La orele opt fix toată lumea sosise.

Domnul de Morcerf intră la ultima bătaie a orologiului. Ţinea în mână câteva hârtii şi părea calm; împotriva obiceiului său, mersul îi era firesc, atitudinea controlată şi severă; şi, conform deprinderii foştilor militari, haina îi era încheiată de sus până jos.

Prezenţa sa produse cel mai bun efect: comisia nu era câtuşi de puţin răuvoitoare, iar câţiva membri veniră la conte şi-i dădură mâna.

Albert simţi că inima i se frângea auzind toate aceste amănunte şi totuşi, în durerea sa, se strecura un simţământ de recunoştinţă. Ar fi vrut să-i poată îmbrăţişa pe oamenii care arătaseră părintelui său semnul acesta de stimă, într-o împrejurare aşa de grea.

În momentul acesta intră un uşier şi înmână preşedintelui o scrisoare.

"Aveţi cuvântul, domnule de Morcerf", spuse preşedintele, dezlipind scrisoarea.

Contele îşi începu apologia şi îţi afirm, Albert ― continuă Beauchamp ― că a fost de o elocvenţă şi de o abilitate extraordinară. Produse piese care dovedeau că vizirul din Ianina îl cinstise până în ultimul ceas cu toată încrederea sa, deoarece îi dăduse misiunea unor tratative pe viaţă şi pe moarte cu împăratul. Arătă inelul, semn de comandă şi cu care Ali-Paşa îşi pecetluia de obicei scrisorile, inel pe care acesta i-l dăduse pentru ca, la întoarcere, indiferent dacă era zi sau noapte şi dacă s-ar fi găsit în harem, să poată răzbi până la el. Din nefericire, spuse domnul de Morcerf, tratativele eşuară, iar când a venit să-şi apere binefăcătorul, acesta era mort. Dar, glăsui contele, Ali-Paşa îi arătă atât de multă încredere încât, murind, îi încredinţase metresa favorită şi fiica.

Albert tresări căci, pe măsură ce Beauchamp vorbea, întreaga poveste a Haydéei revenea în cugetul tânărului şi îşi reamintea ce spusese frumoasa grecoaică despre mesaj, despre inel şi despre chipul cum a fost vândută şi dusă în sclavie.

— Şi ce efect a produs discursul contelui? întrebă cu încordare Albert.

— Mărturisesc că m-a mişcat şi că, o dată cu mine, a mişcat întreaga comisiune, spuse Beauchamp.

Între timp preşedintele îşi zvârli cu neglijenţă ochii asupra scrisorii ce i se adusese; dar, de la primele rânduri, atenţia sa se trezi; o citi, o reciti şi, fixându-şi ochii asupra domnului de Morcerf, spuse:

— Domnule conte, ne-aţi spus că vizirul din Ianina v-a încredinţat pe femeia şi pe fiica lui?

— Da, domnule, răspunse Morcerf, dar şi aci ca şi în celelalte împrejurări nenorocirea mă urmărea. Când m-am înapoiat, Vasiliki şi fiica ei, Haydée, dispăruseră.

— Le cunoşteaţi?

— Intimitatea mea cu paşa şi încrederea supremă pe care o avea în fidelitatea mea, îmi îngăduiseră să le văd de mai bine de douăzeci de ori.

— Aveţi vreo idee despre ce au devenit?

— Da, domnule. Am auzit că sucombaseră din cauza mâhnirii şi poate a mizeriei. Nu eram bogat, viaţa mea trecea prin mari primejdii, astfel că, spre marele meu regret, n-am putut să le caut.

Preşedintele îşi încruntă în mod imperceptibil sprâncenele.

— Domnilor, spuse el, aţi auzit şi aţi urmărit pe domnul conte de Morcerf în explicaţiile sale. Domnule conte, puteţi să ne furnizaţi vreun martor în sprijinul relatării dumneavoastră?

— O, nu, domnule! răspunse contele; toţi cei care îl înconjurau pe vizir şi care m-au cunoscut la curtea lui, sunt sau morţi, sau împrăştiaţi; singur eu, dintre compatrioţii mei ― cel puţin aşa cred ― am supravieţuit groaznicului război; nu am decât scrisori de la Ali-Tebelin şi le-am pus sub ochii dumneavoastră; nu am decât inelul, garanţia voinţei sale şi vi-l arăt; am în sfârşit, dovada cea mai convingătoare, pe care o pot furniza, adică după un atac anonim: absenţa oricărei mărturii împotriva cuvântului meu de om cinstit şi neprihănirea întregii mele vieţi militare.

Un murmur de aprobare se auzi în rândurile adunării; în momentul acela, Albert, dacă nu survenea nici un incident, cauza părintelui dumitale era câştigată.

Nu mai rămânea decât să se meargă la vot, când preşedintele luă cuvântul.

— Domnilor ― spuse el ― şi dumneavoastră, domnule conte, nu vă veţi supăra, îmi închipui, dacă veţi auzi un martor foarte important, după câte asigură şi care s-a înfăţişat singur: nu ne îndoim, după cele ce ne-a spus contele, că martorul acesta va putea dovedi perfecta nevinovăţie a colegului nostru. Iată scrisoarea pe care am primit-o în această privinţă; doriţi să vă fie citită, sau hotărâţi să trecem peste ea şi să nu ne oprim la acest incident?

Domnul de Morcerf păli şi-şi crispă mâinile pe hârtiile pe care le ţinea şi care foşniră între degetele sale.

Răspunsul comisiunii fu pentru lectură: contele stătea pe gânduri, neavând de formulat nici o părere.

Preşedintele citi, în consecinţă, următoarea scrisoare:

"Domnule preşedinte,

Pot să furnizez comisiunii de anchetă, însărcinată să examineze conduita domnului locotenent general conte de Morcerf, în Epir şi în Macedonia, informaţiile cele mai pozitive".

Preşedintele făcu o scurtă pauză.

Contele de Morcerf se îngălbeni, preşedintele îi cercetă pe auditori cu privirea.

— Continuaţi! strigară din toate părţile.

Preşedintele reluă:

"Eram la faţa locului, când Ali Paşa a murit; am asistat la ultimele lui clipe; ştiu ce au devenit Vasiliki şi Haydée; stau la dispoziţia comisiunii, ba chiar cer onoarea de a fi ascultată; voi fi în vestibulul Camerei în momentul când vi se va înmâna biletul acesta".

— Şi cine e martorul sau, mai bine zis, duşmanul acesta? întrebă contele cu un glas în care se remarca lesne o profundă alterare.

— Vom afla, domnule, răspunse preşedintele. Comisiunea e de părere să asculte acest martor?

— Da, da! spuseră în acelaşi timp toate glasurile.

Uşierul fu chemat.

— Uşier, întrebă preşedintele, aşteaptă cineva în vestibul?

— Da, domnule preşedinte.

— Cine e?

— O femeie însoţită de un servitor.

Toţi se priviră.

— Să intre femeia, glăsui preşedintele.

Uşierul reapăru peste cinci minute; toţi ochii erau fixaţi asupra uşii şi eu însumi, spuse Beauchamp, împărtăşeam aşteptarea şi încordarea tuturora.

În urma uşierului venea o femeie învăluită într-un voal mare care o ascundea cu totul. Se ghicea, după formele trădate de voal şi după parfumurile care se desprindeau, prezenţa unei femei tinere şi elegante, însă atâta tot.

Preşedintele o rugă pe necunoscută să-şi dea voalul la o parte şi se putu vedea atunci că femeia era îmbrăcată greceşte; în afară de asta era de