Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi… Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care nu se şterg, care rămân neclintite înăuntrul nostru, ca o piatră de temelie. Aşa sunt pentru mine cele întâmplate atunci, în pădure.

  Acum este poate prea târziu şi îmi imaginez că vă întrebaţi de ce deschid acest subiect, însă vreau neapărat să vă Mărturisesc ceva legat de acel incident, cât mai sunt în viaţă.

  Eram în vremuri de război, supuşi unor constrângeri Puternice şi unele lucruri nu le puteam rosti uşor. Când v-am întâlnit, erau prezenţi şi responsabili din cadrul armatei, iar atmosfera nu era una care să-mi permită să vorbesc fără rezerve. Pe atunci nu ştiam nimic despre dumneavoastră sau despre munca dumneavoastră şi, ca femeie tânără în faţa unui bărbat necunoscut, nu mă simţeam în largul meu să discut anumite lucruri intime. Prin urmare, sunt anumite fapte pe care le-am ferecat înăuntrul meu. Cu alte cuvinte, în mărturia mea oficială, am schimbat în mod deliberat anumite detalii, pentru propriul meu bine. La ancheta armatei americane de după război am repetat exact aceeaşi mărturie. Am repetat aceleaşi minciuni de frică sau poate pentru a păstra aparenţele, fapt care a îngreunat probabil cercetările în acel caz atât de straniu şi a deformat mai mult sau mai puţin concluziile la care s-a ajuns. De fapt, sunt convinsă ca asta s-a întâmplat şi regret nespus acest lucru. Îl port în suflet ca pe o grea povară de foarte mult timp.

  Acesta este motivul pentru care vă scriu această scrisoare lungă. Probabil că sunteţi extrem de ocupat şi vă deranjez cu aceste rânduri, caz în care vă rog să priviţi totul ca pe aiurelile unei bătrâne şi să aruncaţi scrisoarea. Eu doar am vrut să las în scris confesiunea mea sinceră, atâta vreme cât o mai pot face şi să i-o înmânez persoanei potrivite. M-am îmbolnăvit şi am reuşit pe moment să îmi revin, dar nu se ştie niciodată când poate recidiva boala.

  Sper că veţi lua acest lucru în considerare.

  Cu o noapte înainte să merg cu copiii la pădure, înainte să se crape de ziuă, l-am visat pe soţul meu, care era plecat pe front. A fost un vis erotic, foarte real. Unele vise sunt atât de vii, încât nici nu mai poţi distinge graniţa dintre ele şi realitate, iar acesta a fost unul de asemenea natură.

  Făceam sex în repetate rânduri pe o piatră plată, ca un tocător. Era o piatră cenuşie, aproape de vârful dealului, mare de doi tatami, foarte netedă şi umedă. Era înnorat şi stătea să pornească un potop. Vântul nu bătea. Se lăsa înserarea, iar păsările se grăbeau spre cuiburile lor. Noi făceam sex sub cerul liber, în tăcere. Războiul ne despărţise la scurt timp după căsătorie şi corpul meu tânjea puternic după soţul meu.

  Am simţit o plăcere carnală imposibil de exprimat în cuvinte. Ne-am îmbrăţişat în toate felurile, în toate poziţiile şi am avut orgasm de mai multe ori. Dacă stau să mă gândesc, era straniu, pentru că amândoi eram retraşi din fire şi niciodată nu am încercat atâtea poziţii, cu atâta pasiune, niciodată nu am juisat atât de puternic. În vis însă, am abandonat toate reţinerile şi am făcut sex ca nişte animale.

  Când m-am trezit, în jur era semiîntuneric, iar eu aveam o stare foarte stranie. Aveam corpul greu şi încă mai simţeam în mine penisul soţului meu. Inima îmi pulsa cu putere şi respiram greu. Eram foarte umedă, ca după sex.

  Visul fusese atât de viu, de parcă făcusem sex cu adevărat.

  Mi-e jenă să spun asta, dar atunci m-am masturbat. Eram extrem de excitată şi am făcut-o ca să mă liniştesc.

  Mai târziu m-am urcat pe bicicletă, m-am dus la şcoală şi am plecat cu copiii spre Owan yama. Mergeam pe potecă şi încă mai resimţeam plăcerea sexului. Când închideam ochii, îl simţeam pe soţul meu ejaculând în mine, sperma lui ţâşnind pe pereţii uterului meu. Mă pierdeam în el, agăţându-mă cu putere de corpul lui, cu picioarele desfăcute cât puteam de mult şi gleznele încolăcite în jurul coapselor sale. Cât am urcat dealul, am fost complet absentă. Parcă trăiam continuarea acelui vis atât de viu.

  Când am ajuns în pădure şi eram pe punctul de a ne apuca de adunat ciuperci, dintr-odată mi-a venit ciclul. Nu ar fi trebuit să se întâmple atunci, pentru că de-abia se terminase cu zece zile în urmă, iar ciclul meu este întotdeauna foarte regulat. Poate că visul erotic stimulase în rome ceva care a provocat menstruaţia. În orice caz, m-a Prins pe nepregătite. Nu aveam nimic la mine şi, în plus, eram în vârful dealului.

  Le-am spus copiilor să stea pe loc şi să ia o pauză, am intrat mai adânc în pădure şi am încropit ceva din nişte Prosoapele pe care le aveam la mine. Îmi curgea mult sânge şi eram foarte răvăşită, dar mi-am zis că o să mă descurc cumva până ajung înapoi la şcoală. Eram foarte absentă şi nu mă simţeam în stare să gândesc logic. În plus, cred că mă încerca un sentiment de vinovăţie din cauza visului erotic, pentru că mă masturbasem şi mă lăsasem pradă fanteziilor sexuale în faţa copiilor. În mod normal le-aş fi reprimat.

  I-am lăsat pe copii să adune ciuperci şi m-am gândit să închei lecţia cât mai repede şi să ne întoarcem. Odată ajunsă la şcoală, vedeam eu ce făceam. M-am aşezat pe jos şi i-am urmărit cu privirea pe copii. Îi număram mereu şi aveam grijă să nu iasă niciunul din câmpul meu vizual.

  La un moment dat l-am zărit pe unul dintre ei îndreptându-se către mine cu ceva în mână. Era băiatul pe nume Nakata, cel care nu şi-a revenit şi a rămas mult timp în spital. Ţinea în mână prosopelele mele pline de sânge. Mi s-a pus un nod în gât. Nu-mi venea