îi îndemnase pe fiecare în parte să nu dezvăluie adevărata lui identitate celorlalţi, cărora le destăinuise deja că era de la C. I. D.

  — Eşti singurul din escadrilă care ştie că sunt de la C. I. D., îi destăinui el maiorului Major, şi este absolut necesar să rămână un secret pentru ca eficienţa mea să nu fie afectată. Ai înţeles?

  — Sergentul Towser ştie.

  — Da, ştiu. A trebuit să-i spun ca să intru să-ţi spun. Dar ştiu că el nu va sufla nimănui o vorbă, sub nici un motiv.

  — Mie mi-a spus, mărturisi maiorul Major. Mi-a spus că afară aşteaptă un tip de la C. I. D. ca să discute cu mine.

  — Ticălosul! Va trebui să cer verificarea lui. Să fiu în locul dumitale, n-aş lăsa la vedere nici un document ultrasecret. Măcar până îmi întocmesc raportul.

  — N-am nici un document ultrasecret, spuse maiorul Major.

  — La astea mă refer. Încuie-le în fişetul dumitale ca să nu poată pună mâna pe ele sergentul Towser.

  — Sergentul Towser are singura cheie de la fişet.

  — Mă tem că ne pierdem vremea, rosti băţos cel de-al doilea tip de la C. I. D.

  Era o persoană activă, grasă, irascibilă, ale cărei gesturi erau iuţi şi sigure. Scoase câteva fotocopii dintr-un plic mare, roşu, pe care-l ascunsese vizibil sub o scurtă de pilot din piele, pictată strident cu imagini de avioane zburând printre flăcările portocalii ale artileriei antiaeriene şi cu şiruri ordonate de mici bombe simbolizând cele cincizeci şi cinci de misiuni de luptă efectuate.

  — Ai văzut vreodată una din astea?

  Maiorul Major privi fără nici o expresie copiile corespondenţei personale de la spital, pe care ofiţerul cenzor scrisese „Washington Irving” sau „Irving Washington”.

  — Nu.

  — Dar pe astea?

  Maiorul Major privi apoi copiile documentelor oficiale adresate lui pe care el pusese aceleaşi semnături.

  — Nu.

  — Cel care a semnat cu aceste nume este în escadrila dumitale?

  — Cu care din ele? Aici sunt două nume.

  — Oricare. Presupunem că Washington Irving şi Irving Washington aparţin aceluiaşi individ şi că foloseşte două nume numai ca să ne deruteze. Ştii că e un procedeu curent.

  — Nu cred că există în escadrila mea nici un individ cu unul din aceste nume.

  Faţa tipului de la C. I. D. exprima dezamăgirea.

  — E mult mai inteligent decât am bănuit noi, remarcă el. Foloseşte un al treilea nume şi pozează în altă persoană. Şi cred că… da, cred că ştiu care este cel de-al treilea nume.

  Incitat de inspiraţia care-i venise, îi dădu maiorului Major să studieze o altă fotocopie.

  — De asta ce zici?

  Maiorul Major se aplecă puţin în faţă şi văzu o copie a scrisorii în care Yossarian înnegrise totul în afară de numele Mary şi pe care scrisese „Tânjesc dramatic după tine. A. T. Tappman, capelan, Armata S. U. A”. Maiorul Major clătină din cap.

  — N-am mai văzut-o.

  — Ştii cine este A. T. Tappman?

  — E capelanul grupului.

  — Cu asta s-a rezolvat situaţia, spuse cel de-al doilea tip de la C. I. D. Washington Irving este capelanul grupului.

  Pe maiorul Major îl cuprinse un val de panică.

  — A. T. Tappman este capelanul grupului, îl corectă el.

  — Eşti sigur?

  — Da.

  — De ce ar semna capelanul grupului cu acest nume o scrisoare?

  — Ca să nu fie detectat.

  — Poate că ai dreptate, se hotărî cel de-al doilea tip de la C. I. D. după o clipă de ezitare, umezindu-şi vioi buzele. Poate că avem de a face cu o bandă, cu doi oameni care lucrează în echipă şi întâmplător au două nume inversate. Da, sunt sigur că asta este. Unul din ei este aici în escadrilă, unul din ei este la spital şi unul din ei este cu capelanul. Asta înseamnă trei oameni, nu? Eşti absolut sigur că n-ai văzut până acum niciunul dintre aceste documente oficiale?

  — Le-aş fi semnat dacă le-aş fi văzut.

  — Cu ce nume? întrebă şiret cel de-al doilea tip de la C. I. D. Cu al tău sau cu al lui Washington Irving?

  — Cu numele meu, îi spuse maiorul Major. Nici nu cunosc numele lui Washington Irving.

  Cel de-al doilea tip de la C. I. D. zâmbi.

  — Dragă maiorule, mă bucur că nu eşti vinovat. Asta înseamnă că vom putea conlucra şi voi avea nevoie de cât mai mulţi oameni. Undeva în teatrul de operaţiuni european există un individ care pune mâna pe rapoartele adresate dumitale. Ai idee cine ar putea fi?

  — Nu.

  — Ei bine, eu am o idee foarte bună, spuse cel de-al doilea tip de la C. I. D., aplecându-se în faţă şi şoptind confidenţial: ticălosul de Towser. Ce alt motiv ar avea să umble peste tot cu vorbe împotriva mea? Fii atent, cască ochii şi anunţă-mă în clipa când auzi pe cineva pomenind de Washington Irving. O să ordon o verificare a capelanului şi a tuturor celorlalţi de aici.

  În momentul în care acesta plecă, primul tip de la C. I. D. sări pe geam în biroul maiorului Major şi dori să ştie cine era cel de-al doilea tip de la C. I. D. Maiorul Major aproape că nu-l recunoscu.

  — Era un tip de la C. I. D, îi spuse maiorul Major.

  — Era pe dracu'! spuse primul tip de la C. I. D. Eu sunt omul C. I. D.-ului aici.

  Maiorul Major abia îl recunoscu, fiindcă era îmbrăcat cu un halat de baie decolorat din catifea reiată castanie, cu tighelele desfăcute sub ambele braţe, o pijama din flanel subţire şi nişte papuci de casă jerpeliţi, cu una din tălpi dezlipită. Era costumul regulamentar de spital, îşi aminti maiorul Major. Tipul se îngrăşase cu vreo zece kilograme