să poată ieși. Dezactivase mecanismul când plecase, deschizând mica cutie de control și deconectase fizic cablajul. Acum, reconectă cablurile colorate la locurile lor. Ușa alunecă și se închise în spatele ei, iar ea se grăbi prin grota pustie de beton înapoi la ascensoare.

– Ești bine? a întrebat Gore.

– Ticăloșii! a răspuns Justine tremurând. Ce, treaba asta nu e și așa destul de grea?

Araminta se făcu una cu peretele rece de metal al liftului, simțindu-se în felul în care părea să se simtă Justine. Condusese în jur timp de vreo oră Trikepodul înainte de a-l parca într-un spațiu public la molul Tala. Acum nu mai era nimic care să indice că se afla în bloc. Fusese cea mai bună acoperire la care se putuse gândi. Mersul pe jos înapoi din cartierul Bodant durase patruzeci de minute, timp în care navele de război Raiel începuseră să spulbere mici luni pentru a încerca s-o oprească pe Justine. Toată lumea accesase asta. Ceea ce o făcea să iasă în evidență era faptul că era singura persoană care se deplasa pe străzile din Colwyn.

– Te descurci bine, o asigură Gore pe fiica lui. Foarte bine.

Araminta își folosi vechiul cod de suprascriere pentru a debloca ușa de la apartamentul lui Danal. Nici el, nici Mareble nu erau acolo. Probabil că petreceau cu armata de ocupație, gândi ea cu amărăciune. Structura goală a locului tocmai fusese terminată atunci când îl predase. De atunci, Mareble adusese ceva mobilier de bază. Araminta aruncă o privire critică mașinii de gătit. Obiectul mare din metal părea ridicol de primitiv. Domnului Bovey îi luase o lungă perioadă de timp să i-o găsească, iar instalarea ei fusese un coșmar.

În exovederea Aramintei, Justine se așeza din nou în scaunul care se plia protector în jurul ei.

– Sistemele principale sunt funcționale. Unitățile de acționare și-au redus capacitatea. Exploziile astea de energie afectează o mulțime de componente. Cred că încearcă să mă uzeze ca să cedez.

Araminta se apropie de ferestrele balconului și privi afară, peste parc. Mai multe capsule Ellezelin erau suspendate deasupra drumului care îl înconjura. Toate erau în staționare. La fel ca toată lumea, ocupanții acestora erau captivați de cursa care avea loc la treizeci de mii de ani-lumină distanță. Sub ei, mulțimea se uita în sus, la cerul ale cărui stele erau mânjite de cupola pentru vreme rea. Dădu din cap cu satisfacție.

– Trag din nou, țipă Justine. Oh, Doamne!

Silverbird se cutremură violent. Araminta scrâșni din dinți, simțind uriașul tremur de anticipare din gaia-câmp. Mai multe secțiuni ale navei raportau suprasarcini. Viteza scăzu vertiginos în timp ce propulsorul își reconfigura funcțiile de manipulare a energiei din jurul componentelor degradate. Justine schimbă cursul tăind prin buclă, distanța cea mai scurtă până la graniță. Ambele nave de război Raiel au urmat-o imediat, reducând decalajul.

Araminta trase o pernă mare albastră din grămada din mijlocul camerei de zi. Era deranjată să vadă că parchetul de abanos fusese readus la lemnul crud. Oare Mareble nu înțelesese cât de greu fusese să aplice cum trebuie lacul? Câtă muncă presupusese în curățarea micilor blocuri de lemn!

Se așeză pe pernă și își încrucișă picioarele, alungând gândurile negative.

– Bună strategie, draga mea, a spus Gore. Nu sunt multe planete în interiorul buclei.

Araminta deschise programul lui Likan din lacuna ei de depozitare, simțind cum mintea i se calmează în sfârșit. Era un risc să folosească acest apartament, dar nu era sigură cât de mult se pricepeau cei de la Visul Viu la urmărirea de persoane prin gaia-câmp. În ziua în care Danal se mutase în el îi mărturisise că ajuta la căutarea celui de-al Doilea Visător și că modul în care cuiburile de confluență fuseseră modificate facilitau acest lucru. Deci, cu siguranță nu voia să fie în apartamentul ei atunci când făcea acest lucru, în cazul în care erau suficient de buni pentru a stabili exact locația. Iar ei ar putea crede că apartamentul lui Danal a fost un fel de citire greșită a datelor. Nu știa niciun alt loc în care ar putea merge. Altul decât casa domnului Bovey, dar asta l-ar expune forțelor paramilitare, lucru pe care ea nu-l putea face.

Spectrele întunecate ale senzațiilor care pândeau în subconștientul ei s-au extins spre exterior. Și-a lăsat atenția să înoate printre numeroasele gânduri pe care le conținea. Alunecă în derivă. Mulțumită într-un mod pe care doar programul în sine nu l-ar putea niciodată atinge.

Cele mai multe dintre gânduri puteau fi ignorate. Unele erau ciudate. Unul avea o semnătură mentală pe care o cunoștea, asociată cu un ton întunecat, care aproape a făcut-o să se retragă intimidată. În loc de asta, se concentră însă.

– Lord al Cerului, pleda Ethan. Ascultă-ne, te rugăm.

Implora cu toată forța lui mentală, amplificată de nenumărate cuiburi de confluență, care-i direcționau apelul spre exterior, în infinit. Greșit, cugetă ea cu distanță olimpiană.

Lordul Cerului nu este dincolo de noi, este înăuntru.

Pluti în continuare în derivă, fără să se grăbească.

– Dacă nu-i chemi înapoi, vă rup eu însumi afurisita de navă-arcă moleculă cu moleculă și cu voi toți în ea, țipa Gore. Crezi că Golul este un lucru rău? Nu-i așa? Asta crezi? Pentru că, dă-mi voie să-ți spun, Golul este mă-ta cu țâța afară pentru tine să sugi la ea în comparație cu mine.

Araminta nu se putu împiedica să rânjească. Ei da, acesta e genul de tată pe care mi-ar fi plăcut să-l am. În parc, oamenii aplaudau. Un strigăt preluat pe sute de planete. Gaia-câmpul era plin de determinare și de sprijin, emoția brută a miliarde de oameni extinzând sentimentul de consens până la extaz. Hai, Gore, striga omenirea. Araminta își adăugă și ea binecuvântarea, o șoaptă pierdută în mulțime.

– Eu nu pot face nimic, a protestat Qatux. Sunt războinici Raiel. Nu sunt la fel ca noi, nu mai sunt de mult.

– Găsește o nenorocită de modalitate!

Araminta se distanță de