dubă cu care fasciştii transportau condamnaţii la moarte prin gazare. De-abia în 1954, în lagăr, a izbutit să dovedească faptul că în perioada aceea se afla la Miinchen, la şcoala de electrosudori.

  Ţi se spunea direct: „N-aţi fost sincer în depoziţiile dumneavoastră, iată de ce nu vi se permite să dormiţi!” Uneori, pentru mai mult rafinament, nu te ţineau în picioare, ci te aşezau pe o canapea moale care predispunea la somn (gardianul de serviciu şedea alături, pe aceeaşi canapea, şi te lovea cu piciorul ori de câte ori închideai ochii). Iată cum descrie una dintre victime (care înainte de asta petrecuse douăzeci şi patru de ore în boxa cu ploşniţe) senzaţiile sale după această tortură: „Frisoane – pentru că ai pierdut mult sânge. Ţi s-a uscat membrana ochilor, de parcă cineva ţi-ar fi ţinut în faţă, foarte aproape de ochi, un fier înroşit. Limba ţi s-a uscat de sete, şi la fiece mişcare parcă te înţeapă toate acele unui arici. Spasmele înghiţiturii parcă îţi taie beregata.”

  Frustrarea de somn este un mijloc important de tortură, care nu lasă deloc urme vizibile, nici un motiv să te plângi, dacă mâine ar descinde o inspecţie extraordinară’. „Nu v-au lăsat să adormiţi? Păi aici nu e sanatoriu! Nici

  *De fapt, o inspecţie era imposibilă, nu se efectuase niciodată vreuna, şi când, în 1953. O comisie a intrat în celula ministrului securităţii statului Abakumov, atunci arestat, acesta a izbucnit în râs. Erezând că este o mistificare.

  anchetatorul n-a dormit” (recuperau în timpul zilei). Se poate spune că privarea de somn devenise un mijloc universal folosit de Organe, ieşise din categoria torturii pentru a deveni un sistem al securităţii^ de stat, de aceea era obţinută foarte ieftin, iară instalarea nici unor santinele, în toate închisorile de anchetă nu se poate dormi nici o clipă de la deşteptare până la stingere (la Suhanovka şi în alte câteva închisori, patul era ridicat în acest scop ziua şi lipit de perete, în altele, pur şi simplu nu puteai să te aşezi ori să închizi ochii). Iar toate interogatoriile principale aveau loc noaptea. Astfel, în mod automat: cine este în cursul anchetei nu are timp de dormit cel puţin cinci zile şi cinci nopţi (în noaptea de sâmbătă spre duminică şi de duminică spre luni, anchetatorii înşişi încearcă să se odihnească).

  22. În dezvoltarea procedeului precedent – ancheta pe bandă rulantă. Nu numai că nu dormi, dar trei-patru zile şi nopţi, fără întrerupere, eşti interogat de diverşi anchetatori care se schimbă.

  23. Boxa cu ploşniţe, care a mai fost amintită, într-un dulap de scânduri întunecat s-au prăsit sute de ploşniţe, poate mii. Deţinutul este dezbrăcat de haină ori de tunică, şi numaidecât, târându-se pe pereţi şi căzând de pe tavan, asupra lui se năpustesc ploşniţele flămânde. La început, el se luptă cu înverşunare, le striveşte pe el, pe pereţi, se sufocă de putoarea lor, după câteva ore îi slăbesc puterile şi se lasă resemnat să i se sugă sângele.

  24. Carcerele. Oricât de rău ar fi în celulă, carcera este întotdeauna mai rea, şi celula, prin comparaţie, pare un rai. În carceră omul este epuizat prin foame şi în mod obişnuit prin frig (la Suhanovka există şi carcere fie rbinţi). De pildă, carcerele de la Lefortovo nu se încălzesc defel, caloriferele încălzesc numai coridorul, şi, în acest coridor „încălzit”, gardienii de serviciu umblă încălţaţi în pâslari şi îmbrăcaţi în pufoaice, în schimb, arestatul este dezbrăcat, nu i se lasă decât lenjeria de corp, uneori doar izmenele, şi el trebuie să stea nemişcat (locul e strâmt) în carceră vreo trei-patru-cinci zile şi nopţi (zămârca fierbinte se dă abia a treia zi), în primele clipe îţi zici că nu vei rezista nici un ceas. Însă, printr-o minune, omul rezistă cele cinci zile şi cinci nopţi ale sale, căpătând poate şi o boală pentru toată viaţa.

  Carcerele sunt variate; unele cu umiditate, altele cu apă. După război, la închisoarea din Cernăuţi, Masa G. A fost ţinută două ore cu picioarele goale în apa rece ca gheaţa, care îi venea până la glezne: mărturiseşte! (Avea optsprezece ani, şi ce rău îi pare de picioarele ei acum, şi cât mai are încă de trăit cu ele!)

  25. Să considerăm oare ca o variantă a carcerei închiderea deţinutului în picioare într-o nişă? Aşa a fost torturat S. A. Cebotariov, încă în 1933, la GPU-ul din Habarovsk: l-au închis gol într-o nişă de beton, în care nu putea să îndoaie genunchii, nici să-şi întindă ori să mişte mâinile, nici să întoarcă, oricât de puţin, capul. Şi asta nu-i tot! Curând a început să-i picure în creştetul capului apă rece (cât de antologic…!) şi să se scurgă în şiroaie pe tot corpul. Lui, bineînţeles, nu i-au spus că va sta acolo doar douăzeci şi patru de ore. O fi sau nu înfricoşător, dar el şi-a pierdut cunoştinţa, când a doua zi s-au dus să -l scoată, era ca şi mort, s-a trezit în pat, la spital. L-au readus în simţiri cu amoniac, cofeină şi masaj. Bineînţeles că n-a putut nici pe departe să-şi aducă imediat aminte cum apăruse acolo şi ce se întâmplase cu el în ajun. O lună întreagă n-a mai fost bun nici măcar pentru interogatorii, (îndrăznim să presupunem că nişa, precum şi dispozitivul de picurat nu au fost făcute doar pentru Cebotariov. În 1949, tovarăşul meu din Dnepropetrovsk a stat într-o nişă asemănătoare, însă fără picături de apă. Putem oare să admitem că între Habarovsk şi Dnepropetrovsk în aceşti şaisprezece ani au existat şi alte puncte care foloseau procedeul cu nişa?)

  26. Foamea a mai fost menţionată când s-a făcut prezentarea procedeelor de influenţare combinate. Să storci mărturisirea prin înfometare nu este un procedeu rar. De fapt, foamea, la fel ca şi folosirea nopţii, a intrat în sistemul general de influenţare. Raţia de închisoare insuficientă: trei sute de grame în 1933 – an de pace, 450 la Lubianka în 1945, jocul de-a autorizarea şi interzicerea pachetelor sau a cumpărăturilor de la chioşc se