— Nu; ar dura prea mult şi apoi am nevoie de oboseala aceasta de care vă temeţi: îmi va face bine.

Albert înainta câţiva paşi, învârtindu-se ca un om izbit de un glonţ şi căzu într-un scaun de lângă uşă.

Monte-Cristo nu văzu al doilea acces de slăbiciune: se afla la fereastră şi striga:

— Ali! un cal pentru domnul de Morcerf! Repede, e urgent!

Cuvintele îl readuseră la viaţă pe Albert; se năpusti din cameră; contele îl urmă.

— Vă mulţumesc, murmură tânărul aruncându-se în şa. Florentin, înapoiază-te şi dumneata cât mai repede. E vreun cuvânt de ordine ca să mi se dea cai la staţiile de schimb?

— Nimic altceva decât să-l predai pe cel cu care eşti: se va pune şaua imediat pe altul.

Albert se pregătea să-şi facă vânt; se opri.

— Poate că plecarea mea o să vi se pară ciudată, nesăbuită, spuse tânărul. Nu puteţi înţelege cum câteva rânduri scrise într-un ziar aruncă pe cineva în deznădejde; ei bine, adăugă el zvârlindu-i ziarul, citiţi acestea numai după ce am să plec, pentru ca să nu mă vedeţi roşind.

Şi, în timp ce contele ridica ziarul, el îşi înfundă pintenii care îi fuseseră prinşi la cizme în burta calului, iar acesta uimit că se găseşte un călăreţ care crede că-i nevoie, cu el, de un astfel de stimulent, porni ca o săgeată.

Contele îl urmări din ochi pe tânăr, cu un sentiment de compasiune infinită şi abia după ce acesta dispăru complet, abătându-şi privirile asupra gazetei, citi următoarele:

"Ofiţerul francez din serviciul lui Ali, paşa din Ianina, despre care vorbea acum trei săptămâni ziarul Imparţialul şi care nu numai că a predat castelele din Ianina, dar l-a vândut şi pe binefăcătorul său turcilor, se numea într-adevăr, pe atunci Fernand, aşa cum a spus onorabilul nostru confrate; între timp, însă, el a adăugat numelui său de botez un titlu de nobleţe şi un nume de domeniu.

Se numeşte astăzi domnul conte de Morcerf şi face parte din Camera Pairilor".

Aşadar, secretul cumplit, pe care Beauchamp îl îngropase cu atâta generozitate, reapărea ca o fantomă înarmată şi un alt ziar, informat cu cruzime, publicase a treia zi după plecarea lui Albert în Normandia cele câteva rânduri care fuseseră cât pe aci să ia mintea nefericitului tânăr.

Capitolul XII   Judecata

La opt dimineaţa, Albert căzu la Beauchamp ca un trăsnet. Deoarece valetul era prevenit, îl introduse pe Morcerf în camera stăpânului care intrase în baie.

— Ei, ce e? îl întrebă Albert.

— Bietul meu prieten, răspunse Beauchamp, te aşteptam.

— Iată-mă. Nu-ţi voi spune, Beauchamp, cât de loial şi de bun te cred ca să-mi închipui că ai pomenit despre chestiunea aceea cuiva; nu, dragul meu. De altminteri, mesajul pe care mi l-ai trimis e pentru mine chezăşia afecţiunii dumitale. Aşadar, să nu pierdem timpul cu introduceri: ai vreo idee din partea cui vine lovitura?

— Îţi voi spune în două cuvinte, numaidecât.

— Da, dar mai înainte, dragul meu, povesteşte-mi în toate amănuntele istoria netrebnicei trădări.

Şi Beauchamp istorisi tânărului, zdrobit de ruşine şi de durere, faptele pe care le vom repeta în toată simplitatea lor.

În dimineaţa de alaltăieri articolul apăruse într-alt ziar decât Imparţialul şi ― ceea ce dădea mai multă gravitate afacerii ― într-un ziar despre care se spunea că aparţine guvernului. Beauchamp dejuna, când nota i-a sărit în ochi; a trimis îndată după o cabrioletă şi, fără să termine prânzul, a alergat la ziar. Deşi profesând sentimente politice cu totul opuse acelora ale conducătorului gazetei acuzatoare, Beauchamp era ― aşa cum se întâmplă câteodată, ba chiar deseori ― prieten intim cu el.

Când ajunse la el, directorul ţinea în mână ziarul său şi părea cufundat într-un articol cu privire la trestia de zahăr.

— Dragul meu, spuse Beauchamp, deoarece tocmai eşti cu gazeta în mână, n-am nevoie să-ţi spun ce mă aduce.

— Nu cumva eşti partizanul trestiei de zahăr? întrebă conducătorul ziarului guvernamental.

— Nu, răspunse Beauchamp, sunt absolut străin de chestie; de aceea vin pentru altceva.

— Pentru ce vii?

— Pentru articolul Morcerf.

— Aha: nu-i aşa că chestia e curioasă?

— Aşa de curioasă încât rişti un proces foarte neplăcut de calomnie.

— Câtuşi de puţin; o dată cu nota am primit toate piesele doveditoare şi suntem perfect convinşi că domnul de Morcerf va fi cuminte; de altminteri, facem un serviciu ţării denunţându-i pe ticăloşii nevrednici de onoarea ce li s-a acordat.

Beauchamp rămase uluit.

— Dar cine v-a informai aşa de bine? întrebă el; căci ziarul meu, care dăduse alarma, a fost silit să se abţină, din lipsă de dovezi şi totuşi noi suntem mai interesaţi decât voi să-l demascăm pe domnul de Morcerf, deoarece e pair de Franţa, iar noi facem opoziţie.

— O, Doamne, foarte simplu; nu am alergat după scandal, a venit scandalul la noi. A sosit ieri un om din Ianina, aducând formidabilul dosar şi, deoarece şovăiam să dăm curs acuzării, ne-a anunţat că, în caz de refuz, articolul va apare într-alt ziar. Beauchamp, dumneata ştii ce înseamnă o ştire importantă; n-am vrut s-o pierdem. Acum lovitura a pornit; e grozavă şi va răsuna până la capătul Europei.

Beauchamp înţelese că nu-i mai rămânea de făcut decât să-şi plece capul şi ieşi deznădăjduit pentru a trimite un curier la Morcerf.

Ceea ce însă el n-a putut să-i scrie lui Albert, căci lucrurile pe care le vom povesti se întâmplaseră după plecarea curierului, e că, în ziua aceea, în Camera Pairilor s-a manifestat, în grupurile de obicei aşa de calme ale înaltei adunări, o mare agitaţie. Fiecare sosise înainte de vreme şi discuta sinistrul eveniment care va reţine atenţia publică, fixând-o asupra unuia dintre cei mai cunoscuţi membri ai ilustrului corp.

Unii citeau cu glas încet articolul, alţii făceau comentarii şi schimbau amintiri care precizau şi mai bine faptele. Contele de Morcerf nu era iubit de colegi. Ca toţi parveniţii fusese nevoit, pentru a se menţine în rang, să profeseze un exces de trufie. Marile aristocraţii râdeau de el; talentele îl repudiau; gloriile pure îl dispreţuiau instinctiv. Contele ajunsese în situaţia neplăcută a victimei ispăşitoare. Arătat de degetul Domnului pentru sacrificiu, fiecare se pregătea să-l huiduiască.

Numai contele de Morcerf nu ştia