— Așa, carevasăzică? zise Lewis.

— Spun doar ce văd, comandante.

— Sunt Johanssen, răsună vocea operatorului de sistem prin radio. Houston a actualizat clasificarea furtunii: este una „severă”. O să ajungă aici în cincisprezece minute.

— Înapoi la bază, spuse Lewis.

•

Habitatul se scutura în vântul care mugea, iar astronauții se îngrămădiseră în centru. Toți șase purtau costumele de zbor, în caz că ar fi trebuit să decoleze de urgență în VAM. Johanssen își urmărea laptopul, iar restul o urmăreau pe ea.

— Vânturi neîntrerupte, de peste o sută de kilometri pe oră acum, spuse ea. O sută douăzeci și cinci la rafală.

— Doamne, o să ajungem în Oz, zise Watney. Care e viteza vântului pentru abandon?

— Teoretic, o sută cincizeci de kilometri pe oră, răspunse Martinez. La mai mult de atât VAM-ul e în pericol să se încline.

— Vreo prognoză pentru traseul furtunii? întrebă Lewis.

— Ăsta e doar începutul, spuse Johanssen privind fix ecranul. O să fie din ce în ce mai rău.

Prelata habitatului făcea valuri sub asalturile brutale ale vântului, în timp ce suporturile interne se îndoiau și tremurau la fiecare rafală. Zgomotul devenea mai puternic cu fiecare minut.

— În regulă, spuse Lewis. Pregătiți-vă pentru abandon. O să mergem la VAM și să sperăm c-o să fie bine. Dacă vântul e prea puternic, ne lansăm.

Părăsind habitatul în perechi, se grupară la ieșirea din sasul 1. Vântul puternic și nisipul îi loveau, dar puteau sta în picioare.

— Vizibilitatea e aproape zero, zise Lewis. Dacă vă rătăciți, dirijați-vă după telemetria costumului meu. Vântul o să fie mai puternic dacă ne îndepărtăm de habitat, așa că pregătiți-vă.

Croindu-și drum prin vijelie, se împleticiră către VAM, cu Lewis și Beck în frunte și Watney și Johanssen încheind grupul.

— Hei, spuse Watney gâfâind, probabil c-am putea să proptim VAM-ul. Să evităm mai mult înclinarea.

— Cum? pufni Lewis.

— Putem să folosim cablurile de la ferma solară ca odgoane.

Respiră greu câteva clipe, apoi continuă:

— Roverele ar putea fi ancorele. Șmecheria ar fi să trecem pe după…

Un obiect desprins fu luat de vânt și îl lovi pe Watney, aruncându-l cât colo.

— Watney! strigă Johanssen.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Lewis.

— L-a lovit ceva! raportă Johanssen.

— Watney, raportează! zise Lewis.

Niciun răspuns.

— Watney, raportează! repetă Lewis.

Din nou întâmpină doar tăcere.

— E deconectat, raportă Johanssen. Nu știu unde e!

— Comandante, înainte să pierdem telemetria îi pornise alarma de decompresie, spuse Beck.

— Rahat! exclamă Lewis. Johanssen, unde l-ai văzut ultima dată?

— Era drept în fața mea și-apoi n-a mai fost, răspunse ea. A zburat spre vest.

— Bine, zise Lewis. Martinez, du-te la VAM și pregătește lansarea. Toți ceilalți, luați-vă după Johanssen.

— Domnule Beck, zise Vogel pe când se împleticea prin furtună, cât poate o persoană să supraviețuiască decompresiei?

— Mai puțin de un minut, spuse Beck gâtuit de emoție.

— Nu pot să văd nimic, spuse Johanssen pe când echipajul se aduna în jurul ei.

— Înșirați-vă și mergeți spre vest, zise Lewis. Pași mici. E probabil întins cu fața în jos; nu vrem să călcăm pe el.

Rămânând unul în raza de vizibilitate a celuilalt, se târâră prin haos.

Martinez căzu în sasul VAM-ului și se strădui să-l închidă în contra vântului. Odată ce acesta fu presurizat, își scoase repede costumul. Urcă scara către compartimentul echipajului, alunecă în scaunul pilotului și inițializă sistemul.

Înhățând cu o mână lista de verificare pentru lansarea de urgență, mută rapid comutatoarele cu cealaltă. Unul după altul, sistemele raportară că sunt gata de zbor. Pe când acestea porneau, remarcă unul anume.

— Comandante, transmise el prin radio, VAM-ul are o înclinare de șapte grade. Se răstoarnă la 12,3.

— Recepționat, spuse Lewis.

— Johanssen, biomonitorul lui Watney a trimis ceva înainte să se oprească, zise Beck privindu-și ecranul de pe braț. Computerul meu spune doar „pachet eronat”.

— Așa și al meu, zise Johanssen. N-a terminat transmisia. Lipsesc niște date și nu există suma de control. Stai o secundă.

— Comandate, mesaj de la Houston, spuse Martinez. Abandonarea e oficială. Furtuna o să fie cu siguranță prea puternică.

— Recepționat, zise Lewis.

— Au trimis asta acum patru minute și jumătate, pe baza datelor de la sateliți de acum nouă minute, continuă Martinez.

— Am înțeles, zise Lewis. Continuă pregătirea pentru lansare.

— Recepționat.

— Beck, am pachetul brut, spuse Lewis. E text simplu: BP 0, PR 0, TP 36,2. Asta e tot.

— Recepționat, zise Beck morocănos. Tensiune arterială 0, puls 0, temperatură normală.

Canalul de comunicații rămase un timp cufundat în tăcere. Continuară să-și croiască drum înainte, târându-și picioarele prin furtuna de nisip, sperând la un miracol.

— Temperatură normală? întrebă Lewis cu o undă de speranță în voce.

— Durează o vreme până când… zise Beck bâlbâindu-se. Durează o vreme până se răcește.

— Comandante, înclinarea e acum de 10,5 grade, unsprezece sub rafale, zise Martinez.

— Recepționat, spuse Lewis. Ești pregătit pentru lansare?

— Afirmativ, zise Martinez. Pot să fac lansarea oricând.

— Dacă se înclină, poți să faci lansarea înainte să se răstoarne complet?

— Ăă… spuse Martinez, care nu se aștepta la o astfel de întrebare. Da, să trăiți. Trec pe control manual și accelerez la maximum. Apoi îi ridic botul și revin la ascensiunea pre-programată.

— Recepționat, spuse Lewis. Toată lumea se conectează la costumul lui Martinez. O să fiți ghidați spre sasul VAM-ului. Urcați la bord și pregătiți-vă de lansare.

— Și tu, comandante? zise Beck.

— Mai caut puțin. Puneți-vă în mișcare. Și Martinez, dacă începi să te răstorni, faci lansarea.

— Chiar crezi c-o să te las aici? spuse Martinez.

— Tocmai ți-am dat un ordin, zise Lewis. Voi trei, mergeți la navă!

Ascultară fără tragere de inimă comanda lui Lewis și plecară spre VAM. Vântul puternic le punea piedici la fiecare pas.

Fără să poată vedea solul, Lewis își târî picioarele înainte. Amintindu-și ceva, duse mâna la spate și scoase două sfredele de foraj. În acea dimineață adăugase sfredelele de un metru la echipamentul ei, anticipând că mai târziu vor lua probe geologice. Ținând câte unul în fiecare mână, le târî pe sol în timp ce mergea.

După douăzeci de metri se întoarse și porni în direcția opusă. Mersul