mişcările înainte şi înapoi ale celor doi coloşi agitându-şi puternic braţele. Nori denşi gri-albaştri ieşeau din ţevile de eşapament lustruite şi bătătoare la ochi, înălţându-se spre cer de-a stânga şi de-a dreapta cabinelor monumentale ale şoferilor. Uruitul motoarelor făcea pământul să trepideze.

Mai sus, în Zona 3, săpătorii se opriseră din lucru şi priveau curioşi spre camioane. Oamenii din cortul-bucătărie amestecau în oalele mari în care fierbea mâncarea de prânz, dar privirile lor erau îndreptate spre monştrii lucitori. Oare ce însemnau toate acestea? Nu era nimeni să nu-şi pună această întrebare.

Stephen Foxx îşi ocupă un loc de observaţie în apropierea primelor rânduri de corturi. Camioanele nu aveau nici o inscripţie, nici un nume de firmă, nimic. Nici măcar în arabă sau ebraică.

În sfârşit ajunseseră într-o poziţie pe care oamenii din jurul lor o considerau satisfăcătoare. Uruitul motoarelor încetă şi liniştea care se lăsă era asurzitoare. Dar echipele nu-şi permiteau nici o pauză. Deschiseră fără ezitare uşile din spate şi o acţiune de descărcare rapidă, exersată, începu: bărbaţii scoaseră la iveală tamburi cu cabluri, lăzi de lemn în care erau aparate ciudate metalice întunecate, lăzi cu scule, monitoare de computer în carcase metalice stabile.

Arăta cu adevărat de parcă era invazia marţienilor. Oare ce aveau de gând? Cine naiba erau aceste siluete gri?

Stephen observă cum cineva se apropie din spate de el şi întoarse scurt capul. Era Judith.

— Bărbatul care a intrat în rulota ta, înainte să ieşi tu... ştii cine este? întrebă ea cu jumătate de gură.

Stephen răspunse, fără să se întoarcă:

— Cel care ne-a controlat ieri? Habar n-am. Am sentimentul că este lacheul lui Kaun. Executantul lui pentru treburi murdare.

— A fost înainte în cortul tău.

— Ah. Interesant.

Ea tăcu. Aştepta şi Stephen putea să simtă că se supărase.

— Nu-ţi faci griji că a găsit hârtia ta?

Stephen zâmbi. Deci era totuşi aliata sa. Îi bătea inima pentru planul său. Aceasta era bine.

— Nu, spuse el. Nu a găsit-o.

— De ce eşti aşa de sigur?

— Pentru că, rânji Stephen, am ascuns-o azi-dimineaţă în cortul tău.

 

14

Profilul îngust de sol este foarte util în chestiuni de datare şi periodizare. Dar aceasta nu oferă decât o parte din informaţiile necesare. Istoricii vor să afle cât de mare era o aşezare la un moment dat, dacă era întărită, dacă avea o clădire centrală a stăpânirii, în ce fel de case trăiau oamenii, ce activităţi meşteşugăreşti executau, cu ce se hrăneau, ce practici religioase desfăşurau etc. Pentru a afla răspunsuri la astfel de întrebări şi la altele asemănătoare, vor trebui efectuate în mod necesar săpături în plan sau în strat orizontal, a căror sarcină este eliberarea succesivă a fiecărei suprafeţe ce urmează a fi cercetată.

Profesor Charles Wilford-Smith

Raport asupra săpăturilor arheologice

de la Bet Hamesh

 

Raportul lui Ryan se termină cam repede. După ce se încheie, rămaseră toţi nemişcaţi, meditând. Pereţii rulotei făceau un zgomot misterios. Instalaţia de răcire, care la orele dimineţii pornise doar din când în când, lucra între timp fără încetare şi probabil că, în curând, nu va mai putea să apere răcoarea camerei de şedinţe de arşiţa crescândă a soarelui.

— Şi ce înseamnă asta acum? dorea Kaun să ştie în cele din urmă indispus. Că deja are bănuieli, sau ce?

Eisenhardt se uită atent de la unul la altul şi avu tot mai mult senzaţia că nu mai era prezent fizic. Ryan şedea liniştit, ca o stană de piatră. În schimb, şeful se uita fix în faţă cu sprâncenele încruntate, furios şi bătea cu vârful degetelor în placa mesei cu un tact nervos.

— Trebuie să mărturisesc, spuse profesorul Wilford-Smith, că mi se pare foarte normal ca cineva care vine în Israel să lucreze ca săpător voluntar şi are cu el o operă de referinţă ca Encyclopedia Britannica să caute la un moment dat cuvintele Isus Hristos. În afară de asta putea să fi fost cu săptămâni în urmă. Cred că nu a avut prea mult timp să citească de când este aici.

Kaun îi aruncă o privire lui Ryan.

— S-a putut stabili când a verificat acest cuvânt? Ryan negă dând din cap.

— Nu. Aceasta nu se păstrează. Kaun părea că nici nu îl ascultă.

— Nu trebuie să-l slăbeşti din ochi, Ryan! spuse el. Locul de pe suprafaţa mesei lustruite, pe care o privea fix, părea să-i ofere o percepţie extrem de interesantă, în orice caz, pentru o vreme dădu din cap gânditor. Apoi, atât de surprinzător, încât toţi tresăriră, bătu cu palma în masă foarte tare şi strigă încă odată: Nu trebuie să-l slăbeşti din ochi, Ryan. Ai înţeles?

— Bineînţeles, răspunse Ryan impasibil.

Pentru o clipă, o încordare jenantă umplu aerul. Eisenhardt observă că, involuntar, îşi ţinuse respiraţia la ieşirea lui Kaun şi inspiră adânc pe ascuns. Se părea că Ryan era obişnuit cu astfel de scene, dar lui îi provocau puseuri de transpiraţie.

În cele din urmă magnatul mass-media se relaxa. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, afişă din nou zâmbetul acela amabil, încrezător şi sigur de succes. Se uită în jur ca şi cum ar fi trebuit să încurajeze o echipă de sportivi deprimaţi, care tocmai pierduseră un meci important.

— Ei? întrebă. Ce facem mai departe?

*

Judith abia îndrăznea să se mişte. Şedea pe pat cu o mică oglindă într-o mână şi cu un pieptene grosolan de metal în cealaltă şi se străduia să elibereze părul ei vâlvoi de nisip şi praf şi să-i dea din nou o formă. De două ori pe zi era necesar să se retragă în cort, pentru a nu arăta seara ca o sperietoare de ciori.

Îi era teamă să nu facă o mişcare negândită şi apoi să audă foşnetul hârtiilor fărâmiţate. Hârtiile pe care le găsise Stephen cu indicaţiile de utilizare trebuiau să tot aibă două mii de ani şi probabil erau atât de putrezite şi farâmicioase, că ajungea să te uiţi mai atent la ele ca să se prefacă în praf, cu care nici cel mai bun laborator din lume nu ar putea să facă nimic. Judith se întreba unde, pentru Dumnezeu, să fi ascuns Stephen aceste hârtii în cortul ei. Spera că nu în buzunarul vreunei îmbrăcăminţi. Căutase sub pat şi între cearceafuri cu grijă,