Un fişier îi fu prezentat Aramintei în u-amprentă.

– Da, desigur. Dar va trebui să comandaţi un ceai sau o cafea, şeful meu este deja supărat pe mine în dimineaţa asta.

Îşi îndreptă privirea spre Matthew în timp ce îşi adăuga semnătura autorizată la petiţie, confirmând că era rezident al Colwyn City.

– Tipic, mormăi femeia. Nu se gândesc decât la ei înşişi şi la profiturile lor. Dar se aşeză şi comandă un ceai de mentă.

– Care e problema ei? întrebă Matthew în timp ce Araminta se pregătea să-i ducă ceaiul.

– Universul este un loc rău, are nevoie doar să se relaxeze un pic. Îi zâmbi. Lucru pentru care suntem noi aici.

Înainte ca el să poată spune ceva, se strecură înapoi pe terasă.

La unsprezece şi jumătate, u-amprenta Aramintei colaţionase rezultatele triate ale căutării de proprietăţi făcute de dimineaţă prin intermediul agenţiilor imobiliare din oraş şi le plasase într-unul dintre spaţiile ei de stocare. Era în pauză, în salonul mic destinat personalului de lângă bucătărie. Nu îi luă mult timp să le examineze pe toate. Era în căutarea unui apartament adecvat sau chiar a unei case mici, undeva în oraş. Nu erau multe care să se potrivească criteriilor ei: ieftin, să aibă nevoie de renovare, aproape de centru. Marcă fişierele a trei agenţii ca „posibile“ şi verifică ce se întâmplase cu „posibilele“ de ieri. Jumătate dintre ele fuseseră deja luate. Chiar trebuia să te mişti rapid pe piaţa de astăzi, reflectă ea cu tristeţe. Şi să ai bani sau cel puţin un credit decent. Un proiect de renovare era visul ei. Să cumpere o proprietate mică şi să o renoveze pentru a o vinde cu profit. Ştia că ar putea fi bună la asta. Făcuse cinci cursuri de dezvoltare şi design în ultimele opt luni, după despărţirea de Laril, şi studiase fiecare text despre decoraţiuni interioare pe care u-amprenta ei îl putuse scoate din unisferă. Dezvoltarea imobiliară era o propunere riscantă, dar fiecare caz pe care îl examinase îi arătase că adevărata cheie era dedicaţia şi munca grea, precum şi multă cercetare de piaţă. Iar din punctul ei de vedere putea face acest lucru de una singură. Nu ar depinde de nimeni. Dar, mai întâi, avea nevoie de bani…

La ora douăsprezece, Araminta era înapoi în restaurant, schimbând aranjarea meselor pentru masa de prânz şi memorând ofertele speciale pe care bucătarul-şef le avea în lucru. Activitatea antiingrav plecase, lăsând un bacşiş gras, şi Matthew o trata din nou omeneşte. Cressida intră la ora douăsprezece şi zece minute. Era verişoara Aramintei pe linie maternă, partener într-o firmă de avocatură de dimensiuni mijlocii, o sută douăzeci şi trei de ani şi spectaculos de frumoasă, cu părul roşu de foc şi pielea menţinută perfect mătăsoasă de solzii cosmetici scumpi. Purta un smarald de două mii de V-lire şi un costum-togă de platină. Doar intrând în Niks ridica tonusul localului. Era, de asemenea, avocata Aramintei.

– Draga mea! Cressida îi făcu semn cu mâna şi veni s-o îmbrăţişeze. Pupatul aerului nu fusese niciodată stilul ei. Ştii, am o veste pentru tine, spuse ea cu sufletul la gură. Şeful tău nu s-ar supăra dacă te-aş fura pentru o secundă, nu-i aşa? Fără să se deranjeze să audă confirmarea, o apucă de mână pe Araminta, trăgând-o la o masă din colţ.

Araminta tresări imaginându-şi privirea lui Matthew forându-i găuri cu laser în spate.

– Ce s-a întâmplat?

Cressida zâmbi larg, luciul de buze lichid stacojiu curgând pentru a se potrivi cu restul.

– Dragul de Laril a şters-o de pe planetă.

– Ce?

Araminta nu putea să creadă. Laril era fostul ei soţ. O căsătorie care durase optsprezece luni de-a dreptul mizerabile. Toţi apropiaţii se arătaseră împotriva lui Laril încă din momentul în care îl întâlnise. Pe bună dreptate. Putea admite asta acum. Ea avea douăzeci şi unu de ani în timp ce el avea trei sute şapte. La vremea aceea, ea îl crezuse suav, sofisticat, bogat, biletul ei de evadare din plictisitorul, îngustul (la minte) oraş agricol Langham de pe continentul Suvorov, aflat la zece mii de kilometri depărtare. Toţi îl considerau doar un sconcs respingător de nimic. Erau destui din ăştia care bântuiau Confederaţia, în special planetele relativ nesofisticate care alcătuiau graniţele Lumilor Externe. Tipi uzaţi şi bătrâni care aveau bani pentru a arăta impecabil ca nişte adolescenţi, dar care îi invidiau încă pe tinerii adevăraţi pentru spiritul şi exuberanţa lor. Fiecare partener pe care îl agăţau era cu secole mai tânăr, în speranţa deşartă că tinereţea le va fi în mod magic transferată şi lor. Nu era chiar cazul lui Laril, deşi nu era departe de adevăr.

Rudele din partea tatălui ei aveau o afacere în domeniul furnizării şi întreţinerii de cibernetică agricolă, întreprinderea lor fiind cea mai mare din zonă şi una în care Araminta ar fi trebuit să lucreze cel puţin în primii cincizeci de ani ai vieţii sale. După ucenicie, membrii familiei erau consideraţi adulţi şi suficient de bogaţi ca să ia în stăpânire noi păşuni (care constituiau un număr deprimant de filiale ale principalei afaceri de familie în întregul Suvorov), locurile lor urmând a fi ocupate de cel mai recent lot de tineri, reluând astfel ciclul. Era o perspectivă pe care Araminta o considera atât de respingătoare încât s-ar fi angajat şi ca sclavă sexuală la un Prime mobil, numai ca să scape. Prin contrast, Laril era un om de afaceri independent, cu o franciză Andribot, printre alte preocupări comerciale de succes. Era ca şi cum îl găsise pe Făt-Frumos. Şi dat fiind faptul că în aceste zile vârsta unui individ nu era o cantitate fizică, obiecţia familiei ei la diferenţa de trei secole era atât de burgheză. Asta cu siguranţă determinase sfârşitul aventurii.

Faptul că ei avuseseră mai mult sau mai puţin dreptate spunând că se folosea de ea îi făcea şi mai rea viaţa după