În structurile profunde ale spiritului uman, începutul anului se leagă de primăvară, Fără reforma calendarului roman din anul 153 i. H., majoritatea popoarelor lumii ar fi celebrat, probabil şi astăzi, Anul Nou în cursul primăverii, nu în miezul iernii.

  În Calendarul Popular apar două concentrări de sărbători dedicate divinităţilor ajunse, după 365 de zile, la bătrâneţe şi moarte: în decembrie, luna solstiţiului de iarnă (Moş Nâcolae, Moş Ajun, Moş Crăciun) şi în luna martie, luna echinocţiului de primăvară (Baba Dochia, Moşii sau Măcinicii, Moş Alexa sau Alexii).

  Determinativele de „Babă" şi „Moş" precizează că Dochâa, zeiţa neolitică, maternă, lunară şi echânocţială, pe de o parte, şi Crăciun, zeu indo-european, patern, solar şi solstiţial, pe de altă parte, au ajuns la pragul morţii, la cumpăna dintre Anul Vechi şi Anul Nou.

  Chiar şi după mutarea Anului Nou din primăvară în plină iarnă, de la Zilele Babei Dochâa în Zilele Moşului Crăciun, au rămas totuşi în perioada primăverii numeroase sărbători, obiceiuri şi practici magice specifice înnoirii timpului calendaristic.

  Ceea ce se petrece din punct de vedere ceremonial şi ritual la moartea Moşului Crăciun, între Ignat şi miezul nopţii de Crăciun sau de Revelion (Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului) corespunde cu ceea ce se petrece primăvara în Zilele Babei: deschiderea mormintelor şi întoarcerea spiritelor morţilor printre cei vii; modelarea din aluat, copt sau fiert, a unor figurine antropomorfe (Mâdnici, Sfinţi, Bradoşi) mâncate sacramental în ziua morţii Dochieibeţia rituală, trădată de obiceiul conform căruia fiecare persoană trebuie să bea vin, de la simpla gustare a „apei vii"până la golirea unui număr de 40 sau 44 de pahare; pomeni abundente; priveghiuri şi altele.

  Starea de incertitudine se încheie în ziua de 9 martie, corespunzând echinocţiului de primăvară în Calendarul Iulian (Stilul vechi), când Dochia moare îngheţată, iar trupul ei devine stană de piatră; telurica primordială din care renaşte, împreună cu Pruncul Dochia, Timpul şi Universul.

  Partea a doua a ciclului, Moşii, exprima bucuria că lumea a fost salvată de la pieire. Oamenii participă la consolidarea victoriei Soarelui: ca să nu alunece iar înapoi spre întuneric şi frig, spre solstiţiul de iarnă, este ajutat prin diferite practici magice – aprinderea Focurilor Rituale, Bătutul Pământului cu maiurile sau ciomegele de lemn pentru a scoate căldura din pântecele Pământului.

  Spaţiul înconjurător se purifică prin curăţarea grădinilor, curţilor şi anexelor gospodăreşti, aprinderea gunoaielor, prin alungarea spiritelor malefice cu zgomote metalice, fumegată şi cuvinte ameninţătoare. Se fac observaţii astronomice şi meteorologice, acte de divinaţie, se începe simbolic aratul prin scoaterea plugului în ţărână şi trasarea primei brazde etc.

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an")

  MĂCINICI

  (reţetă a Maicăi Lucia de Nămăieşti)

  Deci „Măcinicii" se fac în 9 martie, Ortodoxia celebrează la dată Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevasta. E „ziua celor fără nume", a celor care nu-şi au prenumele dintre sfinţi.

  Din lungile ceremonii ale Anului Nou Agrar, din vechile ritualuri antice, sacrificii, acte şi formule magice s-a păstrat, (lângă plită!) şi modelarea unor simboluri ale jertfelor din aluat de făină de grâu, copt sau fiert, a unor figurine încărcate de semnificaţii sacre (ca şi mărţişorul), ce se mănâncă sacramental de ziua morţii Babei Dochia, 9 martie (echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian): Măcinicii.

  Aliment sacramental, modelat în chipuri antropomorfe, zoomorfe sau fitomorfe, Măcinicii simbolizează sacrificiile făcute la Anul Nou, celebrat în vechime la echinocţiul de primăvară. Măcinicii au o bogată sinonimie zonală (Sfinţi, Sfinţişori, Sâmţi, Bradoşi, Brăduleţi, Brânduşei, Moşi de Păresimi) şi sunt preparaţi prin două tehnici culinare: coacerea sau fierberea aluatului modelat.

  Aluatul din făină de grâu este frământat cu miere, i se adaugă miez de nucă şi se coace în cuptor sau pe plită. Măcinicii sunt, de obicei, figurine antropomorfe, cu cap, ochi, nas, mâini şi picioare, sau colăcei în forma cifrei opt, imitând, de asemenea, chipul uman. Măcinicii pot şi formă de albină, de pasăre, de brăduleţi sau de cercuri, obţinute prin presarea aluatului cu capătul ţevii de soc. Gospodinele modelează şi coc un număr fix de Sfinţi, 40 sau 44 numiţi şi Moşi sau Mucenici (în anumite zone, Moşii sunt spirite ale morţilor care îşi vizitează rudele în ziua de 9 Martie).

  Măcinici moldoveneşti (copţi): l kg făină * 500 ml apă * 1 linguriţă sare

  2 linguriţe drojdie • untdelemn pentru uns tava

  4 linguri miez de nucă măcinat (sau cât vă place)

  Sirop:

  6 linguriţe zahăr (miere) – sau cât vă place zahăr vanilat • l

  Aluat:

  • Se frământă un aluat dospit ca de pâine din făină, apă, şi drojdie, se la crescut 20 de minute

  Se răsucesc „şnururi" de cocă de circa 1 cm grosime în formă de opturi

  Se pun la copt într-o tavă cu ulei

  Se fierbe apă cu miere până se îngroaşă, se adaugă la sfârşit zahărul vanilat, se toarnă peste măcinici

  Se presară miez de nucă, se să se înmoaie

  Facem azi foarte multe lucruri fără să le ştim sensul magic iniţial. E atât de emoţionant dar şi atât de neliniştitor lucrul acesta, încât te poţi clătina şi ne-nţelege.

  Gospodina care pune un ban sărbătoresc în colăceii de 9 martie, ca să vadă cui cade norocul în acel an, nu ştie întotdeauna că, pentru o clipă, e soră bună cu străbunica ei neolitică, ce se închina la Terra Mater, cu sclava spartană cerând ajutor Herei şi lui Artemis din Panteonul grec, cu matroana de lângă altarul Junoneî romane, cu ţăranca geto-îatină invocând-o înfricoşată pe Dochia din mitologia româno-precreştină care, toate, de-a lungul a mii de ani, au trăit aceeaşi ceremonie ezoterică sau sacramentală la venirea Anului Nou Agrar, la începutul primăverii, prin acelaşi colicei, cu un bănuţ al norocului.

  Aflarea norocului la măcinici însemna prepararea unei turte din făină de grâu în ziua de 9 martie, Anul Nou Agrar în Calendarul Popular, în care se introduce în timpul frământatului, o monedă de argint sau de aur. După