Bomba de aur.

  Ivegret vremurile când tot ce era auriu în picturi se reprezenta prin foiţe de aur adevărat. Jumătăţi şi sferturi de monezi erau bătu-te-ndelung cu ciocanul până deveneau mari hârtii de aur, uşoare ca pana şi aproape străvezii, lipite apoi peste nimburi, stele şi sori în peisaje cu chiparoşi şi castele. în aceleaşi fabuloase vremi sclipirile din tapiserii se realizau tot cu fire de aur, împletite cu mătasea şi cu bumbacul aduse din Colonii. Zulufii fecioarelor erau din şpan de aur şi cornul de inorog avea ca-nelura din spire de sidef adevărat.

  Pentru povestirea de faţă mi-ar trebui şi mie foarte, foarte mult aur. Mi-ar fi plăcut de pildă ca, în peisajul în care nu se va-ntâmpla din păcate nimic de-a lungul acestor pagini (dar cititoarele mele s-au obişnuit, deja, cred, cu asta), cel puţin trei elemente să fie poleite cu aur adevărat, aur de un miliard de carate, foiţe şi fire de aur transcendental: crestele valurilor mării, formând o cale de foc de la soarele vuitor şi până la ţărm, cele şapte litere care formează cuvântul SAMSUNG pe mobilul vecinei mele de plajă şi, nu în ultimul rând, părul ei blond şi greu, răsucindu-i-se pe umeri în cârcei savanţi, cruzi şi melodioşi ca în studiile de coafuri ale lui Le-onardo. Dar pentru descrierea acestui păr, pe care sculptorii din vechime n-ar reuşi să-1 scoată din daltă, oricât de fină ar fi dentiţia ei şi oricât de mlădioase le-ar fi încheieturile, mi-am rezervat trei sferturi din paginile acestea faţă-n faţă, ca două aripi de fluture virtual sau ca un pictorial al celei mai erotice dintre revistele erotice ale lumii. Entuziast, aproape nebun de exaltare, asemenea lui Socrate cel din Cratylos, simt că, orice aş scrie aici, nu voi face decât să vorbesc despre acest păr de sârme de aur, de fractali de aur, de miliarde de picioare ale unui păianjen de aur, pe care l-aş fi apucat şi-nfăşu-rat pe pumn, aspru şi gros şi fierbinte, o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, de şase ori pân-aş fi ajuns la ceafa goală, cu câteva firişoare spiralate, ale celei ce zăcea pe plajă lângă mine, despărţiţi doar de un metru de nisip de scoici sfărâmate.

  Merg la mare de fiecare dată singur şi de fiecare dată fac plajă complet gol, înconjurat de trupuri complet goale. Mă apropii de mare cu precauţiile nesfârşite cu care vechii evrei se apropiau de chivot: „Să n-aveţi a face cu vreo femeie”, le poruncea atunci Iehova. Zile-ntregi, uneori săptămâni înainte de-a ajunge la mare îmi refuz sexualitatea, şi asta-mi dă o ciudată voluptate. Fiindcă-n toate fantasmele mele trăieşte marea, care-mi inundă craniul şi se revarsă din el ca vinul ce se varsă peste buza unui potir. Iar la mare nu fac dragoste decât o singură dată, de obicei în ultima noapte, cu o femeie pe care-abia o cunosc, mereu alta şi de fapt întotdeauna aceeaşi, pentru că ea pentru mine este doar marea. Este esenţa acelor zile de nisip şi de sare, de statui de bronz lungite pe plajă ca pe un capac nesfârşit de sarcofag etrusc, de efectele de lentilă, violete şi irizate, ale soarelui triumfător. E promiscuitatea totală, anonimă şi insuportabil de dulce, marea sărată şi umedă şi senzuală din care toţi am ieşit. Până anul acesta, însă, n-am cunoscut cu adevărat nici marea şi nici femeia.

  Se arăta pe la ora zece şi-n scurt timp am învăţat, ca toţi ceilalţi, să-i aştept răsăritul. O precedau coroana şi unda de şoc a unei explozii termonucleare. Ne ridicam pe jumătate de pe nisip şi, bărbaţi goi şi femei goale, o priveam orbiţi, prin ochelari fumurii, ca pe eclipse. Şi-roia frumuseţe. Mergea pe vârfuri încălţată-n pantofi de cuarţ sclipitor, cu tocuri ce se curbau pe alee sub greutatea ei nemaivăzută. Cobora pe nisipul micului golf mărginit de stabilopozi şi-şi întindea cearşaful foarte aproape de mare. Apoi se despuia, susţinută-n picioare de toate privirile de pe plajă, până şi ale pescăruşilor, căci numai goală putea fi cu adevărat înţeleasă şi descrisă. Şi mereu rămânea o vreme doar în chiloţi, albă ca laptele şi linsă de briza din larg, şi-atunci pubisul ei întindea mătasea albastră ce se cuta dedesubt, între labiile îngemănate.

  Ar fi fost idealul de frumuseţe a, practic, întregii umanităţi. Ar fi fost vândută şi cumpărată, lângă şofran, scorţişoară şi oricalc, în porturi îndepărtate. Cu picioarele ei groase, de zeiţă ce susţine un colţ de templu, cu sânii ei uriaşi pe care şi-i împingea-nainte cu mândria cu care matroana romană-şi împinsese copiii („Iată bijuteriile mele!”), cu pletele ei de Magdalenă din Magdalenian, cu boiul ei criselefantin ar fi fost mândria haremurilor şi călăreaţa filozofilor lumii. Goală, răspândea atâta lumină, că toate celelalte trupuri din micul golf căpătau culoarea cenuşie-a cadavrelor. Sânii ei, observai imediat, erau singurii demni de acest nume: celelalte femei aveau pe piept mamele sau pur şi simplu ţâţe. Fundul ei, cu zona-ntunecată dintre coapse, îşi arăta din timp în timp, leneş şi premeditat, steluţa cafenie şi structura cealaltă, franjurată complex, asemenea cărniţei ce iese dintre valvele unei scoici de mare. Când se-ntin-dea pe spate, smocul de liţă de aur, deasupra păsăricii rase grijuliu, arunca o lumină razantă pe pântec, precum capacul stilourilor din copilărie. Iar când se-ntorcea, peste fese, vălurin-du-se pe perniţa triunghiulară a şalelor, ivea un tatuaj cu dragoni.

  Am stat zece zile, zi de zi, în apropierea trupului ei mare şi greu, a pielii ei care-n loc de bronz se acoperea tot mai mult cu o atmosferă volatilă de feromoni. în camisola asta de feromoni intra şi în mare, mereu numai pân-la genunchi, mereu împingându-şi sânii-nainte, pictându-şi gurguiele şi rotunjimea dulce de sub ele pe azur. Apoi înainta pe dâra de aur, se apleca şi ridica-n palme câte-o meduză, ştiind că toţi o privesc, că e miezul miezului mării. Când se-ntindea din nou lângă mine (vai,