– Au făcut şaptesprezece încercări de a ajunge la perechea Dyson, interveni Kazimir. Şi au în prezent patruzeci şi două de nave în căutarea unei civilizaţii imobile dincolo de regiunea de spaţiu protejată de noi cu Firewall.

– N-am ştiut asta. E vreun pericol de a găsi o planetă rebelă Prime?

– Dacă noi nu putem găsi una, cu siguranţă nici ei nu vor fi în măsură să o facă.

Justine conduse micul grup în camera McLeod şi se aşeză în capul mesei mari de stejar ce se întindea în mijloc. Kazimir luă scaunul de lângă mama sa, în timp ce ambasadorul plutea către celălalt capăt. Tulpinile sale ochi se roteau îndoindu-se, încet, ca şi cum ar fi avut probleme cu ceea ce vedea în timp ce scana pereţii. Decorul camerei cu tematică scoţiană îl înconjura pe extraterestru cu draperii de stofă în carouri, vechi săbii ceremoniale celtice şi manechine solemne de marmură îmbrăcate în kilturi de clan. Mai multe seturi de cimpoaie erau expuse în vitrine de sticlă. O pereche de coarne de cerb fabuloase atârna deasupra căminului de piatră, care fusese importat dintr-un castel din Highland.

– Domnule ambasador, spuse Justine în mod oficial. Eu reprezint guvernul uman de pe Pământ. Sunt o fiinţă fizică, aşa cum aţi cerut, şi sunt împuternicită să negociez, în numele executivului, cu Imperiul Ocisen. Despre ce doriţi să discutăm?

Trei dintre ochii ambasadorului se curbară să se holbeze la ea.

– Deşi dezaprobăm creaturile vii care se subordonează celor mecanice, considerăm computerul vostru planetar adevăratul conducător al Confederaţiei. De aceea am cerut mai degrabă această întâlnire directă decât cu Senatul, ca de obicei.

Justine nu avea de gând să înceapă să dezbată structurile politice cu un extraterestru care vedea totul în alb şi negru.

– ANA are o influenţă considerabilă dincolo de această planetă. Aşa este.

– Atunci, trebuie să lucraţi împreună cu Imperiul pentru a evita un pericol foarte real.

– Care este acel pericol, domnule ambasador? Ca şi cum niciunul dintre noi nu ştie.

– O organizaţie umană ameninţă că va trimite nave în Gol.

– Da, mişcarea Visul Viu vrea să-şi trimită adepţii într-un Pelerinaj acolo.

– După ce am fost expus la contactul cu voi atât de mult timp, sunt familiarizat cu stările emoţionale umane, aşa că sunt curios să ştiu de ce nu reacţionaţi la acest eveniment cu niciun sentiment de stres sau de îngrijorare. Am aflat de existenţa Golului de la oameni, aşa că ştiţi ce efect îşi propune Visul Viu să declanşeze.

– Ei nu-şi propun nimic, ei pur şi simplu doresc să trăiască viaţa idolului lor.

– Negaţi în mod deliberat implicaţia. Intrarea lor în Gol va provoca o fază de devorare masivă. Galaxia va fi distrusă. Imperiul nostru va fi decimat. Ne veţi ucide pe noi şi pe mulţi alţii.

– Asta nu se va întâmpla, spuse Justine.

– Suntem asiguraţi atunci că intenţionaţi să opriţi Visul Viu.

– Nu asta am spus. Nu credem că Pelerinajul lor va duce la o fază de devorare, de nicio dimensiune. Pur şi simplu nu au capacitatea de a trece dincolo de orizontul care străjuieşte Golul. Chiar şi Raielii ar avea dificultăţi să facă asta şi Visul Viu nu are acces la o navă Raiel.

– Atunci de ce lansează acest Pelerinaj?

– Este un simplu gest politic, nimic mai mult. Nici Imperiul Ocisen, nici alte specii din galaxie nu au pentru ce să-şi facă griji.

– Garantaţi că grupul vostru Visul Viu nu poate trece prin orizont? Alţi oamenii au trecut de el şi au intrat în Gol. Ei sunt cauza acestei dorinţe de Pelerinaj, nu-i aşa?

– Nimic nu este sigur, domnule ambasador, ştiţi asta. Dar probabilitatea…

– Dacă nu puteţi oferi garanţii, atunci trebuie să împiedicaţi navele să zboare.

– Marea Confederaţie este o structură democratică şi complicată în acest caz de faptul că Visul Viu este atât o organizaţie transstelară, cât şi guvernul legitim al Ellezelinului. Constituţia Confederaţiei este special concepută pentru a asigura dreptul fiecărui membru la autodeterminare, atât la nivel individual, cât şi guvernamental. Cu alte cuvinte, nu avem, de fapt, dreptul legal de a-i împiedica să plece în Pelerinajul lor.

– Sunt familiarizat cu avocaţii umani. Totul poate fi anulat, nimic nu este definitiv. Vă jucaţi cu vorbele, nu cu realitatea. Imperiul recunoaşte numai puterea şi capacitatea. Computerul vostru guvern are puterea fizică de a preveni acest Pelerinaj, greşesc?

– Abilitatea nu implică în mod automat intenţie, spuse Justine. ANA: Guvernarea are capacitatea de a face multe lucruri. Dar nu le facem, datorită legilor care ne guvernează, atât legal, cât şi moral.

– Dar moralitatea voastră nu presupune să distrugeţi galaxia. Puteţi preveni acest lucru.

– Putem argumenta puternic împotriva lui, spuse ea, dorind să nu fi căzut de acord chiar atât de mult cu Ocisen.

– Imperiul cere un angajament concret. Navele Pelerinajului trebuie să fie neutralizate.

– Nici nu intră în discuţie, spuse Justine. Noi nu putem interfera cu activităţile legale ale altui stat suveran, este împotriva a tot ceea ce suntem.

– Dacă nu împiedicaţi lansarea aceastei atrocităţi, atunci Imperiul o va face. Chiar şi avocaţii voştri vor fi de acord că avem dreptul la autoconservarea speciei.

– Este o ameninţare, domnule ambasador? întrebă Kazimir liniştit.

– Acesta este modul de acţiune pe care ni l-aţi impus. Cum de nu vedeţi asta? Vă este frică de verii voştri primitivi? Cu ce vă pot ei ameninţa?

– Nu ne ameninţă, ne respectăm reciproc. Puteţi face saltul necesar pentru a înţelege asta? Justine încercă să citească reacţia ambasadorului la remarca ei, dar i se păru imperturbabil. Saliva continua să picure din branhia vocalizatorului, în timp ce braţele i se bălăngăneau în jur, făcându-l să semene cu peştii traşi pe uscat în carcasele lor cibernetice.

– Legile voastre şi ipocrizia lor ne vor eluda