reacţioneze în faţa unui bărbat mai în vârstă de care nu avea chef. Sau poate că avea chef. Era posibil. Poate că se săturase de tinerei încinşi, cărora le ardea doar de una mică în fân. Poate că voia pe cineva suficient de matur ca s-o aprecieze cu adevărat, care nu termina prea repede, avea o afacere a lui şi ştia cum să-şi poarte de grijă. Frizerul spera că era o fecioară foarte severă şi bisericoasă, care nici măcar nu se tăvălise vreodată în fân. Nu c-ar fi sperat cumva că era frigidă. Spera că era acel tip de fecioară severă şi bisericoasă care, odată măritată, îşi dădea drumul cu totul, iar când nu-şi dădea drumul cu totul se deplasa cu o demnitate tăcută, în haine sobre, ca să nu bănuiască nimeni cât de complet şi de total îşi dădea drumul când avea chef, şi că provenea dintr-o familie săracă şi putea prin urmare să aprecieze cu adevărat munca grea pe care o presupunea conducerea unei afaceri, ba poate chiar avea un pic de experienţă în ale contabilităţii şi putea să-l ajute cu actele. Deşi, la drept vorbind, şi dacă s-ar fi tăvălit de sute de ori în fân şi nu ştia să adune doi cu doi, tot nu-i păsa, era nespus de drăguţă, o s-o scoată cumva la capăt, presupunând bine­înţeles că o să-l vrea şi ea, şi cu inima cât un purice îşi aminti că nu avea degetele de la picioare. Îşi aminti de ziua de pe malul lacului cu Mary Ellen Kovski, când erau aproape patruzeci de grade şi el stătuse pe un şezlong complet îmbrăcat, susţinând că-i era frig. Un stol de prietene de-ale lui Mary Ellen se strânseseră s-o ajute să-l dezbrace şi să-l arunce în apă, iar el îi şoptise disperat despre degetele de la picioare, la care ea se albise la faţă şi-şi potolise prietenele, pentru ca după două luni să se mărite cu prăjina aia tâmpită de Phil Anpesto. Ah, se săturase să-şi tot ascundă lipsa degetelor. Voia să vorbească pe şleau despre ele. Voia să fie deschis în privinţa lor. Voia să fie iubit în ciuda lor. Poate că fata asta avea o înţelepciune peste vârsta ei. Poate că tatăl ei avea o diformitate, un ochi de sticlă sau o cicatrice pe faţă, poate că, prin anii îndelungaţi în care-l iubise pe bărbatul acela cumsecade, dar sluţit, aproape că ajunsese să aibă nevoie ca bărbatul pe care-l iubea să aibă o anumită diformitate. Nu că i-ar plăcea ideea s-o vadă ţinându-se după o liotă de diformi şi, în plus, nu că s-ar considera el însuşi diform în adevăratul sens al cuvântului, chit că, la drept vorbind, zece cioturi roşu-rozalii şi abia vizibile nu erau chiar floare la ureche. Şi-o închipui întinsă goală în faţa şemineului, atât de în largul ei în privinţa degetelor lui, încât îi dăduse fiecăruia un nume de alint, şi poate că uneori, în timp ce făceau dragoste, o s-o mai ia valul şi o să încerce să-i sărute sau să-i lingă cioturile, deşi fără îndoială că el nu se aştepta la asta şi chiar i se părea cam scârbos, aşa că preţ de o clipă nu mai avu o părere atât de bună despre ea, după care se închipui ridicând-o cu blândeţe, îndepărtând-o de picioarele lui, şi expresia ei uşor ruşinată îl făcu s-o ierte de tot pentru lucrul dezgustător pe care fusese cât pe-aci să-l facă din iubirea profundă pe care i-o purta.

Instructorul ridică o păpuşică însângerată, pe care o aruncă apoi în cealaltă parte a încăperii, într-o ladă.

— Evacuarea, spuse el. Hai să zicem că lada aia reprezintă o criptă sau un mormânt şi a fost din vina voastră, din cauza vitezei, cum vă simţiţi?

— Rău, spuse fata cu Deranj.

Fata drăguţă îi trecu frizerului condica de prezenţă, care trebuia semnată pentru primirea de puncte pentru curs şi declaraţii de renunţare la condamnări asociate / reduceri de puncte.

Se priviră deschis câteva clipe care părură un timp foarte îndelungat.

— Hokaaaay! spuse vioi instructorul. Bănuiesc că nu-i nevoie să vă fac creierii piftie, aşa că luăm o pauză, ca să nu mă priviţi ca pe un fel de marchiz de Sade sau ca pe un supraveghetor sever, care vă cere să vă uitaţi la imagini şi la planşe oribile până vă putrezeşte mintea.

Frizerul trase adânc aer în piept. O să-i vorbească. Poate o să-i cumpere o apă gazoasă. Fata se ridică. Frizerul avu un şoc. Faţa ei era la fel de drăguţă, exotică, inteligentă, delicată şi cleopatrescă, însă corpul îi părea conceput pentru un cap de două ori mai mare decât cel pe care-l avea. Era o fată masivă. Avea braţe rotunde şi groase. Gesturile ei mecanice erau de grăsană. Îşi lăsa umerii şi trăgea în jos de ro­chie. Se simţi un pic supărat pe ea, fiindcă îl dusese cu zăhărelul şi un pic supărat pe el însuşi, fiindcă-i făcuse ochi dulci unei asemenea batoze. Mă rog, nu chiar batoză, avea un corp până la urmă cumsecade, părea destul de solid, atâta doar că era mult prea mare în raport cu capul. Dac-ai putea să reduci cumva corpul ca să-l armonizezi cu capul sau să măreşti capul şi apoi să micşorezi tot ansamblul, ai avea un corp care ar face dreptate feţei aceleia frumoase, frumoase, pe care chiar şi acum, în timp ce-şi strângea materialele, îi părea rău c-o pierduse.

— Salut, spuse ea.

— Bună, zise el, după care ieşi şi rămase la el în maşină, iar când ea apăru cu două doze de Cola, se prefăcu absorbit de curăţarea scrumierelor până când plecă.

3

Ceva mai târziu în cursul lunii, frizerul stătea ţeapăn la o petrecere de nuntă de la marginea unui fel de imitaţie de ceainărie japoneză de la Hilton, pe când un caraghios într-un costum de mire Păpuşar cum scrie la carte, cu tot cu joben, coadă, un uriaş cap galben din fetru şi două uriaşe mâini galbene cu trei degete, făcea mişcări vulgare din