buton de câte ori se făcea linişte. Lumina, această lumină, devenise zgomot pentru el. Nu înţelegea de ce zăbovea femeia, strada era aproape, optzeci, o sută de metri, Dacă mai întârziem, medicul o să plece, îşi spuse. Fără să vrea făcu un gest maşinal, îşi ridică mâna stingă plecându-şi ochii să vadă cât e ceasul, îşi strânse buzele ca şi cum 1-ar fi străpuns o durere bruscă, şi mulţumi sorţii că n-apăruse în clipa aceea vreun vecin, la primul cuvânt ar fi izbucnit în lacrimi. O maşină se opri pe stradă, în sfârşit, se gândi, dar pe dată îl nedumeri zgomotul făcut de motor, E un diesel, un taxi, rosti, şi apăsă din nou pe întrerupătorul de la lumină. Soţia intră, nervoasă, zdruncinată, Sfântul care te-a protejat, sufletul milos, ne-a furat maşina, Nu se poate, n-ai văzut bine, Sigur c-am văzut bine, eu văd bine, ultimele cuvinte îi scăpară fără voie, Ai spus că maşina e pe strada din spate, se corectă ea, dar nu e, ori poate aţi lăsat-o altundeva, Nu, nu, acolo era, sunt sigur, Ei, a dispărut, Deci cheile, A profitat de tulburarea ta, de disperarea în care ai căzut, şi ne-a jefuit, Şi eu care nici măcar n-am vrut să-1 las să intre în casă, de frică, dacă rămânea să-mi ţină companie până când te-ai întors, n-ar mai fi putut să ne fure maşina, Să mergem, ne aşteaptă taxiul, îţi jur că mi-aş da un an din viaţă ca să orbească şi javra aia, Nu vorbi aşa de tare, Şi să fie jefuit de tot ce are, Poate c-o aduce înapoi, Ah, bineînţeles, mâine o să ne bată la uşă să se scuze c-a luat-o din greşeală şi să întrebe cum te mai simţi.

  Tăcură apoi până când ajunseră la cabinetul medicului. Ea încerca să-şi alunge din minte furtul maşinii, strângea cu tandreţe mâinile soţului între ale sale, în timp ce el, cu capul în jos, ca să nu-i poată zări ochii şoferul prin oglinda retrovizoare, se întreba cum era cu putinţă ca aşa ceva să i se întâmple tocmai lui, Mie, de ce. îi ajungeau la urechi zgomotele traficului, câte un glas mai puternic când taxiul se oprea, aşa se întâmplă uneori, încă dormim, dar iată că sunetele exterioare străpung vălul inconştienţei în care suntem învăluiţi, ca într-un linţoliu alb. Ca într-un linţoliu alb. îşi clătină capul gemând, soţia îi atinse uşor faţa, parcă spunându-i Linişteşte-te, sunt aici, iar el îşi lăsă capul pe umărul ei, fără să-i pese ce va crede şoferul, Dacă ai fi ca mine, n-ai mai putea tu să conduci, gândi copilăreşte, şi, fără să observe absurditatea frazei, se felicită pentru că, în atâta disperare, fusese în stare să formuleze un raţionament logic. Ieşind din taxi, sprijinit discret de soţie, părea calm, dar, la intrarea în cabinet, unde urma să-şi afle soarta, o întrebă cu un murmur tremurător, Cum voi fi când voi ieşi de aici, şi îşi clătină capul ca unul care nu mai speră nimic.

  Femeia o informă pe recepţioneră că era persoana care îi telefonase acum o jumătate de oră din cauza soţului, iar ea îi conduse într-o sală unde aşteptau alţi pacienţi. Era un bătrân cu o legătură neagră peste un ochi, un băieţel care părea strabic însoţit de o femeie care era probabil maică-sa, o fată cu ochelari negri, alte două persoane fără semne particulare vizibile, dar nici un orb, orbii nu merg la oftalmolog. Femeia îşi conduse soţul până la un scaun liber, şi, nemaifiind altul disponibil, rămase în picioare lângă el, Va trebui să aşteptăm, îi şopti la ureche. El înţelese motivul, auzise vocile celor din jur, acum îl copleşea o nelinişte diferită, cu cât va întârzia mai mult medicul, cu atât orbirea va deveni mai profundă, şi deci incurabilă, fără speranţă. Se mişcă în scaun, neliniştit, voia să-şi mărturisească neliniştea soţiei, dar, în clipa aceea, se deschise uşa şi asistenta li se adresă, Intraţi, vă rog, şi către ceilalţi pacienţi, E ordinul domnului doctor, e un caz urgent. Mama băiatului strabic protestă că dreptatea e dreptate, ea era prima, aşteptând de peste o oră. Ceilalţi pacienţi o sprijiniră în şoaptă, dar niciunul, nici măcar ea, nu găsiră prudent să insiste, dacă se supără medicul şi îi face să plătească impertinenţa făcându-i să aştepte şi mai mult, s-a mai văzut. Bătrânul cu ochiul bandajat se arătă mărinimos, Lăsaţi-1, săracul, are necazuri mai mari decât noi. Orbul nu auzi, intraseră în cabinetul medicului, soţia spunea, Vă mulţumim pentru bunătate, domnule doctor, povestea e că soţul meu, se întrerupse, în realitate nu ştia ce se întâmplase, ştia doar că bărbatul ei era orb şi că li se furase maşina. Medicul spuse, Luaţi loc, vă rog, se apropie de pacient ajutându-1 să se aşeze, iar apoi, atingându-i mâna, i se adresă direct, Spuneţi-mi ce se întâmplă. Orbul spuse că, în timp ce aştepta în maşină să se schimbe stopul, s-a trezit deodată că nu mai vede, câţiva au sărit să-1 ajute, o femeie în vârstă după voce spusese că poate era din pricina nervilor şi apoi un bărbat 1-a dus acasă pentru că singur nu se mai descurca, Văd totul alb, domnule doctor. Nu pomeni de furtul automobilului.

  Medicul îl întrebă, Aţi mai păţit asta înainte, la fel ca acum, sau ceva asemănător, Niciodată, domnule doctor, nici măcar n-am nevoie de ochelari, Şi spuneţi că s-a întâmplat brusc, Da, domnule doctor, Ca o lumină care se stinge, Mai degrabă ca o lumină care se aprinde, In ultimele zile aţi simţit ceva deosebit la ochi, Nu, domnule doctor, Există, sau a existat, vreun caz de orbire în familie, La rudele pe care le-am cunoscut sau de care am auzit, nimeni, Suferiţi de diabet, Nu, domnule doctor, De sifilis, Nu, domnule doctor, De hipertensiune arterială sau intracraniană, Intracraniana, nu ştiu, de cealaltă nu, ni se fac controale la serviciu, V-aţi lovit puternic la cap, astăzi sau ieri, Nu, domnule doctor, Ce vârstă aveţi, Treizeci şi opt, Bine, haideţi să examinăm ochii. Orbul îi deschise larg, ca