şold în direcţia frizerului, imitând rutul, de parcă l-ar fi întrebat: „Îţi place să faci asta? Ai făcut-o? Poţi să-mi arăţi şi mie cum se face, fiindcă nu peste mult timp o să trebuiască s-o fac cu mireasa în costum de Păpuşar de acolo, care taman acum flirtează – hei! – flirtează cu basistul ăla!“ Şi mirele în costum de Păpuşar sprintă de-a curmezişul ringului de dans şi începu să imite în glumă că-l ia la pumni pe basistul care încercase să-i pună coarne. Toată lumea râdea şi făcea inexplicabil semnul victoriei spre frizer, timp în care mirele în costum de Păpuşar o târî pe mireasa în costum de Păpuşar pe ringul de dans şi i-o prezentă frizerului, iar ea păru foarte atrasă de el, i se aşeză în poală şi-i vârî capul în decolteul gal­ben de fetru, care era pătat de vin şi avea o arsură de ţigară la gât. Cu multe gesturi, îl îndemnă pe frizer să i se uite sub fuste, iar el se conformă copleşit de jenă, găsind în cele din urmă o cutie ambalată care, odată deschisă, dădu la iveală un cilindru ambalat din care, la deschidere, ţâşni un banner deasupra ringului de dans, iar pe banner stătea scris: MULT SUCCES ARNIE & EVELYN DE LA MAMI ŞI TATI. Însurăţeii în costume de Păpuşari o luară la fugă prin sală şi făcură o plecăciune până la pământ în faţa lui Arnie şi Evelyn, care stăteau ursuzi pe estrada orchestrei, părând în toiul unei certe aprinse.

— Mickey! îi strigă unchiul Edgar frizerului. Mickey, ar fi trebuit s-o capsezi pe ştoarfa aia cu păpuşile! Ce dacă-i şi ea tot păpuşă? Nu eşti nici tu vreo mare sculă! Ai de gând să faci nazuri? Ia gândeşte-te! Gândeşte-te! Arnie are jumate din vârsta ta!

— Edgar, pentru Dumnezeu, îl faci să se simtă prost! strigă mătuşa Jean. E ca şi cum ai spune că-i bătrân! E ca şi cum ai spune că-i o fată bătrână, atâta doar că-i bărbat! Pricepi unde bat? Ţi se pare frumos?

— Mi se pare! strigă unchiul Edgar. Exact asta spun. E-o afurisită de fată bătrână! Nu vreau să-l jignesc! Îi spun doar să-şi trăiască viaţa! Îl iubesc! De asta i-o spun! Apune soarele! Pârleşte-o jună din astea şi, dacă-ţi place, dacă-ţi place cum se pârleşte, ce dracu’, găsiţi-vă un loc şi rămâneţi acolo! Ce-ţi pasă? Iubirea se mai şi învaţă! Da’ tre’ să-ncepi de undeva! Ce Dumnezeu, până şi fârţângăii ăştia mici încearcă să dea la pompă!

Şi unchiul aruncă o chiflă spre un grup de patru adolescenţi pe care frizerul îşi aminti vag că-i cărase cândva după el prin cvartal într-un cărucior roşu. Băieţii îi arătară degetul mijlociu unchiului Edgar şi-i confirmară că nu doar încercau să dea la pompă, ci dădeau de-adevăratelea, nu de fiecare dată la aceeaşi pompă, uneori mai mult de o dată pe zi, alteori imediat după antrenamentul de la fotbal şi, foarte posibil, în viitorul apropiat, la pompa unei profesoare foarte sexy de la industrial, despre care aveau motive să creadă că urma probabil să-i lase pe toţi să-i dea la pompă imediat, cu condiţia să ştie s-o abordeze.

— Să moară mortu’! strigă unchiul Edgar. Lăsaţi-mă la şcoala aia!

— Edgar, porc ce eşti, fii logic! strigă mătuşa Jean. Doar fiindcă Mickey nu s-a-nsurat nu-nseam­­nă că nu dă la pompă! Ar putea da la pompa unei prietene sau la ale mai multor prietene, prietene de vârsta lui, care ştiu deja care-i treaba, care au deja copii mari! N-ai de unde să ştii ce se-ntâmplă noaptea la el în pat!

— Măcar nu cred că-i pe invers! le strigă unchiul Edgar adolescenţilor pe care frizerul îşi aminti acum că-i încărcase într-o dubiţă în seara zilei în care, cu ani în urmă, îi trăsese după el în căruciorul roşu.

— Şi dac-ar fi, ne doare la bască, spuse unul dintre adolescenţi. E treaba lui.

— Asta am învăţat-o la şcoală, zise altul. Tu Dispui Cui I-o Pui. Am avut un parţial.

Acum mirele în costum de Păpuşar încerca să-i scoată jartiera adevăratei mirese, iar câţiva băieţei în costum se plimbau pe o margine de piatră de-a lungul unui bazin cu caraşi aurii care despărţea Zona de Nuntă de Memorialele din Okinawa, unde câteva femei evident nejaponeze vindeau pe ascuns băuturi, izbind într-un gong uriaş de metal ori de câte ori cineva comanda unul dublu, moment în care un barman echipat ca un luptător de sumo trimitea o vrabie de plastic pe un cablu de la un capăt la celălalt al sălii. Băieţeii în costum începură să desprindă ecranul care-i împiedica pe caraşii aurii să cadă într-o cascadă miniaturală, ca să vadă dacă aveau să moară la apă mică, în bazinul de lângă Zona de Vânzare.

— De exemplu, puştii ăia care chinuie peştii, strigă unchiul Edgar. Ştii cine-s puştii ăia? Sunt puştii lui Brendan. Ştii cine-i Brendan? E puştiul lui Dick. Ţii minte cine-i Dick? Vărul tău de-al doilea, de aceeaşi vârstă cu tine, frate! Ţineţi minte că v-am dus atunci la meci şi mi-a vomitat în Rambler? Aşa că puştii ăia sunt nepoţii lui Dick, iar Dick e de-o vârstă cu tine, ceea ce-nseamnă că eşti destul de bătrân să fii bunic, bunicule, dar uite că n-ai pentru cine şi habar n-am cum te simţi tu pe chestia asta, dar mie mi se pare cam trist sau cam ciudat!

— Ţie da, dar poate că lui nu! strigă mătuşa Jean. De ce crezi că tot ce crezi tu crede şi restul lumii? Plus că Dick nu-i uşă de biserică, şi nici nepoţii lui! Dick a fost un tată adolescent, Brendan a fost tot un tată adolescent şi probabil că şi copiii de pe marginea bazinului o să fie taţi adolescenţi imediat după ce-o să termine de omorât peştii ăia amărâţi!

— Corect! strigă unchiul Edgar. Hei, nici eu nu mor de dragul lui Dick! Vrei să te cerţi cu mine la o nuntă din cauza a ce simt eu pentru Dick, care când mi-a borât în Rambler doar