cu acelaşi metru de nisip şi scoici sparte-ntre noi), cu lentile moi de apă pe trup şi cu părul îmbâcsit de sare, trăgeam aer în piept, şi aerul pe care-1 smulgeam de pe corpul ei îmi pătrun-dea-n alveole şi-apoi în sânge, iar sângele-mi cobora în arterele sexului, deschizând acolo supape şi umplând ţesuturi fierbinţi. Mă lipeam de nisip, îl muşcam, aş fi mâncat marea ca pe o stridie uriaşă, aş fi ros norii şi hotelul din zare. Deveneam tot, din cap până-n picioare, un sex erect, cuprins de febră şi nebunie.

  Ce vârstă să fi avut femeia asta de smântână şi aur? I-aş fi dat între cincisprezece şi şaptesprezece miliarde de ani. Un punct de pe-un balon dintr-o spumă de universuri pornise să se umfle el însuşi, desprins de celelalte şi alcătuind, treptat, lumea noastră. Materie luminoasă şi materie-ntunecată au concurat la zămislirea galaxiilor: bilioane de puncte de aur dispuse în faguri şi-n stringuri. In fiecare, sute de miliarde de stele au produs elementele chimice: pământul binecuvântat al planetelor. Iar pe firimitura pe care trăim, în marea de sticlă sărată s-au ivit bacterii şi viermi şi bureţi şi trilo-biţi şi nautili şi celacanţi. Iar când mările s-au retras, pe plajele lor ude au rămas amfibieni şi reptile. Şi în pădurile negre au prins a fojgăi păsări şi mamifere. Şi umanoizi stângaci au păşit în savană. Specii şi rase au exterminat specii şi rase, popoare au distrus popoare, civilizaţii s-au ridicat şi s-au năruit („unde e Xer-xes? unde Artaxerxes?”), apocalipse-au venit şi-au trecut („Turnuri în prăbuşire: Ierusalim Alexandria Viena Londra Roma ireale.”), biblioteci s-au scris şi li s-a dat foc şi-n cele din urmă o femeie a prins în pântec plod de strigoi de voievoid şi-o celulă-ou, divizându-se şi crescând, a recapitulat facerea lumii, şi embrionul a devenit o fetiţă ghemuită în uter, şi fetiţa a ieşit din mingea de muşchi ca dintr-o mare rotundă şi-a crescut şi-n cele din urmă a moştenit pământul. Căci întreaga lume există pentru a ajunge la o femeie frumoasă.

  Bomba de aur au poreclit-o foarte repede cei de pe plajă, bărbaţii goi şi femeile goale ce se-nnegreau lângă mare pe măsură ce ea devenea tot mai albă şi mai pietroasă. Femeile însele o mâncau din ochi, cot la cot cu bărbaţii, începând să le-nţeleagă pe Sapho şi pe Bilitis. Ce găsiseră pân-atunci la satirii păroşi cu care trăiau? Cum se lăsau rănite, noapte de noapte, de grosolanele lor unelete de-mperechere? Când dragostea, erotismul, pornografia, atingerea sfârcurilor şi descleierea buzelor cu degetele şi cu limba sau doar cu răsuflarea înfierbântată se legau atât de evident de jocul de curbe, cute şi umezeli al corpului feminin? Şi nu al oricărui corp, ci numai al celei ce stătea acum pe cearşaf, cu picioarele-ncrucişate, vorbind la mobil zâmbitoare şi jucându-se cu lănţugul de aur ce ardea-n jurul gleznei de uriaşă.

  Bombă? Mai curând o rachetă trimisă în patul fiecărei fiinţe care-o vedea măcar şi o singură dată pe plajă, sorindu-se goală şi visătoare pe încâlceala de stabilopozi, căci nu-mi imaginam, ci ştiam că, în umbra fiecărei camere de hotel, noaptea târziu, fiecare bărbat îşi speria de moarte femeia, frământând-o şi pătrunzând-o nu cu oboseala din cuplurile stabile („scuză-mă, te-am lovit? nu te zgârii cu barba?”), ci cu o ferocitate disperată, pe care nici măcar la-ncepu-tul legăturii lor n-o avusese şi nici nu o putuse avea, pentru că biata Mădă sau Cată erau simple femei, iar un bărbat are nevoie de mult mai mult ca să ţâşnească asemeni unui vulcan, înecând în lavă arzândă orăşelele de marmură de la poale. Are nevoie să călărească peste şalele unei bombe de aur. Nopţi în şir, când s-a făcut dragoste, s-a făcut dragoste doar cu femeia cu pubis de aur ce lăsa-n nisip, de câte ori pleca, o adâncitură în formă de violoncel.

  În ultima zi a sejurului meu din vara aceasta, după ce dimineaţa sprijinise iar cerul cu creştetul ei de cariatidă, vorbind la mobilul al cărui ecran învăpăiat îi fulgera pe obraz, femeia profilată pe vânt şi pe scoici n-a mai venit după-amiaza la plajă, şi-atunci am ştiut că discul ei se scufundase în mare. Ajungea să privesc în jur ca să ştiu că plecase: bărbaţii şi femeile zăceau pe nisip carbonizaţi, fumegând. Prin pielea crăpată le ieşiseră coastele acoperite de sare. Marea însăşi se umpluse de alge băloase, mucuri de ţigări şi hârtii. Am rătăcit pe plajă ore-n şir, lăsând valurile să-mi ude tălpile goale. Seara, am găsit la bar o femeie oarecare şi am iubit-o apoi întreaga noapte, udând-o cu lacrimi şi cu salivă. Plângând peste mizerul corp de muiere (Mădă sau Cată), în care intrasem nu ca-ntr-un templu, ci ca-ntr-o cofetărie, am ştiut că niciodată de-atunci încolo n-aveam să revăd ştima de lapte şi miere din golful cu stabilopozi, înfăşurată-n părul ei de sârme şi vrejuri şi cârcei şi spirale şi volute de aur.

  De ce iubim femeile

  1 entru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.