spuse tușica Ifeoma râzând, cu atitudinea aceea de antrenor care-și urmărește echipa. Vom merge în oraș să vedem dacă găsim yam de apă la un preț decent. Știu că părintelui Amadi îi place yam-ul de apă și avem și ceva porumb care merge cu el.

— Ne ajunge combustibilul, mamă? întrebă Obiora.

— Amarom, putem încerca.

Tușica Ifeoma o luă pe drumul care ducea spre porțile universității. Jaja se întoarse spre statuia leului fălos când trecurăm cu mașina pe lângă el, iar buzele i se mișcau fără să scoată niciun sunet. Pentru a reda demnitatea omului. Și Obiora citea placa. Scoase un chicotit scurt și întrebă:

— Dar când și-a pierdut omul demnitatea?

Dincolo de porți, tușica Ifeoma porni iar motorul. Când mașina se scutură fără să pornească, murmură:

— Maică Preaslăvită, te implor, nu acum, și încercă din nou. Mașina cârâi și atât. Cineva claxonă în spatele nostru și m-am întors să mă uit la femeia din Peugeotul 504 galben. Coborî și veni spre noi; purta o fustă-pantalon în jurul gambelor butucănoase care semănau cu cartofii dulci.

— Și mie mi s-a oprit mașina ieri, lângă Magazinul Răsăritul. Femeia se opri în fața geamului tușicăi Ifeoma, cu părul permanent dezordonat fluturându-i în vânt. Fiul meu a tras un litru din mașina soțului meu în această dimineață, ca să mă pot duce la piață. O di egwu. Sper că aduc combustibil în curând.

— Așteptăm și vedem, soră dragă. Ce-ți face familia? întrebă tușica Ifeoma.

— Suntem bine. Ne merge bine.

— Hai s-o împingem, propuse Obiora, deschizând deja portiera.

— Așteaptă. Tușica Ifeoma răsuci încă o dată cheia în contact, mașina se scutură, apoi porni. O luă din loc repede, cu scârțâit de roți, ca și cum nu voia să încetinească și să-i dea mașinii o ocazie să se oprească iar.

Ne-am oprit lângă o vânzătoare ambulantă de yam de apă de pe marginea drumului, cu fructele albăstrui așezate în formă de piramidă pe o tavă de email. Tușica Ifeoma îi dădu Amakăi niște bancnote șifonate din poșetă. Amaka se târgui o vreme cu vânzătoarea, apoi zâmbi și-i arătă femeii grămada pe care o voia. M-am întrebat cum e să faci asta.

•

Înapoi acasă, m-am dus cu tușica Ifeoma și cu Amaka în bucătărie, iar Jaja plecă împreună cu Obiora să joace fotbal cu copiii din apartamentele de deasupra. Tușica Ifeoma luă unul dintre yam-ii uriași pe care îi aduseserăm acasă. Amaka întinse ziare pe jos să taie tuberculul; asta s-a dovedit o operațiune mai ușoară decât să adune bucățile și să le pună pe masă. Când Amaka puse feliile de yam într-un castron de plastic, m-am oferit s-o ajut să le curețe și mi-a dat un cuțit, în tăcere.

— Îți va plăcea părintele Amadi, Kambili, spuse tușica Ifeoma. E nou la capela noastră, dar deja toată lumea din campus îl cunoaște. Toți îl invită la ei acasă la masă.

— Cred că e cel mai legat de familia noastră, spuse Amaka.

Tușica Ifeoma râse.

— Amaka e foarte protectoare cu el.

— Irosești bunătate de yam, Kambili, se răsti Amaka. Off! Off! Așa cureți yam și la tine acasă?

Am sărit în sus și am scăpat cuțitul. Căzu la un centimetru de piciorul meu.

— Îmi pare rău, am spus, și nu eram sigură dacă-mi cerusem scuze pentru că scăpasem cuțitul sau pentru că lăsasem prea multă pulpă cremoasă lipită de coaja maronie.

Tușica Ifeoma ne privea.

— Amaka, ngwa, arată-i lui Kambili cum să curețe.

Amaka se uită la mama ei cu buzele lăsate în jos și cu sprâncenele ridicate, ca și cum nu-i venea să creadă că o persoană trebuia învățată cum să curețe ca lumea feliile de yam. Luă cuțitul și începu să decojească o felie, înlăturând numai coaja maro. I-am urmărit mișcările măsurate ale mâinii și lungimea crescândă a cojii, dorindu-mi să-mi pot cere iertare, dorindu-mi să știu să curăț cum trebuie. Se descurca atât de bine încât coaja nu se rupse, o panglică plină de pământ, răsucindu-se încontinuu.

— Poate ar trebui să-ți trec în program cum să cureți un yam, murmură Amaka.

— Amaka! strigă tușica Ifeoma. Kambili, adu-mi, te rog, niște apă din rezervorul de afară.

Am luat găleata, recunoscătoare mătușii Ifeoma, pentru că îmi dăduse ocazia să ies din bucătărie și de sub privirea mânioasă a Amakăi. Amaka nu prea mai vorbi restul după-amiezii, până când sosi părintele Amadi, într-o adiere de colonie pur pământeană. Chima sări pe el și rămase în brațele lui. Dădu mâna cu Obiora. Tușica Ifeoma și Amaka îl îmbrățișară scurt și apoi tușica Ifeoma ne făcu cunoștință.

— Bună seara, am spus, și apoi am adăugat, părinte. Mi s-a părut aproape un sacrilegiu să-l numesc pe acest bărbat cu aer copilăros – într-un tricou cu gulerul desfăcut și blugi atât de decolorați că nu-ți dădeai seama dacă fuseseră negri sau albastru-închis – părinte.

— Kambili și Jaja, spuse el, ca și cum ne-am mai fi văzut înainte. Cum vi se pare prima voastră vizită la Nsukka?

— Îngrozitoare, spuse Amaka și aș fi vrut ca ea să nu fi spus asta.

— Nsukka are farmecul ei, spuse părintele Amadi, zâmbind. Avea voce de cântăreț, o voce care avea același efect asupra urechilor mele ca și uleiul pentru bebeluși cu care-mi masa mama pielea capului. La masă, n-am reușit să înțeleg în totalitate propozițiile lui în engleză împletită cu igbo, pentru că urechile mele urmăreau sunetul, și nu sensul cuvintelor lui. Dădu din cap în timp ce-și mestecă yam-ul și legumele și nu vorbi până când nu înghiți o