Ascultă, Dumnezeu te iubeşte, spuse angajatul. Te duci, bine, văd că te duci, dar uite ce-i, te rog să nu pleci fără să ştii că eşti frumos şi iubit. Bine? Mă auzi? Eşti bun, o ştii? Dumnezeu te iubeşte. Dumnezeu te iubeşte. Şi-a trimis fiul să moară pentru tine.

Of, afurisitul de FIRPO, de ce n-o putea să-şi ţină gura? Dacă angajatul credea că el, Cody, era bun, înseamnă că era FIRPO, fiindcă el, Cody, nu era bun, era FIRPO, aşa spusese mami, aşa spusese Daryl, până şi domnul Dean de la ştiinţele naturii îi zisese să termine cu minciunile după ce încercase să-i spună că văzuse o stea căzătoare. Crainicii din cabina de deasupra salciei începură să plângă, timp în care el stătu în poala lui mami şi-i spuse că-i părea foarte rău că fusese un fiu atât de FIRPO, iar mami zise: „Ah, mulţumesc, mulţumesc, Cody, fiindcă recunoşti în sfârşit, e frumos din partea ta“, iar zâmbetul ei era atât de dulce, încât el închise ochii şi simţi un anumit imbold să se zbânţuie nebuneşte şi ah, Cristoase, să danseze.

Eşti frumos, frumos, continuă să repete angajatul, mult după ce băiatul se oprise din zbânţuială. Dumnezeu te iubeşte, eşti frumos în ochii Lui.

NEFERICIREA FRIZERULUI

1

Dimineaţa, frizerul îşi lăsa angajaţii înăuntru şi se aşeza în faţa frizeriei, bând cafea şi făcându-le ochi dulci tuturor femeilor din câmpul lui vizual. Le făcea ochi dulci femeilor în vârstă, femeilor gravide şi femeilor ale căror fotografii treceau prin dreptul lui pe părţile laterale ale autobuzelor, iar în dimineaţa asta, unei femei cu părul, negru tuns pierdut, şi cu obrajii mânjiţi de lacrimi, care n-ar arăta rău deloc dacă şi-ar da un pic silinţa, dacă s-ar spăla pe faţă şi ar investi în nişte haine cumsecade, un dres alb şi poate o fustă scurtă, cizme până la genunchi, o pălărie de cowboy şi o ţigaretă, să zicem, iar el şi-o închipui îngenunchind pe o canapea mexicană în dezordine, într-o căsuţă de chirpici, provocându-l s-o posede, şi nu după multă vreme şi-o traseră până ajunseră într-un fel de câmp de fasole, pe când câţiva gauchos cântau încet la chitară, deşi poate c-ar fi mai bine de fapt să-i posteze pe gauchos în spatele unor copaci sau al unui zid de piatră, ca să nu se încingă, să nu le fiarbă sângele uitându-se la futai şi să nu se arunce asupra lui şi să-l înjunghie, pentru ca după aia să-şi facă mendrele cu Miss Hacienda, în timp ce el murea din cauza rănilor, iar dacă te gândeai bine, ia mai dă-i încolo de gauchos, o să pună nişte chitară în surdină la combina din colibă şi-o să lase uşa deschisă, deşi până la urmă ce căuta o combină într-o colibă mexicană? Aveau magazine cu reduceri? În plus, cum ar putea să intre în vorbă? Ar putea să-i laude părul şi pe urmă s-o invite la o cafea. Ar putea să spună că, în calitate de meseriaş în ale părului, mai ştia câte ceva despre păr şi, frate, ce păr minunat avea şi apropo, îi plăcea cafeaua? Atâta doar că de fiecare dată ele îi ziceau nu. În ultima vreme nu se alesese decât cu nu nu nu. Plus că nu avea câtuşi de puţin acces la un câmp de fasole sau la o colibă de chirpici. Puteau s-o facă la el în curte, însă n-ar fi acelaşi lucru, din cauză că Jeepers o transformase într-un muzeu al căcatului, plus că mami ar suna la 911 la prima aluzie de geamăt sexy.

Iar alea, alea de pe tipa cu amenzile pentru parcare, alea erau nişte ţâţe cum scrie la carte. Deşi la faţă nu era cine ştie ce. Dar dacă puteai să-i iei ţâţele şi să i le pui lui Miss Hacienda, frate, da, atunci era treabă serioasă. Ţâţele tipei cu amenzile pentru parcare, niscai haine ca lumea, un pic de strugurel pentru buze şi vocea supersexy a bibliotecarei care se uita în altă parte de fiecare dată când îi făcea ochi dulci şi, da, ar avea femeia perfectă, mamă şi ce fericiţi ar mai fi împreună până la adânci bătrâneţi, atâta timp cât ea îşi păstra atitudinea pozitivă, care, dacă te gândeai bine, ar putea fi totuşi o problemă, fiindcă de ce mama dracului plângea în public?

Miss Hacienda trecu printr-o spărtură din gardul viu şi dispăru înăuntrul bisericii episcopaliene.

De ce intra în biserică într-o zi de lucru? Poate că avea o problemă. Poate că era cu burta la gură. Poate că, dacă intra după ea în biserică şi-i spunea că se pricepea binişor la probleme, fiindcă se născuse fără degetele de la picioare, ar bea o cafea cu el. Se săturase să se ducă acasă doar la mami. În ultima vreme îi adormise cu capul pe umăr, în timp ce se uitau la televizor. Uneori îşi făcea griji ca nu cumva să se uite cineva pe geam şi să se întrebe de ce se însurase cu o femeie atât de bătrână. Plus că alteori îşi făcea griji că mami o să se trezească şi o să-l prindă uitându-se la negresa cu bikini argintii călărindu-şi bidiviul în piscina naturală cu încetinitorul pe 1-900-DREMGAL.

Se întrebă cum o fi arătând Miss Hacienda în bikini argintii cu încetinitorul. Deşi, dacă era cu burta la gură, nu era bine să călărească. Era preferabil să stea cuminte şi s-o ia uşor. Cineva ar trebui să-i aducă o ceaşcă de ceai. Ar fi bine să se mute cu el şi cu mami. Nu i-ar scoate pe nas că e cu burta la gură. Ar trata-o afectuos. I-ar fi prieten bun şi nici măcar n-ar încerca să i-o tragă, şi nu după multă vreme ar începe chiar ea să se întrebe de ce nu, ba chiar să şi-o dorească de-adevăratelea. Ar ajuta-o în travaliu, ar