prin ea o grădină imensă. Chiparoşi plantaţi unul lângă altul, în linie dreaptă, o înconjurau din toate părţile, iar la rădăcina lor, pământul era plin de flori de toate culorile. Grădina avea iazuri făcute din gresie albastră, terase din marmură şi peluze verzi luxuriante. Baba Ayub a mai văzut garduri vii frumos tăiate, având diferite forme, şi fântâni a căror apă curgea în umbra unui rodiu. Să fi trăit trei vieţi şi tot nu şi-ar fi putut imagina că există un loc atât de frumos.

Dar ce l-a făcut pe Baba Ayub să îngenuncheze a fost vederea copiilor alergând şi jucându-se fericiţi în grădină. Se alergau pe alei şi în jurul copacilor. Se jucau de-a v-aţi ascunselea în spatele gardurilor vii. Baba Ayub a căutat cu privirea printre ei până ce a zărit, în sfârşit, ceea ce căuta. Era acolo! Fiul său Qais, în viaţă şi mai mult decât bine. Se înălţase, iar părul îi era mai lung decât îşi amintea Baba Ayub. Purta o foarte frumoasă cămaşă albă peste nişte pantaloni bine croiţi. Râdea cu poftă alergând după doi tovarăşi de joacă.

— Qais, a şoptit Baba Ayub, aburind sticla.

Apoi l-a strigat pe fiul său pe nume.

— Nu te poate auzi, a spus div-ul. Şi nici vedea.

Baba Ayub a sărit în sus, a dat din mâini, a bătut în sticlă, până când div-ul a tras din nou perdeaua.

— Nu înţeleg, a spus Baba Ayub. Am crezut că…

— Aceasta este răsplata ta, a spus div-ul.

— Fă-mă să înţeleg, a exclamat Baba Ayub.

— Te-am supus unei probe.

— O probă?

— Da, o probă a iubirii. A fost o provocare dură, recunosc, şi ştiu ce putere are dangătul de clopot asupra ta. Dar ai trecut proba. Aceasta este răsplata ta. Şi a lui.

— Dar dacă nu aş fi ales? a strigat Baba Ayub. Dacă aş fi refuzat această probă?

— Atunci toţi copiii tăi ar fi pierit, i-a răspuns div-ul, pentru că oricum ar fi fost blestemaţi, având un bărbat slab drept tată. Un laş care mai degrabă i-ar vedea pe toţi murind decât să-şi încarce propria conştiinţă. Ai spus că nu ai curaj, dar îl văd în tine. E nevoie de curaj pentru ce ai făcut tu, pentru povara pe care ai acceptat să o duci în spate. Te respect pentru asta!

Baba Ayub şi-a luat coasa şovăind, iar aceasta i-a alunecat din mână şi a căzut pe podeaua din marmură, cu mult zgomot. Genunchii i s-au înmuiat şi a fost nevoit să se aşeze.

— Fiul tău nu-şi mai aduce aminte de tine, a continuat div-ul. Asta e viaţa pe care o duce acum şi ai văzut cu ochii tăi cât e de fericit. Se bucură aici de cele mai alese haine şi bucate, de prieteni şi de multă dragoste. I se predau artele, limbile străine şi ştiinţele şi învaţă despre înţelepciune şi ce este mila. Nu-şi doreşte nimic. Într-o bună zi, când va deveni bărbat, poate alege să plece şi va fi liber să plece. Cred că îi va mângâia pe mulţi oameni cu bunătatea lui şi că va aduce multă fericire celor chinuiţi de soartă.

— Vreau să-l văd, a spus Baba Ayub. Vreau să-l iau acasă.

— Chiar asta vrei?

Baba Ayub şi-a ridicat ochii spre div.

Creatura s-a dus spre un dulap aflat lângă perdea şi a scos dintr-un sertar o clepsidră.

— Ştii ce e aceea o clepsidră, Abdullah? Ştii. În regulă.

Ei bine, div-ul a luat clepsidra, a întors-o şi a pus-o la picioarele lui Baba Ayub.

— Îţi voi da voie să-l iei cu tine acasă, a spus div-ul. Dacă alegi asta, el nu se va mai putea întoarce niciodată aici. Dacă alegi să rămână, tu eşti cel care nu va mai putea veni niciodată aici. Când se va fi scurs tot nisipul din clepsidră, voi veni să aud ce-ai hotărât.

După ce a spus toate astea, div-ul a părăsit camera, punându-l pe Baba Ayub în faţa unei alte alegeri dureroase.

Îl voi lua acasă, s-a gândit Baba Ayub pe loc. Era ce-şi dorea cel mai mult, cu fiecare părticică a fiinţei sale. Nu-şi imaginase asta în vis, de atâtea ori? Să-l ţină din nou în braţe pe micuţul Qais, să-i sărute obrăjiorii şi să-i simtă mânuţele delicate în mâinile sale? Şi totuşi… dacă îl lua acasă, ce fel de viaţă avea să-l aştepte în Maidan Sabz? În cel mai bun caz, viaţa grea a unui agricultor ca a lui sau poate un pic mai mult. Asta dacă Qais nu ar muri din cauza secetei, aşa cum s-a întâmplat cu cei mai mulţi copii din sat. Ai avea puterea să te ierţi atunci, se întreba Baba Ayub, ştiind că, din motive egoiste, l-ai lipsit de o viaţă bună şi fericită? Pe de altă parte, dacă îl părăsea pe Qais, cum ar putea suporta să ştie că băiatul lui este în viaţă, să ştie unde se află, şi totuşi să nu aibă voie să-l vadă? Cum ar suporta asta? Baba Ayub a început să plângă. Se simţea atât de disperat că a luat clepsidra de jos şi a izbit cu ea în perete. Aceasta s-a spart în mii de bucăţele, iar nisipul fin s-a împrăştiat peste tot pe podea.

Div-ul a intrat din nou în cameră şi l-a găsit pe Baba Ayub cu umerii lăsaţi, uitându-se la cioburile de sticlă spartă.

— Eşti o bestie fără suflet, a spus Baba Ayub.

— Când trăieşti atât de mult cât am trăit eu, a răspuns div-ul, afli că bunăvoinţa şi cruzimea nu sunt decât nuanţe ale aceleiaşi culori. Ce hotărâre ai luat?

Baba Ayub şi-a şters lacrimile, şi-a luat coasa şi şi-a prins-o în talie. S-a îndreptat uşor spre uşă, cu capul plecat.

— Eşti un tată bun, a spus div-ul, când Baba Ayub a trecut pe lângă el.

— Să arzi în flăcările iadului pentru ce mi-ai făcut, a rostit Baba Ayub sleit de puteri.

A ieşit din cameră şi tocmai se îndrepta spre coridor, când l-a auzit pe div:

— Ia asta. Creatura i-a înmânat o sticluţă care conţinea un lichid închis la culoare. Bea asta în drum spre casă. Cu bine!

Baba Ayub a luat sticluţa şi a plecat fără să mai rostească