care își păstraseră încă integritatea în lunga lor spirală spre neființă. La mai puțin de o sută de ani-lumină înaintea ei se afla strălucirea înghețată a buclei, o bandă rotitoare de materie supraîncărcată, groasă de zece ani-lumină, ce emitea o explozie de raze X pe toată întinderea galaxiei. Dincolo de aceasta era suprafața neagră impresionantă a graniței Golului. Se uită la topologia fluctuantă a acesteia, minunându-se de cât de mult semănau undele ei cu valurile oceanului, cu vârfuri și hornuri spărgându-se haotic stârnite de forțe interne ca niște furtuni de neînțeles. Destul de des, vedea câte-o mișcare ondulatorie umflându-se pentru a ajunge la coada alungită a unei stele ce se dezintegra și care se afla încă la ani-lumină distanță. Gravitația fenomenală sugea materia în orizontul evenimențial, cu o ultimă flamă devastatoare de radiații ultraputernice de tipul celor care alimentaseră bucla timp de un miliard de ani. Chiar și cântecul acela de sirenă va înceta curând. La viteza actuală de expansiune, Golul va devora bucla în nu mai mult de o săptămână. Vor rămâne atunci doar Zidul și DF-urile de apărare ale Raielilor care stăteau între granița Golului și restul galaxiei.

Justine își simți corpul înfiorându-se din nou. Îi era greu să înțeleagă amploarea forțelor de afară. Se simțea mică și foarte singură.

– Tata?

– Sunt încă aici, dragă. Releul rezistă. Felicitări pentru bătrânii tehnicieni ai Marinei care l-au asamblat.

– Am lăsat în urmă ultimele sisteme de senzori cunoscute acum cinci minute. Link-ul ar putea să nu mai reziste mult.

– Sigur că va rezista, îngerul meu. Așa a fost scris să fie.

– Mda, bine.

– Mă uit la cifrele de accesare a unisferei. Mai mult de jumătate din omenire se uită acum peste umărul tău.

– Salutare, jumătate din omenire, a spus ea seducător.

– Te descurci bine. Iar eu sunt într-un mare rahat cu ANA pentru că am admis public că există un ultrapropulsor.

– Ha! Tu mereu ești într-o încurcătură.

– Adevărat. Fără mine, avocații s-ar usca pur și simplu și ar muri. Ei mă consideră ca pe un Mesia al lor. Îți amintești când am fost prinși că plantam pe proprietatea din Florida viță-de-vie extraterestră?

– La dracu’, da. Comisarii de mediu UFN s-au înfuriat ca naiba pe noi.

– Există bănci pe care le deținem în Lumile Externe care încă se mai luptă cu plata acelei amenzi.

Justine lătră un râs. Respira sacadat. Voia cu disperare să iasă din corpul ei bătrân, cu toată prostia lui de frică derivată biochimic. Oricine și-ar fi putut închipui că personalitatea ei era speriată cu adevărat.

– Vreun semn că al Doilea Visător ți-a accesat apelul?

– Nu încă. Mă aștept acum să vorbească destul de repede cu Lordul Cerului. La urma urmei, va trebui să-mi facă mie față dacă nu începe să-și miște rapid fundul. Nu-i așa, al Doilea Visător?

– Tată, te rog, îl mustră ea.

– Da, da.

– Cred că o s-o iau în jurul buclei. Radiația aia e suficient de puternică pentru a tăia prin câmpurile de forță ale lui Silverbird ca prin niște șervețele de hârtie. Îți vine să crezi ce date primesc?!

– Vei fi în suficientă siguranță în hiperspațiu.

– Știu, dar…

– Cum te simți tu bine, îngerul meu.

Justine instrui unitatea de comandă să zboare spre sudul galactic al buclei.

– Asta e ciudat. Senzorii detectau o semnătură artificială la peste patruzeci de ani-lumină în spatele ei. Se concentră pe originea acesteia pe care unitatea de comandă i-o afișa sub forma a două cercuri de chihlimbar. Ah, tată, prinzi asta?

Gore așteptă un moment înainte să răspundă.

– Da.

– Oricine ar fi ei, călătoresc cu viteză supraluminică.

– Văd asta.

– N-am știut că mai zboară cineva în partea asta a galaxiei. Date sub formă de tabel i se ridicau în exovedere. Dumnezeule, sunt masive. Un gând sălbatic îi ieși la suprafață. Crezi că sunt Lorzi ai Cerului? a întrebat ea plină de speranță.

– Nu, draga mea, nu cred. Ei sunt mult mai mari. Iar acesta este un curs de interceptare.

– Oh. Moralul ei scăzu rapid. Raieli. Și sunt rapizi. Mai rapizi decât Silverbird. Cu puțin. Ar fi „mușcă și fugi“, dacă ajung la graniță înaintea lor. Nu cred că sunt aici ca să mă escorteze în condiții de siguranță.

– Îl apelez pe Qatux chiar acum. El va rezolva asta.

– Bine, tată.

Vizualizarea senzorului extern clipi alb pentru o microsecundă, ca și cum un fulger ar fi măturat prin ea. După ce s-a limpezit, dinspre locul unde erau navele Raiel apăru o carapace translucidă movalie care se extindea rapid. Fluxuri de date secundare îi arătau că ​​anomalia era centrată pe un punct de masă de mărimea lunii Pământului, care plecase în direcția Golului într-o călătorie spre moarte de zece milioane de ani. Plecase. Apoi dispăruse, convertită direct în energie exotică ce curgea acum prin hiperspațiu.

– Oh! LA DRACU’! a țipat Justine.

Silverbird își consolidă toate sistemele defensive pe care le avea.

Unda de șoc din hiperspațiu lovi mica navă ultrapropulsor cu forța unui dinozaur iritat. Justine a urlat în timp ce era aruncată de pe canapea și izbită de peretele din față. Alarmele au început să țiuie. Numeroase scheme din exovedere s-au colorat în chihlimbariu și roșu.

Mulțimea de protestatari antiinvazie din parc exclamă la unison în timp ce Silverbird era zgâlțâită, eliberând apoi un „ohooo“ lung de uimire și de ușurare. Araminta nu se putu împiedica să li se alăture, recunoscătoare că Justine supraviețuise celei de a treia unde de șoc propagate de navele de război Raiel care o urmăreau și că se ridica acum din nou de pe podeaua cabinei. Fusese un sunet care reverberase peste întreg Colwyn City și dincolo de el. Cu mult dincolo de el.

Se strecură înăuntru prin intrarea în garajul subteran al blocului. Ușa era deschisă încă pe câțiva metri, nu suficient pentru a încăpea o capsulă, dar suficient pentru ca Trikepodul ei