Clipi din ochi şi scutură din cap, ţinînd pleoapele strînse cîteva secunde. Cînd le redeschise, forma dispăruse.

Poate că şocul îl zguduise mai mult decît recunoscuse; era prima dată cînd suferea de iluzii optice. Nu avea să pomenească Controlului despre halucinaţie.

Nici n-avea să exploreze rampele, aşa cum gîndise la început. În mod vădit, ar fi fost o cheltuială inutilă de energie.

Fantoma rotitoare pe care crezuse să o fi zărit nu jucase nici un rol în hotărîrea lui.

Absolut nici unul, căci desigur, Jimmy nu credea în stafii…

30. FLOAREA

Eforturile lui Jimmy îl însetaseră şi era perfect conştient că în tot continentul acela nu exista apă potabilă. Conţinutul bidonului i-ar fi ajuns o săptămînă, dar ce folos? Curînd, cele mai sclipitoare minţi ale Pămîntului aveau să se concentreze pe problemă. Fără îndoială, comandantul Norton urma să fie bombardat de sugestii. El unul nu-şi imagina cum putea să coboare faleza înaltă de o jumătate de kilometru. Chiar dacă ar fi dispus de o frînghie suficient de lungă, tot nu avea nimic de care să o ancoreze.

Era totuşi stupid ― şi laş ― să renunţe fără luptă. Dinspre ocean puteau sosi ajutoarele şi de vreme ce mergea într-acolo, trebuia să continue explorarea ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Nimeni altul n-avea să mai reuşească să observe şi să filmeze terenul variat pe care-l avea de străbătut, ceea ce i-ar fi asigurat nemurirea post-mortem. Deşi multe alte onoruri erau de preferat, tot însemna mai mult decît nimic.

Se găsea la numai trei kilometri de ocean, dacă sărmana Libelulă, ar fi putut zbura, însă aşa, părea greu de crezut să ajungă la ţărm urmînd o linie dreaptă. Regiunea din faţă era presărată cu obstacole uriaşe. Totuşi, problema n-ar fi fost de nerezolvat; se distingeau destule căi de acces. Jimmy le zărea pe toate, întinse pe harta mare şi curbă ridicată înaintea şi în jurul său.

Avea destul timp la dispoziţie; trebuia să înceapă cu imaginile cele mai interesante, chiar dacă se abătea de la drum.

Spre dreapta, cam la un kilometru depărtare, se observa un pătrat scînteind ca sticla tăiată, sau ca o vitrină uriaşă de bijuterii. Probabil că gîndul acesta iuţi paşii bărbatului. Chiar şi un individ sortit pieirii putea fi niţel interesat de cîteva mii de metri pătraţi de nestemate.

Nu rămase prea dezamăgit cînd constată prezenţa a milioane de cristale de cuarţ, încrustate într-un strat de nisip. Pătratul adiacent era însă şi mai interesant, acoperit fiind cu un soi de model, aparent aleator, format din coloane metalice goale în interior, dispuse destul de des şi cu înălţimile variind de la mai puţin de un metru la peste cinci. Era complet inaccesibil, doar un tanc şi-ar fi croit drum prin pădurea de tuburi.

Jimmy înaintă printre cristale şi coloane, pînă ajunse la cea dintîi întretăiere de laturi. Pătratul din dreapta era o machetă uriaşă, o tapiserie ţesută din sîrmă. Încercă să desfacă un colţ, clar nu reuşi.

În stînga se găsea un mozaic de plăci hexagonale, atît de perfect îmbinate încît între ele nu se zărea nici o linie. Ar fi părut o suprafaţă continuă dacă plăcuţele n-ar fi fost colorate în toate culorile curcubeului. Jimmy petrecu mai mult timp încercînd să găsească două pătrate adiacente de aceeaşi culoare, să vadă dacă aşa le putea distinge limitele, dar nu reuşi.

Panoramînd încetişor în jurul întretăierii, se adresă şovăitor Controlului.

― Voi ce părere aveţi? Mă simt prins în mijlocul unui rebus uriaş. Sau o fi galeria de artă a ramanilor?

― Sîntem la fel de stupefiaţi ca şi tine, Jimmy. Pînă acum n-am văzut nici un semn că Ramanii s-ar da în vînt după artă. Să aşteptăm pînă mai obţinem date şi după aceea să avansăm nişte ipoteze.

Următoarea întretăiere nu oferi alte detalii lămuritoare. Un pătrat complet gol, cenuşiu neutru şi plat, dur şi totuşi lunecos la pipăit. Celălalt, un burete moale, perforat de miliarde şi miliarde de găurele. Îl apăsă cu piciorul şi întreaga suprafaţă se ondulă precum nisipul mişcător abia stabilizat.

La o nouă intersecţie întîlni ceva semănînd izbitor de mult cu un cîmp arat, numai că brazdele aveau toate adîncimea de un metru, iar materialul în care erau săpate părea extrem de rugos, aidoma unui raşpel. Nu-i acordă atenţie prea mare, deoarece pătratul următor îl uluia mai ceva decît tot ce văzuse pînă atunci. Găsise în sfîrşit ceva în stare să înţeleagă, dar asta nu însemna că era mai puţin tulburător.

Perimetrul lui era înconjurat de un gard din sîrmă atît de obişnuit încît dacă l-ar fi întîlnit pe Pămînt, nu i-ar fi aruncai o altă privire. Din cinci în cinci metri se înălţau stîlpi cu aspect metalic, între care se întindeau şase şiruri de sîrme.

Dincolo de gard să găsea un al doilea, identic, şi după acesta încă unul. Un exemplu tipic al triplării ramane; ceea ce era închis între bariere nu avea nici o şansă să scape. Nu exista nici o intrare, nici o poartă pe unde să fie scoasă fiara, sau fiarele dinăuntru. În schimb, în mijlocul pătratului se zărea o singură cavitate, o versiune redusă a lui Copernic.

Jimmy n-ar fi ezitat nici în alte condiţii, iar în prezent oricum nu mai avea nimic de pierdut. Escaladă rapid cele trei garduri, se apropie de gaură şi privi înăuntru.

Spre deosebire de Copernic, puţul avea o adîncime de numai cincizeci de metri. Pe fundul lui se observau ieşirile a trei tunele, fiecare suficient de mare să permită trecerea unui elefant. Aceasta era totul.

După ce privi un timp, bărbatul hotărî că singurul lucru ce oferea un sens structurii, era ca podeaua puţului să fi fost un ascensor. Însă n-avea să ştie niciodată ce anume transporta. Putea doar să bănuiască că ceva mare şi probabil periculos.

În următoarele ore, parcurse mai mult de zece kilometri de-a lungul ţărmului oceanului, iar pătratele tablei începură să i se învălmăşească în minte. Văzuse unele acoperite complet de structuri de sîrmă, ca nişte colivii pentru păsări. Altele păreau de lichid congelat,