•

Am visat că Amaka mă scufunda într-un vas de toaletă plin de fragmente verzui-maronii. Mai întâi, îmi intră capul, apoi vasul se mări ca să-mi înghită tot corpul. Amaka incanta „Trage apa, trage apa, trage apa”, în timp ce eu mă chinuiam să scap. Încă mă chinuiam, când m-am trezit. Amaka se dăduse jos din pat și își înnoda șalul peste cămașa de noapte.

— Mergem să aducem apă de la robinet, spuse. Nu m-a rugat să vin, dar m-am ridicat, mi-am pus șalul și am urmat-o.

Jaja și Obiora erau deja la robinet în grădinița din spate; cauciucuri vechi de mașină, piese de bicicletă și cufere stricate erau puse grămadă într-un colț. Obiora puse recipientele sub robinet, așezându-le gurile sub apa care curgea. Jaja se oferi să ducă primul vas umplut în bucătărie, dar Obiora îi spuse să nu-și facă griji și îl duse el. În timp ce Amaka îl ducea pe următorul, Jaja puse un vas mai mic sub robinet și îl umplu. Dormise în camera de zi, îmi spuse, pe o saltea pe care Obiora o desfăcuse de după ușa de la dormitor și acoperit cu un șal. Îl ascultam și mă minunam la uimirea din vocea lui, la cât de luminoase îi erau pupilele cafenii. M-am oferit să car următorul vas, dar Amaka a râs și mi-a spus că am oasele prea fine și că n-am să pot duce recipientul.

Când am terminat, ne-am spus rugăciunile de dimineață în camera de zi, un șir de rugăciuni scurte, punctate de cântece. Tușica Ifeoma se rugă pentru universitate, pentru lectori și pentru personalul administrativ, pentru Nigeria și, la sfârșit, se rugă să ne găsim pacea și zâmbetul astăzi. În timp ce ne închinam, m-am uitat în sus să-i văd fața lui Jaja, să văd dacă și el era uluit de faptul că tușica Ifeoma și familia ei se rugaseră, dintre toate lucrurile, pentru zâmbet.

Ne-am spălat pe rând în baia îngustă, cu găleți umplute pe jumătate cu apă, încălzită cu termoplonjorul. Cada strălucitor de curată avea un orificiu triunghiular la un capăt și apa gemea ca un om în dureri când se scurgea. M-am săpunit cu propriul meu săpun și burete – mama ne împachetase cu grijă obiectele de toaletă – și, cu toate că am luat apa cu o ceașcă și mi-am turnat-o încet pe corp, când am ieșit din cadă și pe prosopul vechi pus pe gresie încă îmi mai simțeam pielea alunecoasă.

Tușica Ifeoma era la masa din sufragerie când am ieșit, dizolvând niște linguri de lapte praf într-un vas cu apă rece.

— Dacă i-aș lăsa pe copiii ăștia să pună ei, laptele n-ar ține o săptămână, spuse, înainte de a duce cutia de lapte praf Carnation la adăpostul camerei ei. Speram ca Amaka să nu mă întrebe dacă mama făcea la fel, pentru că m-aș fi bâlbâit dacă i-aș fi spus că acasă luam oricât lapte praf Peak doream. La micul dejun am avut okpa, pe care Obiora se repezise s-o cumpere de undeva din apropiere. Niciodată nu mâncasem okpa la micul dejun, numai ca gustare, câteodată, când cumpăram bulgări de fasole ochi-negri și ulei de palmier gătită la aburi în drum spre Abba. Le-am urmărit pe tușica Ifeoma și pe Amaka tăind bulgărele gălbui și moale și am făcut și eu la fel. Tușica Ifeoma ne rugă să ne grăbim. Voia să ne arate mie și lui Jaja campusul și să ne întoarcem la timp, să poată găti. Îl invitase pe părintele Amadi la masă.

— Ești sigură că mașina are destul combustibil, mamă? întrebă Obiora.

— E destul cât să ne plimbăm prin campus, cel puțin. Sper că aduc ăștia combustibil săptămâna viitoare, dacă nu, când începe școala, trebuie să merg pe jos la cursuri.

— Sau să iei okada, spuse Amaka, râzând.

— În ritmul acesta, o voi încerca și pe asta în curând.

— Ce sunt okada? întrebă Jaja.

M-am întors să mă uit la el, uimită. Nu m-aș fi gândit că va pune această întrebare și orice alt fel de întrebare, de fapt.

— Motociclete, spuse Obiora. Au devenit mai populare decât taxiurile.

Tușica Ifeoma se opri să smulgă niște frunze uscate din grădină, în timp ce mergeam spre mașină, protestând că harmattanul îi distrugea plantele.

Amaka și Obiora gemură și spuseră: „Lasă grădina acum, mamă.”

— Acesta e hibiscus, nu-i așa tușico? întrebă Jaja, uitându-se la o plantă din apropierea gardului-viu tuns. Nu știam că există hibiscuși purpurii.

Tușica Ifeoma râse și atinse floarea, de o nuanță închisă de purpuriu, care aproape bătea în albastru.

— Toată lumea are reacția asta prima dată. Buna mea prietenă Phillipa e lector în botanică. A făcut multă muncă experimentală cât a stat aici. Uite, aici e ixora albă, dar nu înflorește așa de plin precum cea roșie.

Jaja i se alătură tușicăi Ifeoma, în timp ce noi stăteam și-i priveam.

— O maka, e frumos, spuse Jaja. Își trecu un deget peste o petală de floare. Râsul tușicăi Ifeoma se mai lungi cu câteva silabe.

— Da, așa e. A trebuit să-mi împrejmuiesc grădina, deoarece copiii din vecini veneau și smulgeau multe dintre florile mai neobișnuite. Acum le las numai pe fetele noastre de altar, sau pe fetele de la biserica protestantă.

— Mamă, o zugo. Hai să mergem, spuse Amaka.

Dar tușica Ifeoma mai stătu puțin să-i arate lui Jaja florile înainte să ne îngrămădim în mașina break și să plecăm. Strada pe care viră era abruptă și opri motorul, lăsând mașina să meargă singură,