criză, alunecă spre un fir de gând liniștit, familiar. Se deschise în semn de salut. Nebuloasele Golului ieșeau din întuneric, licărind spectaculos în jurul ei. Jumătate din spațiu era o pată străvezie de acvamarin, cu câteva stele îndepărtate strălucind prin ea. Recunoscu Marea lui Odin unde Lordul Cerului acostase între două dintre promontoriile stacojii, coloane de gaze răsucite, lungi de ani-lumină, din care se umflau muguri suficient de mari pentru a conține un cluster globular. Iar aici, gândurile a ceea ce odată fusese amestecat cu noțiuni mai concrete. O sentiență se împletea prin acest spațiu, nu conștient, dar cu un rost precis.

Silverbird țâșni din buclă brăzdând spre implacabila barieră finală. Peste tot în jurul ei, stele sparte năruite în interior, împrăștiind cojile strălucitoare ale planetelor pe care le născuseră cândva ca și cum ar fi fost un obstacol în drumul tumultuosului plonjon final către dispariție.

– Oh, Doamne, iar începe, scânci Justine.

La zece ani-lumină în spatele ei o gigantă de gaz făcea implozie, iar din punctul de dispariție al acesteia izbucneau distorsiuni cuantice hiperluminice.

Silverbird a ieșit din hiperspațiu, zburând liber într-un spațiu-timp pe care niciun om nu l-ar fi putut recunoaște. Era un univers întunecat în interiorul Zidului de stele. Împletituri groase de praf și gaz blocau lumina centrului galactic din spatele navei. Înaintea ei, câțiva fotoni scăpau de sub pătura macrogravitațională a Golului, în timp ce sorii se scufundau în orizontul evenimențial. O bandă de un vermillon lugubru licărea în spațiu, vârtej de nori de ioni înfuriați de descărcarea fatală a buclei, iluminând fuzelajul asemenea privirii diavolului. Alarmele de radiații urlau cu spaimă în timp ce câmpul de forță începea să se prăbușească. Fuzelajul crăpa.

– Unul dintre noi vine, a spus Araminta. Vezi?

Denaturarea provocată de unda de șoc trecu fulgerând aproape neobservată în spațiul real. Fluxuri moarte de atomi fură stârnite pentru scurt timp de forța zbuciumată care se scurgea din interstițiile cuantice. Silverbird se grăbi înapoi în hiperspațiu, mocnind de la arsurile de radiații.

– Tu, a exclamat Ethan.

Lordul Cerului rezonă cu interes.

– Încă te caut. Inima suferă de dor.

– Știu. Trebuie să oprești asta. Te rog, urează-i bun venit emisarului nostru. Se apropie.

– Unde? Simt că ești atât de departe.

– Eu sunt departe. Dar ea este aproape de tine acum. Încearcă s-o simți. Emană emoție la fel ca noi toți. Ghideaz-o așa cum ar trebui. Deschide-i granița.

– Inima îți urează bun venit.

Cele două nave de război Raiel se apropiau de Silverbird. Senzorii Justinei îi arătau o altă masă de gaz de dimensiuni gigantice la mai puțin de cinci ani-lumină distanță. Dacă o direcționau spre ea, ar fi însemnat sfârșitul. Ultrapropulsorul lui Silverbird se lupta acum să mențină accelerația.

– Grăbește-te. Te rog, a implorat Araminta.

Lordul Cerului radia de satisfacție în timp ce se retrăgea.

– Îți mulțumesc, a spus Gore. Oricine ai fi.

Justine se cufundă înapoi în canapea, cu mintea complet deschisă la gaia-câmp, lăsându-și fiecare emoție să se scurgă în exterior. Speranțe. Temeri. Tot ce era ea.

În fața lui Silverbird, granița Golului se schimba. Un val mare circular se încreți spre exterior, creând un crater de peste zece ani-lumină. Din centrul său, un con neted de întuneric pur se ridică spre navă.

Justine privea surprinsă imaginile din exovedere. Se ținea strâns de brațele canapelei, transpirând.

– Nu sunt așa de sigură că… În spatele ei, navele de război Raiel au încetinit, permițându-i lui Silverbird să gonească în interior.

– …asta e…

La cincisprezece ani-lumină conul și-a încetat extinderea.

– …o idee …

Vârful se deschise ca o floare, petale de noapte infinită aplecându-se înapoi.

Lumina minunată a nebuloasei intra strălucind în Golf.

– …chiar atât de bună…

Silverbird trecu pragul, intrând în Gol.

– …la urma urmei.

Conul se închise. Se scufundă înapoi în granița acum pasivă. Link-ul de comunicație de la Silverbird la releul Marinei s-a închis. Ambele nave de război Raiel au executat curbe strânse și s-au îndreptat înapoi spre Zid.

– Te rog, vorbește cu noi, a implorat Ethan. Lordul Cerului te-a uns pe tine ca al Doilea Visător al nostru. Te așteptăm. Avem nevoie de tine.

Nu a primit niciun răspuns.

Araminta alunecă afară din apartamentul lui Danal și traversă tiptil vestibulul către al ei. Afară, lumina crudă a zorilor lovea cupola pentru vreme. Mulțimea aplauda în extaz. Asta o făcea să se simtă bine.

– Ei bine, ce zici de chestia asta, am salvat universul.

Araminta zâmbi sălbatic la ideea asta ridicolă, apoi căscă. Să fii erou era destul de epuizant. Se cufundă în fotoliul mare și vechi, cu pernele sale ciudate, bulboase. Doar cinci minute de odihnă.

Lui Cheriton McOnna nu-i plăceau hainele „în caracter“ pe care Beckia le produsese pentru el în replicatorul de la bordul lui Elvin’s Payback. Chiar nu-i plăceau. Nimic în neregulă cu senzația la atingere, o cămașă de bumbac, o vestă căptușită cu lână și cu nasturi de metal și pantaloni care arătau ca pielea de căprioară, dar dintr-un material mult mai moale. Nu, culorile și stilul nu-i plăceau. Fața cu șireturi a cămășii, culoarea ei gri-verde care arăta mai mult a pată decât a vopsea și croiala ciudată, strâmtă, a pantalonilor negri. Refuză pur și simplu să-și pună pălăria de fetru cu pene flamboaiante, verzi și albastre, dar a acceptat apoi, fără tragere de inimă, să o poarte, după ce Beckia se făcuse foc și pară. Și nu era bine s-o înfurii pe Beckia.

Iar ea avusese dreptate, desigur. De îndată ce a intrat în clădirea cuibului de confluență de pe Daryad Avenue, în centrul orașului, s-a confundat perfect cu forța de muncă Ellezelin. Securitatea era puternică în jurul clădirii – un cub de cărămidă vechi, cu ferestre arcuite, întunecate. Cele trei cuiburi de confluență din Colwyn erau prima prioritate pentru forțele de ocupație. Dar Liatris McPeierl își făcuse bine treaba, infiltrând o