Cărți «20000 de leghe sub mari descarcă top cărți bune despre magie online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Era vădit că Nemo nu aştepta nici un răspuns de la mine şi mi s-a părut de prisos să-i dau zor cu «fireşte», «desigur» sau «aveţi dreptate». Vorbea mai mult cu el însuşi, făcînd pauze lungi după fiecare frază. Cugeta cu voce tare.
— Da, spuse el, oceanul are o circulaţie adevărată şi, ca să fie pusă în mişcare, a fost înzestrat din belşug cu căldură, sare şi vietăţi microscopice. Căldura creează densităţi diferite, care stîrnesc curenţii şi contra-curenţii. Evaporarea, inexistentă în regiunile hiperboreene şi foarte activă în zonele ecuatoriale, dă naştere unui schimb statornic între apele tropicale şi apele polare. Chiar eu am observat aceşti curenţi de sus în jos şi de jos în sus, care seamănă cu o adevărată respiraţie a oceanului. Am văzut molecula de apă de mare încălzindu-se la suprafaţă, coborînd spre adîncuri şi atingînd maximum de densitate, la două grade sub zero, apoi răcindu-se şi mai tare, devenind mai uşoară şi ridicîndu-se din nou. Veţi vedea la pol urmările acestui fenomen şi veţi înţelege cum natura, atît de prevăzătoare, a făcut ca apa mării să nu poată îngheţa decît la suprafaţă.
În timp ce căpitanul Nemo îşi sfîrşea fraza, eu mă gîndeam: «La pol! Oare omul acesta îndrăzneţ are de gînd să ne ducă pînă acolo?»
Căpitanul tăcuse, privind cîteva clipe oceanul pe care îl studiase atît de amănunţit şi fără răgaz. Apoi urmă:
— Sarea se găseşte în mare în cantităţi uriaşe, domnule profesor, şi dacă ai scoate-o din apă şi ai usca-o, ai face din ea un bulgăre de patru milioane şi jumătate de leghe cubice, care, împrăştiat pe suprafaţa globului, ar forma o pătură de mai bine de zece metri înălţime. Şi să nu credeţi că prezenţa sării în apă e datorită numai unei toane a naturii! Nu. Sarea face ca apa mării să se evapore mai puţin, împiedică vîntul să-i ia o parte prea mare de aburi care, condensîndu-se, ar îneca zonele temperate. Rol însemnat, rol de regulator în economia generală a globului! Căpitanul Nemo tăcu, se ridică şi făcu cîţiva paşi pe punte, apoi se întoarse spre mine: Cît despre infuzorii, urmă el, miliardele acestea de vietăţi microscopice care există cu milioanele într-o picătură de apă şi ar trebui opt sute de mii dintre ele ca să cîntărească un miligram, rolul lor este tot atît de însemnat. Ele absorb sărurile, asimilează elementele solide din apă şi, ca nişte adevăraţi constructori de continente calcaroase, fabrică coralii şi madreporarii. Atunci, picătura de apă, pierzînd elementul mineral, se ridică la suprafaţă, absoarbe sărurile rămase din evaporare, se îngreunează, coboară din nou şi aduce animalelor microscopice noi elemente de absorbit. De aici se naşte un dublu curent, ascendent şi descendent, acea veşnică mişcare, într-un cuvînt — viaţa. Viaţa asta, mult mai puternică decît pe continente, mai îmbelşugată, mai nemărginită, înflorind în toate părţile oceanului, pe care omul îl priveşte ca pe un mormînt, dar care întreţine miliarde de vietăţi, după cum mă întreţine şi pe mine!
Pe cînd vorbea, chipul căpitanului Nemo părea iluminat ca de un foc lăuntric. Ascultîndu-l, mă simţeam, la rîndul meu, adînc tulburat.
— Aşadar, adăugă el, în mări sălăşluieşte adevărata viaţă! Şi mă gîndesc că s-ar putea clădi oraşe nautice, nenumărate case submarine care, ca şi Nautilus, s-ar ridica în fiecare zi la suprafaţa apelor ca să ia aer, oraşe libere, dacă ar fi aşa, de sine stătătoare. Şi cine ştie, dacă vreun despot... Căpitanul Nemo îşi isprăvi fraza c-un gest de mînie. Apoi, adresîndu-mi-se direct, ca pentru a alunga un gînd rău: Domnule Aronnax, mă întrebă el, ştiţi care este adîncimea oceanului?
— Ştiu numai adîncimile pe care le-au arătat principalele sondaje, domnule căpitan.
— Puteţi să mi le spuneţi, ca să le pot controla la nevoie?
— Iată cîteva pe care mi le amintesc: dacă nu mă înşel, o adîncime mijlocie de opt mii două sute de metri a fost găsită în nordul Atlanticului, şi alta, de două mii cinci sute de metri, în Mediterana. Cele mai importante sondaje au fost făcute în sudul Atlanticului, lîngă latitudinea 37º, unde s-au găsit adîncimi de douăsprezece mii de metri, de paisprezece mii nouăzeci şi unu de metri şi de cincisprezece mii o sută patruzeci şi nouă de metri. În general se crede că dacă fundul mării ar fi neted, ar avea o adîncime medie cam de şapte kilometri.
— Bine, domnule profesor, răspunse căpitanul Nemo, sper să vă arătăm mai mult decît atît. Cît despre adîncimea mijlocie a acestei părţi a Pacificului, am să vă spun că e de numai patru mii de metri.
Spunînd acestea, căpitanul Nemo se îndreptă spre deschizătura punţii şi dispăru pe scări. L-am urmat, coborînd în salon. Elicea fu pusă numaidecît în mişcare şi vasul porni cu o iuţeală de douăzeci de mile pe oră. În zilele şi săptămînile ce urmară, l-am întîlnit foarte rar pe căpitanul Nemo. Secundul lui însemna regulat pe hartă punctul în care ne aflam, aşa că puteam să urmăresc cu precizie mersul lui Nautilus.
Conseil şi Ned Land îşi petreceau mai toată ziua cu mine. Conseil povestise prietenului său cît de minunată fusese plimbarea noastră şi canadianului îi păru tare rău că nu ne-a întovărăşit. Dar nădăjduiam că vom mai avea prilejul să vizităm pădurile oceanice. Aproape în fiecare zi obloanele salonului se deschideau timp de cîteva ore şi nu ne mai săturam cercetînd misterele lumii submarine.
Vasul se îndrepta spre sud-est, păstrînd o adîncime de o sută, o sută cincizeci de metri. Cu toate acestea, într-o zi, prin nu ştiu ce întîmplare, împins pieziş cu ajutorul planurilor sale înclinate, el atinse o adîncime de două mii de metri. Termometrul arăta 4° şi 25 centigrade, temperatură obişnuită la adîncimea asta la orice latitudine. În noaptea de 26 noiembrie, la ora trei, Nautilus trecu peste Tropicul Cancerului la 172º longitudine. La 27 noiembrie ne aflam în dreptul insulelor Sandwich, unde vestitul Cook îşi pierduse viaţa la 14 februarie 1779. Străbătuserăm pînă acolo patru mii opt sute şaizeci de leghe. Dimineaţa, urcîndu-mă pe punte, am zărit