fie implicat. Ca şi cum studia o problemă interesantă de aerodinamică şi încerca diferiţi parametri, observînd ce se întîmplă. Singura emoţie încercată fusese un fel de regret îndepărtat pentru ocaziile pierdute, dintre care cea mai importantă o constituiau apropiatele Olimpice Selenare. De un lucru cel puţin era convins: Libelula n-avea să zboare pe Lună niciodată.

Încă o sută de metri; viteza faţă de sol părea acceptabilă, dar oare cît de repede cădea? Era totuşi norocos, terenul arăta complet neted. Avea să-şi adune toate forţele într-un impuls final, începînd cu… ACUM!

Aripa dreaptă, făcîndu-şi datoria, se rupse în cele din urmă din încastrare. Libelula începu să se rostogolească, iar el se străduia s-o stabilizeze, lăsîndu-se cu toată greutatea în direcţia opusă. Cînd se izbi de sol, privea direct la arcul curbat al lui Rama, aflat la şaisprezece kilometri mai sus.

Era de-a dreptul neloial şi ilogic ca un cer să fie atît de dur.

29. PRIMUL CONTACT

Cînd Jimmy Pak îşi recăpătă cunoştinţa, primul lucru pe care-l înregistra fu o îngrozitoare durere de cap. Dar se simţi fericit trăind-o, cel puţin îi confirma că se afla în viaţă.

Încercă apoi să se mişte şi imediat îl asaltară o mulţime de junghiuri şi dureri. Din cîte îşi dădea seama însă, nu-şi rupsese nimic.

După aceea încercă să deschidă ochii, dar îi închise imediat după ce se trezi privind spre una din benzile luminoase de pe plafonul lumii. Exerciţiul nu era tocmai recomandat ca tratament pentru durerea de cap.

Continua să stea întins, recăpătîndu-şi forţele şi întrebîndu-se dacă va fi în stare să privească fără de probleme, cînd auzi un fel de trosnet în imediata apropiere. Întorcînd foarte încet capul, riscă o privire ― şi fu gata să-şi piardă iarăşi cunoştinţa.

La numai cinci metri depărtare, o creatură asemănătoare unui crab se înfrupta din resturile sărmanei Libelule. După ce-şi reveni din şoc, Jimmy se rostogoli cît mai uşor şi mai tăcut, îndepărtîndu-se de monstru, aşteptîndu-se în fiecare clipă să fie înhăţat de cleştii acestuia, dacă avea să-l considere o pradă mai apetisantă. Scăpă totuşi neobservat şi cînd ajunse la o distanţă sigură, de vreo zece metri, Jimmy se ridică prudent în capul oaselor.

De la distanţa aceea, creatura nu mai părea atît de groaznică. Avea un corp scund şi turtit, lung de doi metri şi lat de unul, susţinut pe şase picioare cu cîte trei articulaţii. Jimmy observă că greşise crezînd că se înfrupta din Libelulă; nu zărea nici urmă de gură. Creatura executa o operaţiune precisă de distrugere, folosind cleştii ca foarfeci să taie bicicleta în, bucăţele. Apoi un şir de manipulatoare, semănînd bizar cu nişte mînuţe de copil, mutau fragmentele într-o grămăjoară de pe spatele animalului.

Era însă un animal? Deşi aceasta fusese prima impresie a lui Jimmy, acum o reconsidera. Comportamentul creaturii avea un ţel bine definit, sugerînd o inteligenţă destul de avansată. Nu vedea motivul pentru care o fiinţă dirijată numai de instincte ar fi strîns cu grijă fragmentele risipite ale bicicletei sale… doar dacă nu-şi aduna materiale pentru un cuib.

Continuînd să supravegheze crabul care-l ignora total, Jimmy se strădui să se ridice. Cîţiva paşi împleticiţi îi dovediră că putea umbla, deşi nu era deloc convins că ar fi reuşit să întreacă cele şase picioare. Porni după aceea transmiţătorul, sigur că va funcţiona. Un şoc la care el supravieţuise nu putuse deteriora cu nimic rezistentul instrument electronic.

― Controlul, chemă şoptit. Mă recepţionaţi?

― Slavă Domnului! Ai păţit ceva?

― Sînt doar puţin zdruncinat. Ia priviţi aici.

Răsuci camera TV către crab, la timp pentru a surprinde ultimele etape de mărunţire a aripii drepte a Libelulei.

― Ce Dumnezeu este… şi de ce-ţi mestecă bicicleta?

― Şi eu aş vrea să ştiu. Am terminat-o cu Libelula. Eu am să mă îndepărtez, în caz că are de gînd să continue cu mine.

Jimmy se retrase încetişor, fără să-şi ia ochii de pe crustaceu. Acesta se mişca în prezent de jur împrejur într-o spirală uşor crescătoare, aparent în căutarea fragmentelor ce-i scăpaseră atenţiei. Tînărul reuşi astfel să-l studieze din toate părţile.

După depăşirea şocului iniţial, putea în prezent să aprecieze că era o arătare cu aspect interesant. Denumirea de „crab” pe care i-o dăduse în mod automat deruta puţin; dacă n-ar fi fost atît de mare, i-ar fi spus „gîndac”. Carapacea avea o strălucire metalică frumoasă; de fapt, ar fi jurat că era vorba chiar de metal.

Ideea părea interesantă. Să fi fost robot şi nu un animal? Cu gîndul acesta privi crabul cu mai multă atenţie, studiindu-i detaliile anatomice. În locul gurii poseda o colecţie de manipulatoare, amintind de bricegele multifuncţionale ce constituie deliciul oricărui puşti: cleşti, pensete, răzuitoare, lame, ba chiar şi ceva asemănător unor burghie. Nimic din ele nu constituia însă o dovadă. Pe Pămînt, în lumea insectelor ar fi găsit replici la uneltele respective, ba chiar ar fi numărat şi altele în plus. Întrebarea „animal ori robot?” rămînea fără răspuns.

Ochii, care ar fi trebuit să lămurească chestiunea, o făceau şi mai ambiguă. Erau atît de înfundaţi în orbitele lor protectoare, încît era imposibil să constaţi dacă aveau lentile din cristal sau gelatină. De un albastru intens, păreau lipsiţi de expresie. Deşi se îndreptaseră de cîteva ori către Jimmy, nu manifestaseră nici cel mai mic semn de interes. În opinia lui, subiectivă, faptul acesta stabilea nivelul, de inteligenţă al creaturii. O entitate, fie ea robot sau animal, ce ignora o fiinţă umană nu putea fi strălucitor de inteligentă.

Se opri din spirala descrisă şi rămase nemişcată vreme de cîteva clipe, ascultînd parcă un mesaj îndepărtat. După care porni spre ocean, rostogolindu-se şi legănîndu-se în acelaşi timp. Se deplasa după o linie perfect dreaptă, cu o viteză constantă de patru-cinci kilometri pe oră şi cam după două sute de metri, Jimmy realiză că ultimele rămăşiţe ale iubitei sale Libelule se îndepărtau de el. Porni într-o urmărire disperată.

Acţiunea lui nu era complet nesăbuită. Crabul se deplasa către ocean şi dacă pentru el mai era posibilă salvarea, atunci numai de acolo putea să vină. În plus, voia