În timp ce dădea cu pieptenul prin părul rebel, se uită prin jur, ignorând imaginea ei din oglindă. Unde Dumnezeu puteai ascunde documente atât de sensibile într-un astfel de cort?

*

Zgomotele ciudate care pătrundeau de afară - motoare ambalate, scrâşnetul unor roţi grele pe pietriş, ţipete enervate din numeroase guri, zgomotul zăngănitor al trapelor de încărcare - îl determinară pe Eisenhardt să mişte curios jaluzeaua unuia dintre geamuri şi să arunce o privire afară. Văzu două camioane mari care parcaseră printre celelalte vehicule din parcare şi care acum erau descărcate de un grup de oameni zdraveni.

— Ce este asta? întrebă el cu jumate de gură, fără să se aştepte cu adevărat ca cineva să-i dea un răspuns.

Dar Kaun, acum din nou amabilitatea întruchipată, sări în picioare, veni lângă el şi deschise larg ambele jaluzele ale ferestrei.

— Minunat! În sfârşit au ajuns, spuse el, savurând cu reală satisfacţie. Tomograful cu ultrasunete. E foarte dificil de transportat. E într-adevăr de mirare cum lucrează azi transportatorii aceştia. Spun că vin dimineaţa la zece şi chiar sunt aici, cum au promis. Nu ştiu, dar înainte nu exista aşa ceva.

— Un tomograf cu ultrasunete? se nedumeri Eisenhardt.

Kaun rânji.

— Ar trebui să fie de domeniul dumneavoastră, Peter. Un tomograf cu ultrasunete poate cerceta radiologic pământul cu ajutorul undelor de şoc. Paleontologii noştri folosesc astfel de aparate la săpăturile din Montana, pentru a găsi schelete de dinozauri.

— Dinozauri?

— M-am gândit, explică magnatul media binedispus, că acesta ar fi locul cel mai probabil în care s-ar putea afla camera video. Nu departe de mormântul călătorului în timp. Poate a avut grijă de ea până în ultimul moment, cine ştie. Dar nu prea putem să luăm pământul din întreaga zonă şi să-l răscolim, nu-i aşa? Deci - tomograful cu ultrasunete. Vedeţi aparatul care tocmai e descărcat? Care arată ca un stand de hotdog pe roţi? Acesta este generatorul de unde şoc. Acesta expediază o bilă mare de plumb a cărei masă este cunoscută exact, cu o viteză calculată exact, care ajunge pe pământ. Şi peste tot vor fi plasaţi senzori care înregistrează ecoul undei de şoc şi îl transmit mai departe computerului. Acesta aduce ca prin vrajă, într-o clipă, o imagine a pământului de sub picioare pe ecran, atât de clar, de parcă ar fi transparent. Eisenhardt dădu din cap impresionat.

— Şi chestia asta funcţionează?

— Funcţionează.

— Atunci, de ce se mai fac săpături?

Profesorul pufai revoltat, ceea ce Kaun părea să găsească extrem de ciudat. Eisenhardt se uită mirat de la unul la celălalt, fără să poată schiţa mai mult de un zâmbet nesigur. Chiar şi Ryan începu să zâmbească, ceea ce la el părea enorm de neliniştitor, pentru că acest gen de gimnastică facială, evident, nu o practica prea des.

— Nu, serios, se linişti Kaun din nou, în cele din urmă. Evident că nu vom vedea monede şi nici cioburi de lut, iar unele lucruri trebuie să le dezgropi înainte să poţi face ceva cu ele. Dar o cameră video din metal compact... Cum credeţi că a împachetat călătorul în timp camera ca să supravieţuiască secolelor? Îmi închipui că a luat cu el o valiză stabilă de metal. Că se află într-o carcasă mare de metal, împachetată etanş împotriva prafului, ferită de raze şi de temperaturi extreme.

Suna plauzibil, constată Eisenhardt. „De ce sunt eu unicul care tot nu poate crede că este aşa? Tocmai eu?”

— Şi dacă această cutie, continuă Kaun, este îngropată undeva aici, atunci o găsim. Atunci vom avea camera video încă înainte să apună soarele în seara asta.

— Bine, mormăi Eisenhardt.

Pentru ce mai aveau nevoie de el? Evident, Kaun pusese la cale toate acţiunile posibile, fără să-l aştepte mai întâi pe el, presupusul specialist în lucruri incredibile. Şi, într-adevăr, nu i-ar fi venit ideea să sondeze terenul cu mijloace tehnice moderne, pentru că nici nu ştiuse că este posibil aşa ceva.

După un timp, în care nimeni nu spuse nimic şi toţi se uitau doar prin fereastra deschisă la transportatori cum descărcau aparatura, întrebă:

— Dar încă o dată, cu toată seriozitatea - nu ar uşura în general un astfel de aparat munca arheologilor? Nu ştiu de ce se mai fac săpături la întâmplare, când la fel de bine se poate radiografia mai întâi pământul.

Kaun zâmbi îngăduitor.

— Simplu, spuse el, dacă aş lăsa să fie săpată toată zona la douăzeci de metri adâncime aş ieşi mai ieftin.

*

George Martinez supraveghea descărcarea aparatelor, dar, când veni rândul dispozitivului thumper, puse chiar el mâna. Aparatul avea părţile sale sensibile, cu toate că în principiu era doar un tun robust, îndreptat spre pământ, iar muncitorii în salopete gri apucaseră lăzile cu celelalte instrumente, uneori atât de grosolan şi fără grijă, încât nu avea inimă să lase piesa de bază a întregului echipament pe mâna lor.

— Atenţie... Nu ţineţi de mânerul ăsta... Atenţie cu întrerupătorul basculant!

Se uită după Bob Richards, dar acesta nu se ocupa, ca de obicei, de asemenea lucruri neînsemnate ca încărcarea sau descărcarea echipamentului care valora milioane. Nu aveau decât un singur dispozitiv thumper. Dacă acesta claca mai târziu, puteau să împacheteze totul la loc.

Răsuflă uşurat când aparatul ajunse intact pe pământ. A fost o respiraţie foarte adâncă, căci nu era obişnuit cu asemenea eforturi. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca el să fie obişnuit cu aşa ceva. Din fragedă copilărie era slăbuţ şi încovoiat, spre mâhnirea tatălui său, care obişnuia să-i descrie pe străbunii săi, cu mândrie, ca o familie de ţărani mexicani de munte, puternici.

Generatorul de unde de şoc stătea pe patru roţi mari, cu cauciucuri groase. George se uită împrejur. Aproape involuntar căută un loc potrivit pentru el. Oricum trebuie experimentat în ceea ce priveşte locul de instalare, în caz că fotografiile nu ieşeau mulţumitoare, dar el avea o anumită ambiţie, să dezvolte un fler pentru terenul care urma să fie cercetat. Zona de aici era uşor deluroasă, deci mai întâi trebuia găsit un vârf de deal. Cu condiţia ca subsolul să fie tare. Pietrişul sau grohotişul nu permit transmiterea undei de şoc mai departe sau în orice caz, nu în mod