pasă, merge de la unu la douăsprezece, restul sunt ideile oamenilor. Ce zgomot e ăsta, întrebă fata cu ochelari negri, parcă ar fi, Eu am fost, am auzit că spuneau la radio că e ora patru şi mi-am întors ceasul, a fost un gest automat cum facem tot timpul, se grăbi să spună soţia medicului. Apoi se gândi că n-a meritat să rişte, ar fi fost de ajuns să se uite la mâna orbilor care veniseră azi, cineva trebuia să aibă un ceas care funcţiona. Chiar bătrânul cu legătură neagră avea unul, aşa cum observă acum, şi ora era corectă. Atunci medicul ceru, Vorbiţi-ne despre situaţia de afară. Bătrânul cu legătură neagră spuse, Păi da, dar mai bine să mă aşez, nu mă mai pot ţine pe picioare. De astă dată, câte trei şi câte patru în fiecare pat, ca să-şi ţină companie, orbii se aşezară cât mai comod, făcură linişte, şi atunci bătrânul cu legătură neagră povesti ce ştia, ce văzuse cu propriii lui ochi cât timp îi mai avusese, ce auzise în timpul celor câteva zile câte trecuseră între începutul epidemiei şi propria lui orbire.

  Imediat, în primele douăzeci şi patru de ore, spuse, dacă era adevărat zvonul care se răspândise, au fost sute de cazuri, toate la fel, toate manifes-tându-se în acelaşi mod, rapiditate instantanee, absenţă deconcertantă a leziunilor, albul strălucitor al câmpului vizual, nici o durere înainte, nici o durere după. In ziua a doua s-a zvonit că se constatase o oarecare scădere a numărului de cazuri noi, se trecuse de la sute la zeci, lucru care a determinat Guvernul să anunţe prompt că, după cele mai rezonabile perspective, situaţia va fi neîntârziat sub control. Din acest moment, în afara unor comentarii răzleţe care n-au putut fi evitate, relatarea bătrânului cu legătură neagră nu va mai fi urmată ad litteram, fiind înlocuită de o reorganizare a discursului oral, orientată în sensul valorizării informaţiei prin utilizarea unui vocabular corect şi adecvat. Motivul acestei alterări, neprevăzute dinainte, este expresia ţinută sub control, deloc vernaculară, folosită de narator, care puţin a lipsit să nu-1 descalifice ca relator complementar, important, fără îndoială, căci fără el n-am avea nici o modalitate de a şti ce s-a întâmplat în lumea exterioară, ca relator complementar, ziceam, al acestor extraordinare evenimente, când se ştie că descrierea oricărei fapte n-are decât de câsti-gat din rigoarea şi proprietatea termenilor uzaţi. Revenind la subiect, a exclus Guvernul, aşadar, ipoteza, avansată la început, că ţara ar fi căzut pradă unei epidemii, fără precedente cunoscute, provocată de un agent morbid încă neidentificat, cu efect instantaneu, a absenţei totale a semnalelor prealabile de incubaţie sau de latenţă. Ar fi vorba, va să zică, în conformitate cu noua opinie ştiinţifică şi cu interpretarea administrativă actualizată, în consecinţă, de o întâmplătoare şi nefericită concomitentă temporală a unor circumstanţe de asemenea neclarificate deocamdată, în a căror exaltare patogenică era deja posibil, accentua comunicatul Guvernului, pe baza prelucrării datelor disponibile, indicând proximitatea unei clare curbe de rezoluţie, să fie observate tendinţe de epuizare. Un comentator al televiziunii a avut darul să găsească metafora justă când a comparat epidemia, sau ce-o fi fost ea, cu o săgeată lansată în sus, care, atingând vârful ascensiunii, se opreşte un moment, ca suspendată, şi pe dată începe să descrie obligatoria curbă descendentă, pe care, cu voia Domnului, cu această invocaţie comentatorul revenea la trivialitatea schimburilor umane şi la epidemia propriu-zisă, gravitaţia se va ocupa s-o accelereze, până când o să dispară cumplitul coşmar care ne chinuie, cuvinte care apăreau mereu în diversele mjloace de comunicare socială, unde se formula tot timpul urarea pioasă să-şi recapete nefericiţii orbi cât mai curând vederea pierdută, promiţându-le, până atunci, solidaritatea întregului corp social organizat, atât oficial cât şi privat, într-un trecut îndepărtat, raţiuni şi metafore asemănătoare fuseseră traduse de neînfricatul optimism al oamenilor de rând în vorbe precum, Binele veşnic nu ţine, răul nu se aţine, sau, în versiune literală, Aşa cum nu există un bine care să dureze veşnic, la fel nu există nici un rău care să dureze veşnic, maxime supreme ale celor care au avut timp să înveţe din necazurile vieţii şi ale sorţii, şi care, transpuse în ţara orbilor, vor trebui citite după cum urmează, Ieri am văzut, azi nu vedem, mâine vom vedea, cu o uşoară intonaţie interogativă în treimea finală a frazei, ca şi cum prudenţa, în ultima clipă, ar fi decis, pentru orice eventualitate, să adauge reticenţa unei îndoieli concluziei pline de speranţă.

  Din păcate, curând a fost demonstrată inani-tatea unor asemenea urări, expectativele Guvernului şi previziunile comunităţii ştiinţifice s-au dus pur şi simplu pe apa sâmbetei. Orbirea se întindea, nu ca o maree bruscă ce ar fi inundat şi măturat totul în calea ei, ci ca o infiltrare insidioasă a mii de pârâiaşe învolburate care, după ce îmbibaseră lent pământul, deodată îl îneacă de tot. în faţa alarmei sociale, pe punctul de a lua hăţurile în mână, autorităţile au promovat în grabă reuniuni medicale, mai ales de oftalmologi şi neurologi. Din pricina timpului pe care fatalmente îl cerea organizarea lui, nu s-a ajuns la convocarea congresului preconizat de unii, în schimb n-au lipsit colocviile, seminariile, mesele rotunde, unele deschise publicului, altele ţinute cu uşile închise. Efectul conjugat al evidentei inutilităţi a dezbaterilor şi cazurile unor orbiri subite petrecute în mijlocul sesiunilor, cu oratorul ţipând, Sunt orb, au convins ziarele, radioul şi televiziunea, aproape pe toate, să nu se mai ocupe de asemenea iniţiative, exceptându-se discretul şi întru totul lăudabilul comportament al anumitor organe de comunicare, trăind pe seama senzaţionalismului de orice fel, al fericirilor şi nefericirilor semenilor, care nu erau dispuse să piardă nici o ocazie de a relata pe viu, cu dramatismul pe care-1 justifica situaţia, orbirea subită, de exemplu, a unui profesor de oftalmologie.

  Dovada progresivei deteriorări a stării de spirit generale a dat-o însuşi Guvernul, schimbându-şi de două ori, în câteva zile, strategia. Mai întâi crezuse că era posibil să circumscrie răul recurgând la închiderea orbilor şi a contaminaţilor în câteva spaţii discriminate, precum spitalul de nebuni unde