pentru a facilita examinarea, dar medicul îl luă de un braţ şi îl instala în spatele unui aparat pe care cineva cu imaginaţie poetică 1-ar putea vedea ca pe un nou model de confesional, în care ochii au înlocuit cuvintele, confesorul uitându-se direct în sufletul păcătosului, Rezemaţi-vă aici bărbia, recomandă, ţineţi ochii deschişi, nu vă mişcaţi. Femeia se apropie de bărbat, îi puse mâna pe umăr, spuse, O să vezi că totul se rezolvă. Medicul ridică şi coborî sistemul binocular de lângă el, învârti nişte şuruburi mici şi începu examenul. Nu găsi nimic pe cornee, nimic pe sclerotică, nimic pe iris, nimic pe retină, nimic pe cristalin, nimic pe macula Iuţea, nimic pe nervul optic, nimic pe nicăieri. Se îndepărtă de aparat, îşi frecă ochii, apoi luă examenul de la capăt, în tăcere, şi când îl termină din nou avea pe chip o expresie perplexă, N-am găsit nici o leziune, ochii dumneavoastră sunt perfecţi. Femeia îşi împreună mâinile într-un gest de bucurie şi exclamă, Ţi-am spus eu, ţi-am spus eu, totul o să fie bine. Fără să-i dea atenţie, orbul întrebă, Pot să-mi ridic bărbia, domnule doctor, Desigur, îmi cer scuze, Dacă ochii mei sunt perfecţi, cum spuneţi, atunci de ce sunt orb, Deocamdată nu ştiu, va trebui să facem un examen mai minuţios, analize, ecografie, encefalogramă, Credeţi că are vreo legătură cu creierul, E o posibilitate, dar nu cred, Cu toate astea, spuneţi că nu găsiţi nimic în neregulă la ochii mei, Aşa e, Nu înţeleg, Ce vreau să spun e că, dacă sunteţi într-adevăr orb, orbirea dumneavoastră, în acest moment, este inexplicabilă, Vă îndoiţi că sunt orb, Nici vorbă, problema este raritatea ca/ului, personal, de când sunt medic, n-am văzut niciodată un asemenea lucru, şi aş îndrăzni chiar să spun că aşa ceva nu s-a mai văzut în toată istoria oftalmologiei, Credeţi că are leac, în principiu, negăsind nici o leziune, nici malformaţii congenitale, răspunsul meu ar trebui să fie afirmativ, Dar se pare că nu este, Doar din prudenţă, doar pentru că nu vreau să vă dau speranţe care s-ar putea dovedi fără fundament, înţeleg, Asta e, Şi va trebui să urmez vreun tratament, să iau vreo doctorie, Deocamdată n-am să vă prescriu nimic, ar însemna să procedez orbeşte, Ce expresie potrivită, remarcă orbul. Medicul se prefăcu că nu aude, se îndepărtă de scaunul giratoriu pe care stătuse pentru observaţie, şi, în picioare, scrise pe o reţetă examenele şi analizele pe care le considera necesare, îi înmână foaia femeii, Poftiţi, doamnă, reveniţi cu soţul dumneavoastră când veţi avea rezultatele, dacă între timp starea dumnealui se schimbă, daţi-mi un telefon, Consultaţia, domnule doctor, Plătiţi recepţionerei. Ii însoţi până la uşă, bâigui o frază de încurajare, de genul O să vedem, o să vedem, nu trebuie să disperaţi, şi când se găsi din nou singur în mica baie anexă, se privi lung în oglindă, Ce-o mai fi şi asta, murmură. Apoi se întoarse în cabinet, o chemă pe asistentă, Cheamă-1 pe următorul, în noaptea aceea orbul visă că e orb.

  Oferindu-se să-1 ajute pe orb, omul care apoi îi furase maşina nu avea, în acel moment, nici o intenţie răuvoitoare, dimpotrivă, nu făcuse decât să asculte de sentimentele de generozitate şi altruism care sunt, aşa cum ştie toată lumea, două dintre cele mai pozitive caracteristici ale speciei umane, putând fi găsite până şi la criminalii mult mai înrăiţi decât acesta, un simplu hoţ de automobile fără speranţă de a avansa în carieră, exploatat de adevăraţii stăpâni ai afacerii, ei sunt cei care profită de pe urma nevoilor săracilor. La urma urmelor, nu e mare diferenţă între a ajuta un orb, pentru ca apoi să-i furi maşina, şi a îngriji un bătrân neputincios şi decrepit, cu ochii pe moştenire. Doar când ajunsese aproape de casa orbului îi veni firesc ideea, exact, aşa se poate spune, de parcă s-ar fi hotărât să cumpere un bilet de loterie numai pentru că-1 văzuse pe vânzător, n-a avut nici o presimţire, a cumpărat să vadă ce iese, resemnat dinainte cu ceea ce versatila şansă i-ar fi adus, ceva sau nimic, alţii ar spune c-a acţionat în funcţie de un reflex condiţionat al caracterului său. Cei sceptici în privinţa naturii umane, care sunt mulţi şi încăpăţânaţi, susţin că, dacă ocazia nu face întotdeauna hoţul, oricum e sigur că-1 ajută mult. Cât despre noi, ne vom permite să credem că, dacă orbul ar fi acceptat cea de-a doua ofertă a falsului samaritean, în acea ultimă clipă, când bunătatea încă ar mai fi putut precumpăni, vorbim de propunerea de a rămâne să-i ţină companie până la venirea soţiei, cine ştie dacă efectul responsabilităţii morale decurgând din încrederea astfel oferită n-ar fi inhibat tentaţia criminală, scoţând la iveală acea părticică luminoasă şi nobilă care oricând se poate descoperi până şi în sufletele pierdute, încheind la modul plebeu, cum ne tot dăscăleşte proverbul din bătrâni, orbul, vrând să-şi facă cruce, nasul şi 1-a spart.

  Conştiinţa morală, pe care atâţia nesăbuiţi au insultat-o şi chiar mai mulţi au renegat-o, e ceva care există şi a existat dintotdeauna, n-a fost o invenţie a filosofilor din Cuaternar, când sufletul abia era un proiect confuz. Cu trecerea timpului, plus activităţile convieţuirii şi schimburile genetice, am sfârşit punând conştiinţa în culoarea sângelui şi în sarea lacrimilor, şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, am făcut din ochi o oglindă întoarsă înăuntru, cu rezultatul, de multe ori, că ei dezvăluie fără reţinere ceea ce încercăm să negăm cu gura. Se mai adaugă la această situaţie, care e generală, circumstanţa particulară că, în spiritele simple, remuşcarea provocată de facerea de rău se contopeşte adesea cu spaime ancestrale de tot soiul, drept care pedeapsa răufăcătorului ajunge să fie, fără par sau piatră, de două ori cea meritată. Nu va fi cu putinţă, va să zică, în cazul de faţă, să deosebim cât era frică şi cât era conştiinţă chinuită în frământarea care 1-a cuprins pe hoţ de cum a pornit maşina. Fără îndoială, nu va fi niciodată liniştitor să stai pe locul cuiva care