bancnotele şi vă ronţăiţi briliantele. Un orb din al doilea salon din dreapta întrebă, Şi cum facem, dăm totul o dată, sau plătim în funcţie de câtă mâncare ne daţi, N-am fost clar, pasămite, spuse râzând cel cu pistolul, întâi plătiţi, după aia mâncaţi, cât despre restul, să plătiţi cât mâncaţi ar cere o contabilitate foarte complicată, cel mai bine e să aduceţi totul odată şi vedem noi ce cantitate meritaţi, dar să vă intre bine în cap, nu cumva să ascundeţi ceva, c-o să vă coste foarte scump, şi, ca să nu spuneţi că nu procedăm cinstit, atenţie că, după ce ne daţi ce aveţi, vom face o inspecţie, vai de voi dacă găsim şi o monedă, acum toată lumea afară, repede. Ridică braţul şi trase din nou. Căzu încă o bucată de stuc. Cât despre tine, spuse cel cu pistolul, n-o să-ţi uit vocea, Nici eu faţa, răspunse soţia medicului.

  Nimeni n-a părut să remarce absurdul ameninţării oarbei că n-o să uite o faţă pe care n-o vedea. Orbii s-au retras cât au putut de repede, în căutarea uşilor, curând cei din primul salon le-au adus la cunoştinţă situaţia tovarăşilor lor, Din cât am auzit, nu cred că putem, deocamdată, să facem altceva decât să ne supunem, spuse medicul, cred că sunt mulţi, si, mai grav, au arme, Şi noi putem să facem rost, spuse asistentul de farmacie, Sigur, nişte beţe rupte din copaci, dacă au mai rămas crengi la înălţimea braţului, câteva bare de la paturi, pe care abia dacă am avea puterea să le mânuim, în timp ce ei dispun de cel puţin o armă de foc, Eu nu dau ce-i al meu acestor pui de căţea oarbă, spuse cineva, Nici eu, adăugă altul, Asta-i bună, ori dăm toţi, ori nu dă niciunul, N-avem de ales, spuse femeia, şi regula, aici înăuntru, trebuie să fie aceeaşi cu aceea pe care ne-au impus-o din afară, cine nu vrea să plătească, să nu plătească, e dreptul lui, însă, în cazul ăsta, nu mănâncă, nu poate să se hrănească pe socoteala celorlalţi, Vom da cu toţii şi vom da totul, spuse medicul, Dar cine n-are nimic de dat, întrebă asistentul de farmacie, Acela, da, va mânca din ce vor da ceilalţi, e drept ce-a spus cineva, de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi. Se făcu o pauză, iar bătrânul cu legătură neagră întrebă, Pe cine vom numi responsabil, Eu îl aleg pe domnul doctor, spuse fata cu ochelari negri. N-a fost nevoie să continue să voteze, tot salonul era de acord. Trebuie să fim doi, aminti medicul, vrea cineva, Eu, dacă nu se mai oferă nimeni, spuse primul orb, Foarte bine, să începem atunci să strângem, ne trebuie o geantă, o sacoşă, o valijoară, orice merge, Pot să golesc asta, rosti soţia medicului, şi pe dată începu să golească o sacoşă unde pusese câteva produse de toaletă şi alte mărunţişuri, atunci când încă nu-şi putea imagina condiţiile în care le va fi dat să trăiască. Printre flacoanele, cutiile şi tuburile venite parcă din altă lume, era şi un foarfece lung, cu vârfurile ascuţite. Nu-şi amintea să-1 fi pus acolo, dar iată-1. Soţia medicului îşi ridică ochii. Orbii aşteptau, soţul se dusese lângă patul primului orb, vorbeau, tânăra cu ochelari negri îi spunea băieţelului strabic că mâncarea vine repede, pe jos, împins în dosul noptierei, ca şi cum fata cu ochelari negri voise, cu o puerilă şi inutilă pudoare, să-1 ascundă de privirile nevăzătorilor, era un pansament igienic pătat de sânge. Soţia medicului se uita la foarfece, încerca să înţeleagă din ce motiv îl privea cu atâta intensitate, dar nu găsea niciunul, chiar, ce motiv îţi poate oferi un simplu foarfece lung, culcat în palmele întinse, cu două lame nichelate şi vârfuri ascuţite şi strălucitoare, E gata, o întrebă bărbatul, Da, e gata, răspunse, şi îşi întinse braţul care ţinea sacoşa goală în timp ce braţul celălalt se deplasa la spate, ascunzând foarfecele, Ce se petrece, întrebă medicul, Nimic, răspunse femeia, aşa cum ar fi putut spune Nimic din ce-ai putea tu să vezi, probabil te-a surprins glasul meu, nimic altceva, împreună cu primul orb, medicul se apropie, luă geanta cu mâini şovăielnice şi spuse, Pregătiţi ce aveţi, începem să adunăm. Femeia desfăcu cureluşa ceasului, la fel făcu cu ceasul bărbatului, îşi scoase cerceii, un inel mic cu rubine, lănţişgrul de aur de la gât, verigheta ei, a soţului, n-au fost greu de scos, Ni s-au subţiat degetele, îşi spuse, băgă totul în sacoşă, adăugă banii aduşi de acasă, câteva hârtii cu valoare diferită, nişte monede, E totul, spuse, Eşti sigură, întrebă medicul, caută bine, E tot ce avem de valoare. Tânăra cu ochelari negri îşi adunase şi ea bunurile, nu erau foarte diferite, în plus erau două brăţări, în minus o verighetă. Soţia medicului aşteptă până când soţul ei şi primul orb se întoarseră cu spatele, iar fata cu ochelari negri se aplecă din nou spre băieţelul strabic, Te prefaci că sunt mama ta, spunea, plătesc eu pentru mine şi pentru tine, şi atunci se retrase până la peretele din fundul salonului. Aici, ca şi pe alţi pereţi, se vedeau cârlige înfipte care, probabil, le serviseră nebunilor pentru a-şi atârna cine ştie ce comori şi fetişuri, îl alese pe cel mai înalt la care putea ajunge, şi spânzură foarfecele de el. Apoi se aşeză pe pat. încet, soţul ei şi primul orb se apropiau de uşă, se opreau să colecteze, de o parte şi de alta, ce putea da fiecare, unii protestau că e un jaf ruşinos, era adevărat, alţii se debarasau de tot ce aveau cu un soi de indiferenţă, de parcă s-ar fi gândit că, bine cântărite lucrurile, nimic pe lume nu ne aparţine în sens absolut, alt adevăr la fel de transparent. Ajungând la uşa salonului, terminându-se colecta, medicul întrebă, Am dat totul, i-au răspuns afirmativ câteva voci resemnate, unul sau altul au păstrat tăcerea, la timpul cuvenit vom afla dacă au tăcut ca să nu mintă. Soţia medicului îşi ridică privirile spre locul