se crăpase de la vremea uscată. Stratul de deasupra se decojea și fâșii maronii se încrețeau desprinzându-se de la suprafață. Scaunele nu erau toate la fel. Patru erau din lemn simplu, cum erau scaunele de la mine de la școală, iar două erau negre și tapițate. Eu și Jaja stăteam alături. Tușica Ifeoma spuse rugăciunea dinainte de masă și, după ce verișorii mei spuseră „Amin”, eu încă mai aveam ochii închiși.

— Nne, am terminat rugăciunea. Noi nu spunem toată liturghia la rugăciunea înainte de masă, așa cum face tatăl vostru, spuse tușica Ifeoma cu un chicotit.

Mi-am deschis ochii, la timp s-o surprind pe Amaka privindu-mă.

— Sper ca Jaja și Kambili să vină în fiecare zi ca să putem mânca așa. Pui și băuturi răcoritoare! Obiora își împinse ochelarii pe nas în timp ce vorbea.

— Mami! Eu vreau pulpa, spuse Chima.

— Cred că ăștia au început să pună mai puțină cola în sticle, spuse Amaka ținând sticla ei de cola la depărtare, s-o examineze.

M-am uitat în jos la orezul jollof, la bananele plantain prăjite și la jumătatea de copan din farfuria mea și am încercat să mă concentrez, să mănânc. Nici farfuriile nu erau la fel. Chima și Obiora aveau farfurii de plastic, în timp ce noi, ceilalți, aveam farfurii simple de sticlă, fără flori gingașe sau dungi argintii. Râsete ne pluteau deasupra capului. Cuvinte izbucneau din toate părțile, adesea fără să caute sau să primească răspuns. Acasă vorbeam mereu cu un scop, mai ales la masă, dar verișorii mei păreau să vorbească pur și simplu întruna.

— Mamă, biko, dă-mi gâtul, spuse Amaka.

— Nu m-ai bătut la cap să nu-ți mai dau gâtul data trecută, gbo? întrebă tușica Ifeoma și apoi luă gâtul de pui de pe farfuria ei și se întinse să-l pună în farfuria Amakăi.

— Când am mâncat pui ultima dată? întrebă Obiora.

— Nu mai mesteca precum o capră, Obiora! spuse tușica Ifeoma.

— Caprele mestecă diferit când rumegă și când mănâncă, mamă. La care te referi?

Am ridicat capul să-l văd pe Obiora mestecând.

— Kambili, e ceva în neregulă cu mâncarea? întrebă tușica Ifeoma speriindu-mă. Mă simțisem de parcă nu eram acolo, că doar observam masa unde puteai să spui orice, oricând, oricui, unde aerul era liber și puteai respira cum pofteai.

— Îmi place orezul, tușico, mulțumesc.

— Dacă îți place orezul, mănâncă orezul, spuse tușica Ifeoma.

— Poate nu e așa de bun ca orezul de calitate superioară pe care-l mănâncă acasă, spuse Amaka.

— Amaka, las-o în pace pe verișoara ta, spuse tușica Ifeoma.

N-am mai spus altceva până la sfârșitul mesei, dar am ascultat fiecare cuvânt rostit, am urmărit fiecare chicotit de râs și fiecare glumă făcută pe seama cuiva. În general, verii mei vorbeau, iar mătușa stătea și-i privea, mâncând încet. Arăta ca un antrenor de fotbal care făcuse o treabă bună cu echipa lui și se mulțumea să stea lângă boxa de optsprezece metri și să privească.

După prânz, am întrebat-o pe Amaka unde e toaleta, cu toate că știam că era la ușa din fața dormitorului. Păru iritată de întrebarea mea și făcu un gest vag înspre hol, întrebând:

— Unde altundeva, crezi?

Încăperea era atât de îngustă că puteam atinge ambii pereți dacă întindeam mâinile. Nu erau covoare moi, nici învelitoare pufoasă pe capacul vasului de toaletă ca acasă. O găleată de plastic goală era așezată lângă toaletă. După ce am făcut pipi, am vrut să trag apa, dar rezervorul era gol; clapeta se mișca în gol în sus și în jos. Am mai stat câteva minute în încăperea îngustă, înainte să mă duc s-o caut pe tușica Ifeoma. Era în bucătărie, frecând marginile sobei de gaz cu un burete plin de spumă.

— Voi fi foarte zgârcită cu buteliile mele noi, spuse tușica Ifeoma zâmbind când mă văzu. Le voi folosi numai pentru mese speciale, ca să țină mult. Încă nu renunț la soba cu gaz.

Am făcut o pauză, întrucât ce aveam de spus era atât de departe de buteliile pe gaz și de sobe pe gaz. Se auzea râsul lui Obiora de pe verandă.

— Tușico, nu e apă la vasul de toaletă.

— Ai făcut pișu’?

— Da.

— Apa la noi curge numai dimineața, o di egwu. Așa că nu tragem apa doar pentru pipi, numai când există ceva după care să tragi apa. Sau, câteodată, când apa nu curge câteva zile, închidem doar capacul, până când merge toată lumea și apoi folosim o găleată. Așa economisim apa. Tușica Ifeoma zâmbea stânjenită.

— Aa, am spus.

Amaka intrase în bucătărie în timp ce tușica Ifeoma vorbea.

— Sunt sigură că acasă la voi trageți apa din oră în oră, numai ca să mențineți apa proaspătă, dar aici nu facem asta.

— Amaka, o gini? Nu-mi place tonul ăsta! spuse tușica Ifeoma.

— Iartă-mă, murmură Amaka, turnându-și apă rece dintr-un flacon de plastic în pahar.

M-am dus mai aproape de peretele afumat de la gaz, dorindu-mi să mă fac totuna cu el și să dispar. Voiam să-i cer iertare Amakăi, dar nu eram sigură pentru ce.

— Mâine îi ducem pe Kambili și pe Jaja prin oraș să le arătăm campusul, spuse tușica Ifeoma, vorbind pe un ton atât de normal încât m-am întrebat dacă nu cumva îmi imaginasem că ridicase vocea mai devreme.

— Nu e nimic de văzut. Se vor plictisi.

Atunci sună telefonul, tare și sonor, nu ca ale noastre de acasă, care vibrau mut. Tușica Ifeoma se grăbi la ea în dormitor să-l ridice.

— Kambili! Jaja! strigă o clipă mai târziu.

Știam că e Papa. L-am așteptat pe Jaja să vină de pe verandă, ca să mergem împreună. Când am ajuns la telefon, Jaja se dădu înapoi și-mi făcu semn să vorbesc prima.

— Alo, Papa. Bună seara, am spus și apoi