•

În timp ce urca pe podiumul din camera de conferințe de la JPL, Venkat zâmbea larg.

— Am primit răspunsul prin antena cu amplificare mare acum o jumătate de oră, le spuse Venkat jurnaliștilor adunați. I-am cerut imediat Pathfinderului să capteze o imagine panoramică. Să sperăm că Watney are un mesaj pentru noi. Întrebări?

Marea de reporteri ridică mâinile.

— Cathy, să începem cu tine, zise Venkat indicând spre reporterul CNN.

— Mulțumesc, spuse ea. Ați avut vreun contact cu roverul Sojourner?

— Din nefericire, nu, răspunse el. Landerul nu s-a putut conecta la Sojourner și nu avem nicio posibilitate de a-l contacta direct.

— Ce-ar putea fi în neregulă cu Sojourner?

— Nici măcar nu pot face speculații, zise Venkat. După atâta timp petrecut pe Marte, orice i s-ar fi putut întâmpla.

— Cea mai bună ipoteză?

— Cea mai bună ipoteză a noastră e că l-a luat în habitat. Semnalul landerului nu poate ajunge la Sojourner prin prelata habitatului. Dumneata! spuse el indicând spre alt reporter.

— Marty West, NBC News. Cum veți comunica cu Watney odată ce totul e pus la punct?

— Asta depinde de Watney, zise Venkat. Putem acționa numai prin intermediul camerei. El ne poate scrie notițe pe care să le vedem. Dar va fi mai delicat să-i răspundem.

— De ce? întrebă Marty.

— Pentru că tot ce avem este platforma camerei. Asta e singura componentă mobilă. Există multe moduri în care putem transmite informații prin simpla rotire a platformei, dar nu avem cum să-i spunem lui Watney despre ele. Va trebui să se gândească el la ceva și să ne spună. Vom urma indicațiile lui. Spuneți! zise el arătând spre următorul reporter.

— Jill Holbrook, BBC. Cu un drum dus-întors de treizeci și două de minute și nimic altceva decât o singură cameră rotitoare prin care să comunicați, o să fie o conversație cumplit de lentă, nu-i așa?

— Da, așa o să fie, confirmă Venkat. În momentul ăsta e dimineață devreme în Acidalia Planitia, iar aici, în Pasadena, e trecut puțin de 3 a.m. O să fim aici toată noaptea, și ăsta e doar începutul. Deocamdată ajunge cu întrebările. Imaginea panoramică trebuie să sosească în câteva minute. O să vă ținem la curent.

Înainte ca vreun reporter să mai poată solicita o continuare a conferinței, Venkat ieși cu pași mari pe ușa laterală și înaintă grăbit pe hol către centrul de control improvizat pentru Pathfinder. Își făcu drum prin mulțime până la consola de comunicații.

— A venit ceva, Tim?

— Sigur, răspunse acesta. Dar ne zgâim la ecranul ăsta negru fiindcă e mult mai interesant decât imaginile de pe Marte.

— Faci pe deșteptul, Tim, zise Venkat.

— S-a reținut.

Bruce își croi drum în față.

— Mai sunt câteva secunde pe ceas, spuse el.

Timpul trecu în tăcere.

— Primim ceva, zise Tim. Mda. E imaginea panoramică.

Oftaturi de ușurare și conversații în surdină luară locul tăcerii tensionate pe măsură ce imaginea apărea încet. Se contura de la stânga la dreapta, cu o viteză de melc din cauza limitărilor de bandă ale sondei antice care o trimitea.

— Suprafața marțiană… spuse Venkat, pe când liniile se umpleau lent. Mai multă suprafață…

— Marginea habitatului! zise Bruce arătând spre ecran.

— Habitat, zise zâmbind Venkat. Acum mai mult habitat… Mai mult habitat… e cumva un mesaj? E un mesaj!

Imaginea care creștea dezvălui o notă scrisă de mână, suspendată la înălțimea camerei cu o vergea subțire de metal.

— Avem o veste de la Mark! anunță Venkat.

Aplauze izbucniră în încăpere, apoi se stinseră rapid.

— Ce zice? întrebă cineva.

Venkat se aplecă mai aproape de ecran.

— Zice… „O să scriu întrebări aici – Sunteți pe recepție?”

— Așa…? rosti Bruce.

— Asta zice, spuse Venkat ridicând din umeri.

— Încă o însemnare, spuse Tim, indicând spre ecranul pe care se afișa din ce în ce mai mult din imagine.

Venkat se aplecă din nou în față.

— Asta zice: „Orientați camera aici pentru da”.

Își încrucișă brațele peste piept:

— E-n regulă. Comunicăm cu Mark. Tim, îndreaptă camera spre „Da”. După aia începi să faci fotografii la interval de zece minute până pune altă întrebare.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 97 (2)

„Da!” Au spus „Da”!

Nu m-a mai emoționat atât de tare un „da” de la noaptea balului de absolvire!

Bun, să ne calmăm.

Am la dispoziție o cantitate limitată de hârtie. Bucățile astea de hârtie au fost gândite ca etichete pentru seturile de probe. Am cam cincizeci de fișe. Pot să le folosesc pe ambele fețe și, dacă e nevoie, pot să le refolosesc, ștergând întrebarea veche.

Stiloul pe care-l folosesc o să dureze mult mai mult decât fișele, deci cerneala nu e o problemă. Dar trebuie să scriu totul în habitat. Nu știu din ce fel de mizerie halucinogenă e făcută cerneala aia, dar sunt sigur că s-ar evapora în atmosfera marțiană.

Ca să ridic fișele către cameră, folosesc componente vechi ale sistemului de antene. E o oarecare ironie în asta.

Va trebui să comunicăm mai mult decât da sau nu la fiecare jumătate de oră. Camera se poate roti 360 de grade, iar eu am o mulțime de componente de antenă. E vremea să fac un alfabet. Dar nu pot folosi doar literele de la A la Z. Douăzeci și șase de litere plus fișa mea de întrebări, asta ar însemna douăzeci și șapte de fișe în jurul landerului. Fiecare ar primi doar 13 grade de arc. Chiar dacă JPL ațintește perfect camera, există o probabilitate destul de mare să nu știu la ce literă se referă.

Deci va trebui să folosesc ASCII{18}. Așa gestionează calculatoarele caracterele. Fiecare caracter are un cod numeric cuprins între 0 și 255. Valorile de la 0 la 255 pot fi exprimate ca două cifre hexazecimale. Dacă-mi dau perechi de cifre hexa, pot să trimită orice fel de caracter doresc, inclusiv numere, punctuație etc.

Cum o să știu ce valori corespund căror caractere? Laptopul lui Johanssen e o comoară de informații. Știu că are un tabel ASCII pe undeva pe-acolo. Toți obsedații de calculatoare au.

Așa c-o să fac fișe