1448 În octombrie.decembrie 1952, publică în Îndreptar un lung articol intitulat „Căderea în istorie“, în care încearcă să dea o schiţă de fenomenologie a culturii româneşti şi să expliciteze totodată argumentul unei teodicee creştine care ar face ca istoria să poată fi traversată chiar în epoci de violenţă maximă: „Aici stă cheia de boltă a oricărei filozofii creştine a Istoriei: funcţia eshatologică pe care o dobândeşte prezentul, momentul istoric actual. În orice clipă ne putem mântui, adică putem mântui, adică putem anula trecutul întregului neam omensc pe care, prin păcatele noastre, îl purtăm cu noi, ca parte integrantă din noi. Suntem «fiinţe istorice» în măsura în care participăm, fiecare din noi, la drama ecumenică a căderii în Istorie; dar asta nu înseamnă că suntem condamnaţi să prelungim la infinit acest trecut care ne constituie. Dimpotrivă, în orice moment îl putem anula“, Mircea Eliade, Împotriva deznădejdii, ed.cit., p. 142. Supravieţuirea în istorie, curge argumentaţia lui Eliade, este foarte importantă, pentru că cel care trăieşte poate ajunge la a transfigura istoria, clipa poate ajunge să-l mântuiască, istoria poate să se sfârşească în transfigurarea clipei voite de Dumnezeu. Cel mort aparţine doar istoriei şi va fi judecat doar cu măsura istoriei încheiate. Teza este că poporul român trebuie să supravieţuiască acestei terori bolşevice a istoriei pentru a putea să spere la salvare, chiar la însăşi salvarea de istorie.

1449 Corespondenţă, vol. III, ed.cit., p. 120.

1450 Mircea Eliade, Europa, Asia, America…Corespondenţă, vol. I, A-H, Ed. Humanitas, 1999, p. 456-460.

1451 Mircea Eliade şi corepondenţii săi, vol. II, ed.cit., pp. 335-348 pentru corespondenţa cu Jung. Citatul este la pp. 343-344.

1452 Ibid., p. 348. Totuşi, explicaţia lui Eliade poate că nu era menită decât să ascundă o mai veche şi mai înrădăcinată neîncredere în teoria jungiană. În acest sens sunt de evocat aici explicaţia şi evaluarea lui Guénon cu privire la teoria jungiană, pe care o consideră falsă şi implicând în adânc un principiu al disoluţiei spirituale, nu foarte departe de materialismul freudian, concepţie care este caracterizată ca având „deja un caracter net «satanic»“. Jung este acuzat de fals spiritualism şi de confuzia planurilor – arhetipurile nu se pot găsi în subconştient, ci în supraconştient. Această teribilă inversare poartă în sine un principiu al disoluţiei spirituale şi intelectuale, iar „ceea ce îi dă o aparenţă de justificare este faptul că, în cazuri ca acela citat mai sus, «subconştientul» «maimuţăreşte» efectiv «supraconştientul», datorită contactului cu influenţele psihice de ordin inferior (…)“. Aceeaşi idee de „imitaţie simiescă“ o găsim şi la Eliade. Articolul lui Guénon este publicat în iulie-august 1949, în Études Traditionelles şi este intitulat: „Tradiţie şi «inconştient»“; vezi René Guénon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, Buc., 1997, pp. 45-49.

1453 Jurnal, ed.cit., pp. 267-268.

1454 Virgil Ierunca, Trecut-au anii, Fragmente de jurnal, Întâmpinări şi accente, Scrisori nepierdute, Humanitas, Buc., 2000, p. 128.

1455 Ibid., p. 147.

1456 M. Eliade, Jurnal, vol. I, ed.cit. p. 274.

1457 Ibid., p. 286.

1458 Ibid., p. 294.

1459 Ibid., p. 294.

1460 Ibid., pp. 334-335.

1461M. Eliade, op.cit., p. 339.

1462 Ibid., p. 357, 366-367.

1463 Ibid., p. 388. Însemnare din 26 ianuarie 1961.

1464 Ibid., p. 403.