unde atârna foarfecele. Se miră să-1 vadă aşa de sus, spânzurat de cârlig, ca şi cum nu 1-ar fi puS acolo ea însăşi, apoi, în sinea ei, consideră că a fost excelentă ideea de a-1 aduce, acum, în sfârşit, va putea să-i potrivească barba bărbatului ei, o să-1 facă mai prezentabil, de vreme ce, aşa cum se ştie, în condiţiile în care trăim, unui bărbat îi este cu neputinţă să se radă normal. Când se uită din nou la uşă, cei doi dispăruseră în umbra coridorului, în drum spre salonul al treilea de pe partea stingă, unde aveau ordin să se prezinte pentru a plăti mâncarea. Hrana de azi, şi hrana de mâine, poate pe toată săptămâna, Dar după aceea, întrebarea n-avea răspuns, tot ce-am avut e acolo.

  Împotriva obiceiului, coridoarele erau libere, în general, nu era aşa, când ieşeau din salon tot timpul se poticneau, se loveau şi cădeau, agresaţii înjurau, scuipau înjurături grosolane, agresorii răspundeau în acelaşi fel, dar nimeni nu dădea prea multă importanţă, omul trebuie să-şi verse sufletul cumva, mai ales dacă e orb. înaintea lor se auzea zgomot de paşi şi de voci, erau probabil ambasadorii altui salon minaţi de aceeaşi datorie. Ce necaz pe capul rjpstru, domnule doctor, spuse primul orb, nu ne ajungea că suntem orbi, am mai căzut şi în ghearele unor orbi tâlhari, parcă sunt blestemat, întâi maşina, acum ăştia care ne iau mâncarea, şi pe deasupra pistolul, Asta e diferenţa, arma, Dar cartuşele nu durează veşnic, Nimic nu durează veşnic, deşi, în cazul ăsta, poate c-ar fi de dorit să dureze, De ce, Dacă se vor termina cartuşele, înseamnă că cineva le-a tras, şi am avut destui morţi, Am ajuns într-o situaţie insuportabilă, E insuportabilă de când am venit aici, cu toate astea rezistăm, Sunteţi optimist, domnule doctor, Nu sunt optimist, dar nu-mi pot imagina ceva mai rău decât ceea ce trăim, Eu bănuiesc că nu există limite pentru rău, Poate că ai dreptate, spuse medicul, iar apoi, ca şi cum ar fi vorbit doar pentru sine, ceva mai trebuie să se întâmple aici, concluzie care presupune o oarecare contradicţie, ori există ceva mai rău decât toate astea, ori de acum înainte totul va merge spre bine, deşi, după mostră, nu pare. După drumul făcut, după câte colţuri au ocolit, se apropiau de al treilea salon. Nici medicul, nici primul orb nu veniseră vreodată aici, însă construcţia celor două aripi ascultase, logic, de o strictă simetrie, cine cunoştea bine aripa dreaptă se putea orienta uşor şi în cea stingă, şi viceversa, era de ajuns s-o ia la stânga într-una din aripi acolo unde, în cealaltă, trebuia să cotească la dreapta. Auziră glasuri, erau probabil cei din faţă, Trebuie să aşteptăm, spuse medicul cu voce scăzută, De ce, Cei dinăuntru or să vrea să ştie exact ce aduc ăştia, pentru ei e totuna, au mâncat şi nu se grăbesc, Nu mai poate fi mult până la prânz, Chiar dacă ar vedea, nu le-ar folosi la nimic, nici ceasuri nu mai au. După un sfert de oră, cu un minut în plus sau în minus, trocul luă sfârşit. Cei doi bărbaţi trecură prin faţa medicului şi a primului orb, după vorbe se înţelegea că duc mâncare, Ai grijă, nu le scăpa pe jos, spunea unul, iar celălalt mormăia, Nu ştiu dacă ajunge pentru toţi, O să strângem cureaua. Plimbându-şi mâna pe perete, cu primul orb pe urmele lui, medicul avansa până când degetele atinseră uşa netedă, Suntem din primul salon din partea dreaptă, anunţă, încercă să facă un pas înainte, dar piciorul i se lovi de un obstacol. Pricepu că era un pat pus de-a curmezişul, pe post de masă pentru negoţ, Sunt organizaţi, îşi spuse, ăsta nu e rodul unei improvizaţii. Auzi voci, paşi, Citi or fi, soţia îi vorbise de vreo zece, dar nu era exclus să fie mai mulţi, sigur că nu erau toţi în hol când s-au dus să pună mâna pe mâncare. Cel cu pistolul era şeful, glasul lui batjocoritor spunea, Hai să vedem bogăţiile pe care ni le aduce primul salon din partea dreaptă, iar apoi, pe un ton mai scăzut, vorbind cu cineva care trebuia să fie foarte aproape, Notează. Medicul rămase perplex, ce înseamnă asta, a spus Notează, va să zică, aici e cineva care poate să scrie, cineva care nu e orb, sunt deja două cazuri, Trebuie să fim cu mare grijă, mâine tipul poate fi lângă noi fără să-1 observăm, gândul medicului nu diferă prea mult de ceea ce gândeşte primul orb, Cu un pistol şi un spion suntem terminaţi, nu vom mai putea niciodată să ne ridicăm capul. Orbul dinăuntru, căpitanul tâlharilor, deschisese sacoşa, scotea obiectele şi banii, cu mâini abile, pipăind şi identi-ficând, fără îndoială distingea după atingere ce era aur şi ce nu, după atingere recunoştea şi valoarea bancnotelor şi a monedelor, e uşor când ai experienţă, numai după câteva minute auzul distrat al medicului începu să distingă un zgomot inconfun-dabil de perforat, pe care-1 identifică imediat, lângă ei cineva scria în alfabet braille, numit şi ana-gliptografie, se auzea un sunet surd şi, în acelaşi timp, clar al acului găurind hârtia groasă şi lovindu-se de metalul tăviţei inferioare. Era deci un orb normal printre orbii delincvenţi, un orb ca toţi cei care pe vremuri erau numiţi orbi, evident, a fost prins în plasă o dată cu restul, nu era momentul să se apuce vânătorul să verifice, Dumneata eşti dintre orbii moderni sau din cei antici, lămureşte-te în ce fel nu vezi. Ce noroc pe capul ăstora, nu numai că şansa le-a dat pe mână un notar, dar îl vor putea folosi şi ca ghid, un orb cu antrenament de orb e ceva, valorează cât greutatea lui în aur. Inventarul continua, din când în când cel cu pistolul îi cerea părerea contabilului, Ce crezi despre asta, şi acesta întrerupea înregistrarea ca să-şi dea cu părerea, spunea, E fals, caz în care cel cu pistolul comenta, Mai sunt multe din astea, n-or să mănânce, sau E bun, şi atunci comentariul