— Aha, spuse Morcerf, era ea!

— Cum, ea?

— Da, Haydée.

— Cine ţi-a spus?

— Bănuiesc. Dar urmează, Beauchamp, te rog; vezi că sunt calm şi tare. Şi, cu toate acestea, ne apropiem desigur de deznodământ.

— Domnul de Morcerf, continuă Beauchamp, o privea pe femeie cu uimire şi spaimă. Pentru el viaţa sau moartea aveau să iasă din gura aceea încântătoare. Pentru toţi ceilalţi aventura era aşa de ciudată şi de plină de curiozitate, încât salvarea sau pierzania domnului de Morcerf nu mai intrau decât ca un element secundar.

Preşedintele oferi cu mâna un scaun tinerei femei; ea însă făcu un semn din cap că va sta în picioare. Contele recăzuse în jilţ şi era vădit că picioarele refuzau să-l mai ţină.

— Doamnă, spuse preşedintele, aţi scris comisiunii pentru a-i da informaţii asupra afacerii din Ianina, ba aţi declarat că aţi fost martora oculară a evenimentelor.

— Am fost într-adevăr, răspunse necunoscuta cu glas plin de o tristeţe fermecătoare, vibrând de acea sonoritate particulară glasurilor orientale.

— Cu toate acestea, reluă preşedintele, îngăduiţi-mi să vă spun că eraţi foarte tânără pe atunci.

— Aveam patru ani; deoarece însă evenimentele prezentau pentru mine o însemnătate supremă, nici un amănunt nu a ieşit din mintea mea, nici o particularitate n-a scăpat memoriei mele.

— Dar ce însemnătate aveau pentru dumneavoastră evenimentele acestea şi cine sunteţi pentru ca marea catastrofă să fi produs asupra dumneavoastră o impresie aşa de profundă?

— Era vorba de viaţa sau de moartea părintelui meu, răspunse fata; mă numesc Haydée, fiica lui Ali-Tebelin, paşa din Ianina şi a lui Vasiliki, soţia lui adorată.

Îmbujorarea, modestă şi mândră totodată, care împurpura obrajii tinerei femei, focul din privirea ei şi măreţia destăinuirii produseră asupra adunării o impresie de negrăit.

Contele n-ar fi fost mai zdrobit dacă trăsnetul, căzând, ar fi deschis o prăpastie la picioarele lui.

— Doamnă, glăsui preşedintele după ce se înclină cu respect, permiteţi-mi o simplă întrebare, care nu înseamnă o îndoială, iar întrebarea aceasta va fi ultima: puteţi justifica autenticitatea afirmaţiilor dumneavoastră?

— Pot, domnule, spuse Haydée scoţând de sub voal o pungă de atlas parfumat, căci iată actul meu de naştere întocmit de părintele meu şi semnat de ofiţerii lui principali; o dată cu actul de naştere, iată actul meu de botez, deoarece părintele meu consimţise să fiu crescută în religia mamei, act pe care marele primat din Macedonia şi Epir l-a învestit cu sigiliul său; iată în sfârşit (şi acesta e cel mai important, fără îndoială) actul prin care eu şi mama am fost vândute negustorului armean El-Kobbir de ofiţerul francez care, în infama lui târguială cu Poarta, îşi rezervase ca parte de pradă pe fiica şi pe femeia binefăcătorului său, vânzându-le pentru suma de o mie de pungi, adică aproximativ pentru patru sute de mii de franci.

O paloare verzuie năpădi obrajii contelui de Morcerf şi ochii săi se injectară de sânge la rostirea cumplitelor învinuiri pe care adunarea le primi cu o tăcere lugubră.

Tot calmă, dar mult mai ameninţătoare în calmul ei decât alta cuprinsă de mânie, Haydée întinse preşedintelui actul de vânzare redactat în limba arabă.

Deoarece se bănuise că unele piese produse au să fie redactate în arabă, în greacă, sau în turcă, interpretul Camerei fusese prevenit: îl chemară. Unul dintre nobilii pairi, căruia limba arabă învăţată în decursul sublimei campanii din Egipt îi era familiară, urmări lectura pe care traducătorul o făcu cu glas tare:

"Eu, El-Kobbir, negustor de sclave şi furnizor al Înălţimii sale, recunosc că am primit, pentru a preda sublimului împărat, de la seniorul francez conte de Monte-Cristo, un smarald preţuit la două mii de pungi ca preţ pentru o tânără sclavă, creştină, în vârstă de 11 ani, cu numele Haydée, fiică necunoscută a defunctului senior Ali-Tebelin, paşa din Ianina şi a Vasilikăi, favorita lui; care mi-a fost vândută acum şapte ani, o dată cu mama ei, moartă când a sosit la Constantinopol, de un colonel francez din serviciul vizirului Ali-Tebelin, cu numele de Fernand Mondego.

Sus-zisa vânzare mi-a fost făcută pentru Înălţimea sa, de la care aveam mandat, în schimbul sumei de o mie de pungi.

Făcut la Constantinopol, cu învoirea Înălţimii sale, în anul 1247 al Hegirei.

Semnat: El Kobbir.

Pentru a-i da toată crezarea şi toată autenticitatea, prezentul act va fi învestit cu sigiliul imperial, pe care vânzătorul se obligă să-l pună".

Lângă semnătura negustorului se vedea, într-adevăr, sigiliul sublimului împărat.

Lecturii şi vederii îi urmă o linişte cumplită; contele nu mai avea decât privirea şi privirea aceasta, aţintită aproape fără voie asupra lui Haydée, părea de foc şi sânge.

— Doamnă, întrebă preşedintele, n-am putea să-l interogăm pe contele de Monte-Cristo, care se găseşte la Paris, în apropierea dumneavoastră, după câte îmi pare?

— Domnule, răspunse Haydée, contele de Monte-Cristo, al doilea părinte al meu, e de trei zile în Normandia.

— În cazul acesta, doamnă, întrebă preşedintele, cineva v-a sfătuit să faceţi acest demers pentru care curtea vă mulţumeşte şi care, de altminteri, este foarte firesc, având în vedere naşterea şi nenorocirile dumneavoastră?

— Domnule, răspunse Haydée, demersul mi-a fost recomandat de respectul şi de durerea mea. Deşi creştină ― Dumnezeu să mă ierte ― m-am gândit totdeauna să-l răzbun pe ilustrul meu părinte. Când am pus piciorul în Franţa, când am aflat că trădătorul locuia la Paris, ochii şi urechile mele au rămas neîncetat deschise. Trăiesc retrasă în casa nobilului meu protector, dar trăiesc astfel pentru că mi-e dragă umbra şi tăcerea care îmi permit să trăiesc în gândul şi în reculegerea mea. Dar domnul conte de Monte-Cristo mă înconjoară cu îngrijiri părinteşti şi nimic din ce formează viaţa lui nu-mi e străin; nu accept, însă, decât zgomotul depărtat. Astfel citesc toate ziarele, aşa cum mi se trimit toate albumele, cum primesc toate melodiile; şi urmărind, fără să mă amestec într-însa, viaţa altora, am ştiut ce se petrecuse astăzi dimineaţă la Camera Pairilor şi ce urma să se petreacă astă-seară... Atunci am scris.

— Prin urmare, întrebă preşedintele, domnul conte de Monte-Cristo nu are nici un rol în intervenţia dumneavoastră?

— Nu ştie nimic despre ea, domnule, iar eu nu am decât o teamă: că o va dezaproba când are să o afle; cu toate