de maşinile abandonate, unul după altul, julindu-şi gleznele, unii cădeau şi plângeau, E cineva aici să mă ajute să mă ridic, dar erau şi unii, grosolani din fire sau din pricina disperării, care ocărau şi respingeau mâna merituoasă care intervenise să-i ajute, Las' că-ţi vine şi ţie rândul, atunci fiinţa miloasă se speria, fugea, se pierdea în alba ceaţă groasă, brusc conştientă de riscul la care o expusese bunătatea inimii sale, cine ştie dacă nu pentru a orbi câţiva paşi mai încolo.

  Aşa stau lucrurile afară, încheie bătrânul cu legătură neagră, şi eu nu ştiu totul, vorbesc doar de ce-am putut vedea cu ochii mei, aici se întrerupse, făcu o pauză şi se corectă, Cu ochii mei, nu, pentru că n-aveam decât unul, acum nici ăsta nu mai e bun, adică, am un ochi, dar nu-mi foloseşte, Nu v-am întrebat niciodată de ce nu v-aţi pus un ochi de sticlă, în loc de bandaj, Şi de ce 1-aş vrea, să-mi spuneţi, vă rog, întrebă bătrânul cu legătură neagră, Aşa e obiceiul, din motive estetice, în plus e mult mai igienic, se scoate, se spală şi se pune la loc, ca dantura, Bine, atunci spuneţi-mi cum ar fi azi dacă toţi cei care sunt acum orbi şi-ar fi pierdut, fizic vorbind, amândoi ochii, la ce le-ar folosi să aibă ochi de sticlă, într-adevăr, nu le-ar folosi la nimic, Devenind cu toţii orbi, cum pare că se întâmplă, ce nevoie avem de estetică, cât despre igienă, spuneţi-mi, domnule doctor, ce soi de igienă ar putea fi aici, Probabil că numai într-o lume de orbi lucrurile pot fi ceea ce sunt cu adevărat, spuse medicul, Dar oamenii, întrebă fata cu ochelari negri, Şi oamenii, nimeni nu-i vede, Mi-a venit o idee, spuse bătrânul cu legătură neagră, haide să facem un joc să ne mai treacă timpul, Cum putem să ne jucăm, fără să vedem ce se joacă, întrebă soţia primului orb, Nu e chiar un joc, hai să spunem fiecare exact ce vedeam în momentul când am orbit, Poate fi necuviincios, aminti cineva, Cine nu vrea să intre în joc să nu intre, dar nu trebuie să inventaţi, Daţi-i drumul, spuse medicul, Da, domnule, spuse bătrânul cu legătură neagră, eu am orbit privindu-mi ochiul orb, Ce vreţi să spuneţi, E foarte simplu, îmi simţeam orbita goală, ca şi cum ar fi fost inflamată, şi mi-am scos legătura ca să mă lămuresc, atunci am orbit, Pare o parabolă, spuse o voce necunoscută, ochiul care refuză să-şi recunoască propria absenţă, Eu, spuse medicul, consultasem acasă nişte tratate de oftalmologie, tocmai ca să văd ce se întâmplă, ultimul lucru pe care 1-am văzut a fost mâna mea pe o carte, Ultima mea imagine a fost diferită, spuse soţia medicului, interiorul unei ambulanţe când îmi ajutam soţul să urce, Cazul meu 1-am povestit deja domnului doctor, spuse primul orb, mă oprisem la un semafor, lumina era roşie, vedeam lumea care traversa de pe un trotuar pe celălalt, atunci am orbit, după aceea omul care a murit zilele trecute m-a dus acasă, faţa nu i-am văzut-o, bineînţeles, Cât despre mine, spuse soţia primului orb, ultimul lucru pe care îmi amintesc că 1-am văzut a fost batista, eram acasă şi plângeam, mi-am dus batista la ochi şi în clipa aceea am orbit, Eu, spuse recepţionera, tocmai intrasem în lift, am întins mâna să apăs pe buton şi deodată n-am mai văzut, închipuiţi-vă ce disperată eram, închisă acolo, singură, nu ştiam dacă să urc sau să cobor, nu găseam butonul care deschide uşa, Cazul meu, spuse asistentul de farmacie, a fost mai simplu, am auzit că sunt oameni care orbesc, atunci m-am gândit cum ar fi dacă as orbi şi eu, am închis ochii să încerc, iar când i-am deschis, eram orb, Pare altă parabolă, vorbi vocea necunoscută, dacă vrei să fii orb, vei fi. Tăcură. Ceilalţi orbi se întorseseră la paturile lor, nu era o treabă uşoară, e adevărat că ştiau numerele care le reveneau, dar numai socotind de la unul din capete, de la unu în sus sau de la douăzeci în jos, puteau fi siguri că ajung unde vor. Când murmurul numărătorii, monoton ca o litanie, se stinse, fata cu ochelari negri povesti ce i se întâmplase, Eram într-o cameră de hotel, aveam un bărbat deasupra mea, în acest punct tăcu, îi era ruşine să spună ce făcea, cum văzuse totul alb, Şi ai văzut totul alb, Da, răspunse ea, Poate orbirea dumitale nu e ca a noastră, spuse bătrânul cu legătură neagră. Mai avea de vorbit camerista de la hotel, Făceam patul, o anumită persoană orbise acolo, am ridicat şi am întins cearşaful alb în faţa mea, 1-am băgat de o parte şi de alta a patului aşa cum trebuie, şi, când îl netezeam cu amândouă mâinile, în acel moment am încetat să văd, îmi amintesc cum netezeam cearşaful, încet, era cel de dedesubt, încheie, ca şi cum acest amănunt avea o importanţă particulară. V-aţi spus cu toţii ultima poveste din vremea când vedeaţi, întrebă bătrânul cu legătură neagră, O spun şi eu pe a mea, dacă nu mai e nimeni, spuse vocea necunoscută, Dacă mai este, vorbeşte după aceea, poftim, Ultimul lucru pe care 1-am văzut a fost un tablou, Un tablou, repetă bătrânul cu legătură neagră, dar unde eraţi, M-am dus la muzeu, erau lanuri cu corbi şi chiparoşi şi un soare care dădea impresia că fusese făcut din bucăţi din alţi sori, Are aerul unui olandez, Cred că da, dar mai era şi un câine scufun-dându-se, era pe jumătate îngropat, nefericitul, Aşa ceva nu poate fi decât de un spaniol, înaintea lui nimeni n-a mai pictat un câine ca ăsta, după el nimeni n-a mai îndrăznit, Probabil, mai era şi un car plin de fân, tras de cai, trecând un pârâu, Avea o casă în partea stingă, Da, Atunci e de un englez, S-ar putea, dar nu cred, pentru că mai era şi o femeie cu un copil în braţe, Copii în braţe de femei se văd cel mai des în pictură,