Şi din nou, ca o variantă, deţinutul poate fi aşezat pe un scaun înalt cum sunt scaunele de laborator, astfel încât picioarele să nu-i ajungă la duşumea, pentru că atunci îi vor amorţi bine. Şi să fie lăsat să stea aşa vreo opt-zece ore.

  Iar în timpul interogatoriului, când deţinutul este la vedere, să -l aşezi pe un scaun obişnuit, dar iată cum: chiar pe margine, chiar pe muchia scaunului (mai în lată! Şi mai în faţă!), să nu se prăbuşească, dar muchia să -l înţepe şi să -l jeneze tot timpul interogatoriului. Şi să nu-i îngădui să se mişte câteva ore. Doar atât? Da, doar atât. Încercaţi.

  17. În funcţie de condiţiile locale, boxa poate fi înlocuită cu groapa diviziei, cum se folosea în lagărele militare din Gorohoveţ în timpul celui de al doilea război mondial. Arestatul era îmbrâncit într-o astfel de groapă, adâncă de trei metri, cu diametrul de vreo doi, care, timp de câteva zile şi nopţi sub cerul liber, deseori şi în ploaie, era pentru el şi celulă, şi closet. Cele trei sute de grame de pâine şi apă i se coborau pe sfoară, închipuiţi-vă în această situaţie, şi încă proaspăt arestat, când totul clocoteşte în tine!

  Oare faptul că toate Secţiile Speciale ale Armatei Roşii primeau aceleaşi instrucţiuni ori similitudinea condiţiilor de bivuac să fi dus la răspândirea pe o scară atât de largă a acestui procedeu? Astfel, în divizia a 36-a de infanterie motorizată, care a participat la luptele de la Halhin-Gol şi care, în 1941, se afla în pustiul Mongoliei, unui proaspăt arestat, fără să i se explice nimic, i-au dat (şeful Secţiei Speciale Samuliov) o lopată şi i-au ordonat să sape o groapă având exact dimensiunile unui mormânt (aici se intersectează cu metoda psihologică!). Când arestatul se cufunda până mai sus de brâu, săpatul era oprit, şi i se poruncea să se aşeze pe fundul gropii: arestatului nu i se mai vedea capul. Câteva asemenea gropi erau păzite de o singură santinelă, şi totul în jur părea pustiu*. Sub arşiţa deşertului mongol, arestaţii erau ţinuţi cu capul descoperit, iar în frigul nopţii dezbrăcaţi, fără nici o tortură, de ce să se mai obosească cu torturile? Raţia de mâncare: o sută de grame de pâine şi un pahar cu apă în douăzeci şi patru de ore. Locotenentul Ciulpeniov, un uriaş de douăzeci şi unu de ani, boxer, a petrecut aşa o lună de zile. După zece zile era plin de păduchi. După cincisprezece – l-au chemat pentru prima oară la anchetă.

  18. Obligarea inculpatului să stea în genunchi, câtuşi de puţin în sens figurat, ci la propriu: în genunchi şi să nu se sprijine pe tălpi, iar spinarea s-o ţină dreaptă, în cabinetul anchetatorului sau în coridor poate să stea douăsprezece, şi douăzeci şi patru, şi patruzeci şi opt de ore. (Anchetatorul poate să plece acasă, să doarmă, să se distreze, acesta e un sistem bine pus la punct: lângă omul în genunchi va face de pază o santinelă care se schimbă conform programului.) ’” Pe cine este mai nimerit să pui în poziţia asta? Un om deja înfrânt, care înclină să cedeze. Este foarte bine să aşezi în această poziţie femeile. Ivanov-Razumnik ne comunică o variantă a acestei metode: după ce l-a pus în genunchi pe tânărul Lordkipanidze, anchetatorul i-a urinat în faţă! Şi ce credeţi? Lordkipanidze, pe care nu -l doborâse până acum, cu asta a fost înfrânt. Prin urmare, şi asupra celor mândri are efect…

  *Această metodă este, pesemne, de înrâurire mongolă. În revista „Niva” din 15 martie 1914. P. 218, există ilustraţia unei închisori din Mongolia: toţi captivii sunt închişi în câte un cufăr cu o mică deschizătură pentru a scoate capul, ori a primi hrana. Printre cufere se plimbă un gardian.

  *Căci există dintre aceia care au început astfel în tinereţe, ca santinelă lângă un om îngenuncheat. Acum, probabil, ocupă funcţii de bază. Şi copiii lor sunt mari.

  19. Ori pur şi simplu obligarea acuzatului să stea în picioare. Poate să stea numai în timpul interogatoriului, fiindcă şi asta oboseşte şi înfrânge. În timpul interogatoriului poate să stea jos, însă de la un interogatoriu la altul să stea în picioare (este pusă o santinelă, care veghează ca acuzatul să nu se sprijine de perete, iar dacă adoarme şi se prăbuşeşte – să -l înghiontească şi să -l ridice). Uneori sunt de ajuns douăzeci şi patru de ore de stat în picioare pentru ca omul să fie epuizat şi să mărturisească tot ce i se cere.

  20. De obicei în timpul acestei torturi, timp de trei-patru-cinci zile şi nopţi, deţinutului nu i se dă de băut.

  Este de la sine înţeles că procedeele psihologice sunt tot mai folosite în combinaţie cu cele fizice. Se înţelege de asemenea că toate măsurile precedente sunt asociate cu

  21. Frustrarea de somn, deloc apreciată în Evul Mediu: atunci nu aveau cunoştinţă de limitele gamei între care omul îşi păstrează personalitatea. Privarea de somn (şi pe deasupra asociată cu statul în picioare, setea, lumina orbitoare, frica şi incertitudinea – oare se pot compara cu torturile din Evul Mediu?!) tulbură judecata, subminează voinţa, omul încetează de a mai fi el însuşi. (Este aproape ca în nuvela lui Cehov Dacă ar putea dormi1- dar acolo este mai uşor, acolo fetiţa poate să se întindă pentru câteva clipe, să uite de tot şi de toate, ceea ce pentru un moment împrospătează în mod salvator creierul.) Omul acţionează pe jumătate inconştient sau total inconştient, aşa că nu putem să -l blamăm pentru depoziţiile lui…

  Închipuifi-vă, însă, în aceasta stare de tulburare pe un străin care nu cunoaşte limba rusă, şi i se dă să semneze o hârtie. Bavarezul Jupp Aschenbrenner a semnat în felul acesta că a lucrat pe o