sfârșit, Watney lansează fișierul ca executabil și roverul își aplică singur actualizările!

Venkat se încruntă, încercând să asimileze mai multe informații decât voia să accepte creierul lui nedormit.

— Mm, zise Jack. Nu prea păreți încântat.

— Deci e suficient să-i trimitem lui Watney acele douăzeci de instrucțiuni? spuse Venkat.

— Acelea și modul de editare a fișierelor. Și unde să insereze instrucțiunile în fișiere.

— Atât?

— Atât!

Venkat tăcu o clipă.

— Jack, o să cumpăr suveniruri Star Trek cu autograf pentru toată echipa ta.

— Prefer din Războiul Stelelor, spuse el întorcându-se să plece. Trilogia originală, normal.

— Normal, zise Venkat.

În timp ce Jack se îndepărta, o femeie se apropie de masa lui Venkat.

— Da! zise acesta.

— Nu găsesc nicio Cola Diet, s-au terminat?

— Da, spuse Venkat. Nu știu când o să umple din nou frigiderul cei de la serviciile pentru sit.

— Mersi, zise ea.

Chiar în momentul în care se pregătea să se întoarcă la treabă, îi sună mobilul. Mârâi iritat ridicându-și ochii spre tavan și înhăță telefonul de pe birou.

— Alo? zise el cât putu de vesel.

— Am nevoie de o poză a lui Watney.

— Bună, Annie. Și eu mă bucur să te aud. Cum mai e la Houston?

— Lasă abureala, Venkat. Am nevoie de o poză.

— Nu e așa simplu, răspunse Venkat.

— Comunicați cu o nenorocită de cameră. Cât de greu poate fi?

— Trimitem mesajul literă cu literă, așteptăm douăzeci de minute și după aia facem fotografia. Până atunci Watney se întoarce în habitat.

— Atunci spuneți-i să fie prin preajmă când faceți următoarea fotografie, zise Annie.

— Putem să-i trimitem un singur mesaj pe oră, și asta numai când Acidalia Planitia e orientată spre Pământ, spuse Venkat. N-o să irosim un mesaj doar ca să-i transmitem să stea la poză. În plus, o să fie îmbrăcat în costumul pentru EVA. Nici n-o să-i poți vedea fața.

— Am nevoie de ceva, Venkat, zise Annie. Sunteți în legătură de douăzeci și patru de ore și presa se urcă pe pereți. Vor o imagine pentru relatare. O să fie pe toate canalele de știri din lume.

— Ai imagini cu însemnările lui. Descurcă-te cu ele.

— Nu e suficient, spuse Annie. Presa sare pe mine pur și simplu. Și mi se agață de picioare. Vin din toate direcțiile, Venkat! O să mă facă afiș!

— Trebuie să mai aștepte câteva zile. O să încercăm să conectăm Pathfinderul la calculatorul roverului…

— Câteva zile? zise Annie scâncind. E singurul subiect din lume care-i interesează în momentul de față. Din lume. Înțelegi ce-ți spun? E cea mai grozavă poveste de la Apollo 13. Dă-mi o nenorocită de poză!

Venkat oftă:

— O să încerc să fac rost de ea mâine.

— Minunat! spuse ea. Abia aștept.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 98

Trebuie să urmăresc camera când transmite mesaje literă cu literă. E vorba de câte o jumătate de byte odată. Așa că urmăresc o pereche de numere, apoi le caut în copiuța cu ASCII pe care am făcut-o. Asta e o literă.

Nu vreau să uit vreo literă, așa că le scrijelesc în praf cu o vergea. Procesul căutării unei litere și scrijelitul ei în praf durează câteva secunde. Uneori, când mă uit înapoi la cameră, am pierdut un număr. De obicei îl pot ghici din context, dar alteori pur și simplu îmi scapă.

Azi m-am trezit cu ore bune mai devreme decât era nevoie. A fost ca dimineața de Crăciun! Abia așteptam să vină ora 08.00. Am luat micul dejun, am făcut câteva verificări inutile ale echipamentului din habitat și am citit ceva Poirot. Și, în sfârșit, a venit clipa!

PTMSPRGSWRVRPTCOMNCRPTHFDRPREGTPTMSJLNG

Mda. Mi-a luat un minut. „Putem sparge software-ul roverului pentru comunicare cu Pathfinderul. Pregătește-te pentru mesaj lung.”

A necesitat ceva gimnastică mentală ca să-l descifrez. Dar erau vești grozave! Dacă am putea rezolva asta, am fi limitați doar de timpul de transmisie! Am pregătit o notă care spunea: „Înțeles”.

N-am fost sigur la ce s-au referit prin „mesaj lung”, dar m-am gândit că mai bine să fiu pregătit. Am ieșit cu cincisprezece minute înainte de fix și am netezit o suprafață mare de pământ. Am luat cea mai lungă vergea de antenă pe care o aveam, ca să pot ajunge oriunde în zona netedă fără să trebuiască să calc pe ea.

Apoi am stat acolo și am așteptat.

Mesajul a sosit exact la fix.

LNSZhexiditPECLCRVR, DSCHDFIȘ-/usr/lib/habcomm.

so-DERLZLAINDXSTG:2AAE5, SUPRSCR141BYȚCUDAT

EPECRLEVOMTRMTÎNURMTMSJ, RĂMÂIPTFOTO20MINDPĂASTA”

Iisuse. Bine…

Vor să lansez „hexedit” pe computerul roverului, apoi să deschid fișierul /usr/lib/habcomm.so, să derulez până când indexul din stânga ecranului arată 2AAE5, apoi să înlocuiesc byții de acolo cu o secvență de 141 de byți pe care NASA o va trimite în mesajul următor. În regulă.

În plus, dintr-un motiv oarecare, vor să mai stau acolo până la următoarea poză. Nu eram sigur de ce. Nu mă poți vedea deloc când sunt în costum. Chiar și vizorul ar reflecta prea multă lumină. Totuși, asta vor.

M-am dus înăuntru și am copiat mesajul pentru consultare ulterioară. Apoi am scris o însemnare scurtă și am ieșit din nou. De obicei recepționez mesajul și mă întorc înăuntru. Dar de data asta a trebuit să stau acolo pentru o ședință foto.

Am făcut semn camerei cu degetul mare în sus, împreună cu mesajul meu, care spunea „Aiiiiii!”

Serialele anilor ’70 sunt de vină.

•

— Am cerut o poză și l-am căpătat pe The Fonz{20}? zise Annie admonestându-l pe Venkat.

— Ai căpătat poza, încetează cu văicăritul, spuse el ținând telefonul sprijinit de un umăr.

Urmărea cu mai multă atenție diagramele din fața lui decât conversația.

— Aiiiiii! se maimuțări Annie. De ce-a făcut asta?

— Ai făcut cunoștință cu Mark Watney?

— Bine, bine, zise ea. Dar vreau o poză cu fața lui cât de curând posibil.

— Nu se poate.

— De ce?

— Pentru că dacă-și scoate casca, moare. Annie, trebuie să te las. Unul dintre programatorii de la JPL e aici și e urgent. Pa!

— Dar… spuse Annie în gol.

Din cadrul ușii, Jack zise:

— Nu e urgent.

— Mda, știu, răspunse Venkat. Ce pot face