1508 „Cât n-aş da să pot reciti acum povestea aceea, să ştiu ce mi-a dezvăluit acel personaj misterios, la ce operaţii alchimice asistase el! Găsisem, în vis, Piatara Filozofală… Nu aveam să înţeleg decât zeci de ani mai târziu, după ce l-am citit pe Jung, sensul acestui simbolicm oniric.“, ibid., p. 63.

1509 „Mă revăd în acei ani în mansardă, revăd masa de lemn acoperită cu hârtie albastră, lampa cu abajurul alb, sub care îmi împingeam cartea pe măsură ce mi se împăienjeneau ochii şi distingeam tot mai anevoie literele. Erau anii de „miopie galopantă“, după expresia unuia din oculiştii la care fusesem. […] Un pat de lemn, vopsit în roşu. Deasupra patului, prinsă bine în perete, cutia cu geam în care păstram cele mei frumoase coleoptere şi câţiva fluturi mari, cu aripile imaculate. În faţă, pe celălalt perete, o bibiliotecă de scânduri, pe care mo-i întocmise tata. Prin clasa a VI-a, aveam dejavreo 500 de volume, majoritatea din „Biblioteca pentru toţi“, „Minerva“ şi „Lumen“.“, ibid., p. 68.

1510 Vezi pp. 83-85, unde este prezentată prietenia sa cu Mircea Mărculescu, colegul şi prietenul său evreu.

1511 „În cele din urmă, m-am obişnuit cu raţia de patru ceasuri, şi chiar dacă aş fi vrut n-aş fi putut dormi mai mult. Mai târziu când la lecturile şi la ceasurile de scris se adăugaseră şi celelalte excese ale tinereţii, mi se întâmpla uneori să am curioase pierderi de conştiinţă, care mă speriau grozav.“, ibid., p. 71.

1512 Mircea Eliade, Memorii, vol. I, Humanitas, Buc., 1991, pp. 86-87.

1513 „Nu-mi puteam închipui până atuci că pot semăna atât de mult cu altcineva. Mă regăseam aproape pe de-a întregul în copilăria şi adolescenţa lui Papini. Ca şi el, eram urât, foarte miop, devorat de o curiozitate precoce şi fără margini, voind să citesc tot, visând să pot scrie despre toate. Ca şi el, eram timid, iubeam singurătatea şi mă înţelegeam numai cu prietenii inteligenţi sau erudiţi; ca şi el, uram şcoala şi nu credeam decât în cele ce învăţam singur, fără ajutorul profesorilor. […] Recitind Un om sfârşit aveam uneori impresia că sunt doar replica lui Papini. Entuziasmului meu i-au urmat îndoiala, gelozia, furia la gândul că atâtea capitole din Romanul adolescentului miop vor fi socotite copiate sau cel puţin inspirate din Un om sfârşit.“, ibid., p. 92.

1514 Ibid., pp. 112-113.

1515 Ibid., pp. 123-124.

1516 Ibid., p. 149.

1517 „Nu mă îndoiesc că viaţa mea ar fi fost alta fără acestă scrisoare. Ştiam că cel mai bun loc pentru a învăţa sanscrita şi a studia filozofia indiană era o universitate din India, dar nu îndrăzneam să sper că voi ajunge atât de repede acolo.“, ibid., p. 159.

1518 Op.cit., p. 164-165

1519 Op. cit., p. 206.

1520 Op.cit., p. 207-208.

1521 Ibid., p. 218. Vezi aici şi Liviu Bordaş, „Călătoriile adolescentului miop“, I-II, Viaţa Românească, nr. 9-10, 2011, nr. 11-12, 2011.

1522 Iată mărturia din Încercarea labirintului: „Nu aveam încă douăzeci şi doi de ani, cînd am sosit în India: e o vîrstă tînără, nu-i aşa? Cei trei ani care au urmat au fost esenţiali pentru mine. India m-a format. Dacă azi încerc să spun care a fost învăţământul decisiv pe care mi 1-a dat, văd că e triplu. În primul rînd, a fost descoperirea existenţei unei filozofii, sau mai curînd, a unei dimensiuni spirituale indiene, care nu era nici cea a Indiei clasice — să spunem, cea a Upanişadelor şi a gîndirii Vedanta, în fine, filozofia monistă —, nici cea a evlaviei religioase: bhakti. Gîn-direa yoga ca şi gîndirea samkhya susţin dualismul: de o parte materia, de cealaltă, spiritul. Totuşi nu