apa întunecată. În mod inevitabil, frigul câștigă, producând un lac de gheață încrețit lung de trei kilometri. Fuioare de nori gri și subțiri se desprindeau din fisurile domurilor umane și Forleene, disipându-se rapid în rafalele slabe de argon.

Într-un timp uimitor de scurt, structurile au fost aplatizate și adăugate la enclava mai mare de ruine care marca locul unde sute de specii exotice petrecuseră milenii pentru a observa teribilul și enigmaticul Gol din centrul galaxiei. Justine își mută atenția spre cerul rănit de deasupra. Ca și cum puteau simți ceea ce se întâmplă dincolo de Zidul de stele, furtunile masive de ioni clocoteau cu o rară strălucire mânioasă, mai puternică decât tot ce văzuse ea în timpul scurt petrecut pe stație.

Silverbird urmărea sferele DF ale Raielilor, mari cât niște gigantice de gaz, care își continuau zborul prin sistemul solar. Undele gravitaționale se revărsau dinspre ele cu o forță uimitoare, distorsionând orbitele din interiorul principalelor inele de asteroizi. Câteva luni mici capturate în contracurent și-au schimbat și înclinația. Toate cele nouă sfere DF se îndreptau către mica stea portocalie în jurul căreia orbita planeta niciodată numită a Stației Centurion. În timp ce nava urmărea toate acestea, luminozitatea fotosferei a început să se diminueze.

– La naiba! exclamă Justine. DF-urile trebuie că se alimentează cu energie direct de la stea.

Se întreba în ce fel se vor manifesta. Efectul era fascinant, aproape contrabalansându-i neliniștea. La doar câteva minute după instituirea stării de urgență, începuse să se gândească serios că Stația Centurion era locul unde corpul ei va muri în sfârșit.

Ca și cum i-ar fi împărtășit gândurile, Lehr Trachtenberg a deschis un canal către toate navele spațiale umane.

– Raportul de stare, vă rog. Toată lumea e în regulă?

– Sunt bine, a raportat ea către CNE Dalfrod, pe care Trachtenberg se îmbarcase împreună cu stafful de conducere.

Imediat ce a stabilit că tot stafful său era în siguranță, directorul a schimbat mesaje cu navele extraterestre care se ridicau din atmosferă. Acestea au confirmat faptul că toată lumea scăpase nevătămată, deși au trebuit să presupună doar că cei din specia Kandra se aflau în siguranță de vreme ce cubul enigmatic nu a răspuns la niciun apel.

– Ne vom întoarce imediat în Confederație, a anunțat Trachtenberg. Din ceea ce indică sistemele de observare, ar trebui să putem rămâne la distanță de granița Golului. Se extinde cu aproximativ trei sau patru ani-lumină pe oră. Asta ne dă o marjă uriașă de siguranță.

– Încă mai intră date? a întrebat Justine.

– Unele dintre ele. Dar neuniform. În Zid se întâmplă acum o mulțime de lucruri pe care nu le înțelegem. Bănuiesc că majoritatea tulburărilor pe care le înregistrăm provin de la sistemele de apărare Raiel, dar chiar și așa putem menține o observare redusă până când senzorii vor fi depășiți. Ne relocăm cât de bine putem la centrul Diviziei de Explorare a Marinei de acasă.

– Înțeleg.

Justine privea celelalte nave ajungând la altitudinea ei, simțindu-se ciudat de supărată pe ele și pe ea însăși. Oare chiar nu se putea face nimic altceva decât să o ia pur și simplu la fugă? Asta o lovea ca o lașitate, țărani ignoranți alergând la adăpost de furtuna cu fulgere, urlând că zeii s-au supărat, căutând un sacrificiu care să le potolească mânia. Am încetat cu prostiile astea cu milenii în urmă. Și totuși, cu toată iluminarea noastră ne-am întors exact acolo, încercând să ne punem la adăpost de atac în peștera noastră frumoasă și uscată. Apoi, navele au început să accelereze pe lângă ea, dispersându-se și îndreptându-se înapoi către stelele lor de origine. Forleenii au fost primii care au trecut la viteza supraluminică, alunecând în găuri de vierme care se închideau imediat, după un ultim rămas-bun agățat în eter de la cabina conducătorului grupului lor. Silverbird se zgudui din nou. La optzeci de milioane de kilometri distanță, sferele DF se înșirau pe o orbită joasă în apropierea stelei întunecate. Mișcarea lor îi întări determinarea. Nu așa ar trebui să fie.

– Tată?

– Sunt încă aici.

– Ce au spus Raielii despre expansiune?

– Să-i ia dracu’! High Angel e o barcă de salvare, amintește-ți! Sistemele lor de apărare sunt tot timpul concentrate în partea ta din galaxie. Oricum, cu greu îi putem acuza pentru că nu ne spun nimic. În momentul ăsta fiecare specie conștientă din galaxie este furioasă pe noi din cauza Pelerinajului, și cine îi poate învinui? Și eu sunt furios pe noi.

– Știu. De aceea o să mă duc înăuntru, a spus Justine, surprinsă ea însăși de viteza cu care gândea.

– Ce faci?

– Mă îndrept către Gol.

Chiar în timp ce-i spunea asta, instruia unitatea de comandă, stabilindu-i cursul. Rapid. Înainte să mă răzgândesc din pricina fricii.

– Sub nicio formă nu faci așa ceva, fata mea.

Silverbird cădea lin în hiperspațiu, îndreptându-se spre Zidul de stele cu cincizeci de ani-lumină pe oră.

– Spune-i, i-a zis ea tatălui ei. Spune-i celui de-al Doilea Visător. Fă-l să-i ceară Lordului Cerului să mă lase înăuntru. Imediat ce ajung în interior, o să vorbesc chiar cu Lordul Cerului. Voi încerca să-i explic situația, prejudiciul pe care granița lor îl provoacă.

– Mișcă-ți dracului fundul înapoi aici, chiar acum!

– Tată. Nu. Asta e șansa noastră la o soluție diplomatică. Raielii au încercat să folosească forța timp de un milion de ani. Nu merge așa.

– Vino înapoi. Nu poți intra. Chestia aia ucide dracului întreaga galaxie. Nava ta…

– Oamenii pot intra, știm asta deja. Cumva o putem face. Și dacă al Doilea Visător mă ajută, aș avea chiar o șansă foarte bună.

– Asta este curată nebunie.

– Trebuie s-o fac, tată. Cineva trebuie să facă un efort. Trebuie să încercăm o metodă umană. Suntem o parte din această galaxie acum, o mare parte. E rândul nostru să încercăm în felul nostru. Avem dreptul.

Sângele îi pulsa în urechi în timp ce se entuziasma de una singură.

– Am