, spuneţi-mi repede, trebuie să vă întind mâna glăsuind: Beauchamp, mărturiseşti o greşeală şi îmi păstrez un prieten? Ori să vă întreb pur şi simplu: Care sunt armele dumneavoastră?

— Albert, spuse Beauchamp cu o tristeţe care îl buimăci pe tânăr, să ne aşezăm mai întâi şi să vorbim.

— Cred însă, dimpotrivă, domnule, că, înainte de a ne aşeza, sunteţi obligat să-mi răspundeţi.

— Albert, spuse ziaristul, sunt împrejurări când dificultatea stă tocmai în răspuns.

— Vi-o uşurez eu, domnule, repetând întrebarea: vreţi să retractaţi, sau nu?

— Morcerf, nu ne putem mulţumi cu răspunsul da sau nu la anumite întrebări care privesc onoarea, poziţia socială, viaţa unui om ca domnul locotenent-general conte de Morcerf, pair de Franţa.

— Ce-i de făcut atunci?

— Ce am făcut eu, Albert. Se zice: Banul, timpul şi oboseala nu înseamnă nimic atunci când e vorba de reputaţia şi de interesele unei întregi familii; se zice: E nevoie mai mult decât de probabilităţi, e nevoie de certitudini pentru a accepta un duel pe moarte cu un prieten; se zice: Dacă încrucişez spada sau dacă trag cu pistolul asupra unui om căruia, timp de trei ani i-am strâns mâna, trebuie să ştiu cel puţin de ce fac un astfel de lucru, pentru a veni pe teren cu inima şi cu conştiinţa liniştite, conştiinţa aceea de care cineva are nevoie când braţul său trebuie să-i salveze viaţa.

— Ei bine, ei bine, ce înseamnă asta? întrebă Morcerf cu nerăbdare.

— Asta înseamnă că sosesc din Ianina.

— Din Ianina? dumneata?

— Da, eu.

— Cu neputinţă!

— Dragă Albert, iată paşaportul; priveşte vizele: Geneva, Milano, Veneţia, Triest, Delvino, Ianina. Dai crezare poliţiei unei republici, unui regat şi unui imperiu?

Albert îşi aruncă ochii asupra paşaportului şi apoi îi ridică, uimiţi, asupra lui Beauchamp.

— Ai fost la Ianina? întrebă el.

— Albert, dacă ai fi fost un străin, un necunoscut, un simplu lord ca englezul acela care a venit să-mi ceară socoteală acum trei sau patru ani şi pe care l-am ucis ca să scap de el, înţelegi că nu mi-aş fi dat atâta osteneală; am socotit însă că îţi eram dator semnul acesta de consideraţie. Mi-au trebuit opt zile la ducere, opt zile la întoarcere, plus patru zile de ca-rantină şi patruzeci şi opt de ore de şedere; exact trei săptămâni. Am sosit azi-noapte şi iată-mă.

— Doamne, Doamne, câte ocoluri, Beauchamp şi cum întârzii să-mi spui ce aştept de la dumneata.

— Pentru că, la drept vorbind, Albert...

— S-ar părea că eziţi.

— Da, mi-e frică.

— Ţi-e frică să mărturiseşti că te-a înşelat corespondentul dumitale? O, fără amor propriu, Beauchamp; mărturiseşte, Beauchamp, curajul dumitale nu poate fi pus la îndoială.

— Nu e vorba de asta, murmură ziaristul; dimpotrivă...

Albert se îngălbeni groaznic: încercă să vorbească, dar cuvântul i se stinse pe buze.

— Dragul meu, glăsui Beauchamp cu cel mai afectuos ton, crede-mă că aş fi fericit să-ţi cer scuze şi că ţi le-aş cere din toată inima; dar, vai...

— Dar ce?

— Nota era întemeiată, dragul meu.

— Cum, ofiţerul acela francez...

— Da.

— Fernand acela...

— Da.

— Trădătorul care a predat castelele omului în al cărui serviciu era...

— Iartă-mă că îţi spun cele ce-ţi spun, dragul meu; omul acela e părintele dumitale.

Albert schiţă o mişcare furioasă pentru a se năpusti asupra lui Beauchamp; dar acesta îl reţinu mai mult cu o privire blândă decât cu mâna întinsă.

— Iată, dragul meu, dovada, spuse el scoţând o hârtie din buzunar.

Albert desfăcu hârtia; era un certificat scris de patru notabilităţi din Ianina şi prin care se constata că colonelul Fernand Mondego, colonel instructor în serviciul vizirului Ali-Tebelin, a predat castelul din Ianina pentru două mii de pungi.

Iscăliturile erau legalizate de consul.

Albert se clătină şi căzu zdrobit într-un jilţ.

De data aceasta nu mai încăpea îndoială, numele de familie era complet.

De aceea, după un moment de tăcere mută şi îndurerată, îşi simţi inima năpădită, venele gâtului se umflară, un torent de lacrimi ţâşni din ochii săi.

Beauchamp, care îl privise pe tânăr cu o profundă milă, se apropie de el.

— Albert, îi spuse, mă înţelegi acum, nu-i aşa? Am vrut să văd totul, să judec totul prin mine, cu nădejdea că explicaţia va fi favorabilă părintelui dumitale şi că voi putea să-ţi dau toată satisfacţia. Dar, dimpotrivă, informaţiile culese constată că ofiţerul instructor, că Fernand Mondego ridicat de Ali-Paşa la titlul de general-guvernator, nu e altul decât contele Fernand de Morcerf: atunci m-am înapoiat, amintindu-mi de onoarea pe care mi-ai făcut-o acordându-mi prietenia dumitale şi am alergat aici.

Lungit în jilţ, Albert îşi ţinea mâinile pe ochi ca şi cum ar fi vrut să împiedice lumina să ajungă până la el.

— Am alergat la dumneata, continuă Beauchamp, ca să-ţi spun: Albert, greşelile părinţilor noştri, în timpurile acestea de acţiune şi reacţiune, nu pot atinge pe copii. Albert, prea puţini au trecut prin revoluţiile acestea, în toiul cărora ne-am născut noi, fără ca vreo pată de noroi sau de sânge să nu fi pângărit uniforma lor de soldat sau roba lor