întinde pe o lungime de cinci sute de leghe de la est-sud-est la vest-nord-vest, între 13°30' şi 23°50' latitudine sudică şi 125°30' şi 151°30' longitudine vestică, de la insula Ducie pînă la insula Lazaref. Arhipelagul Pomotu are o suprafaţă de trei sute şaptezeci de leghe pătrate şi este format din vreo şaizeci de grupuri de insule, printre care şi grupul Gambier, căruia Franţa i-a impus protectoratul său. Insulele acestea de mărgean cresc încet, dar necontenit, şi se vor uni într-o zi datorită înmulţirii polipilor. Apoi, noua insulă se va uni la rîndul ei cu arhipelagurile vecine, formînd al cincilea continent, care se va întinde de La Noua Zeelandă şi Noua Caledonie pînă la insulele Marchize. În ziua în care îi expuneam căpitanului Nemo teoria aceasta, el îmi răspunse rece:

— Pămîntul ar avea nevoie de oameni noi, nu de continente noi! Întîmplarea făcuse ca Nautilus să ajungă tocmai în dreptul insulei Clermont-Tonnerre, una din cele mai curioase, din grupul care a fost descoperit în 1822 de căpitanul Bell, comandantul vasului Minerva. Am putut astfel să studiez sistemul madreporic căruia i se datoresc insulele din acest ocean. Madreporarii, care nu trebuie confundaţi cu mărgeanul, au un ţesut învelit în calcar. Prefacerile structurii ţesutului l-au făcut pe ilustrul meu profesor M. Milne-Edwards să-i claseze în cinci secţiuni. Vietăţile mici care secretă scheletul trăiesc cu miliardele în cîte o căsulie. Depunerile lor calcaroase devin roci, recife, insuliţe şi insule. Ele formează cînd un inel împrejurul unei lagune sau lac interior, care comunică prin cîteva spărturi cu marea, cînd o barieră asemănătoare acelor de pe coastele Noii Caledonii şi de pe diferitele insule din arhipelagul Pomotu. În unele locuri, de pildă în insulele Reunion sau în insulele Mauriciu, madreporarii înalţă recife care par încărcate de ciucuri, adevărate ziduri drepte şi înalte, în preajma cărora oceanul este foarte adînc. Înconjurînd la o depărtare de numai cîteva sute de metri malurile rîpoase ale insulei Clermont-Tonnerre, am putut să admir munca uriaşă îndeplinită de lucrătorii aceia microscopici. Pereţii insulei se datoresc mai cu seamă unor madreporari care poartă numele de milepore, porite, astre şi meandrine. Polipii aceştia cresc mai ales în apele agitate de la suprafaţa mării, de aceea ei încep mai întîi să clădească partea de sus, care se adînceşte apoi, încetul cu încetul, odată cu sfărîmăturile secreţiunilor pe care se reazemă. Aşa este cel puţin teoria lui Darwin. care explică în felul acesta formarea atolilor — teorie după mine superioară aceleia care pune la temelia construcţiilor madreporice vîrfuri de munţi sau de vulcani cufundate la cîteva picioare sub nivelul mării.

Am putut să cercetez de foarte aproape zidurile acestea ciudate, căci lîngă ele sondele arătau o adîncime mai mare de trei sute de metri, iar farurile noastre electrice făceau să scînteieze calcarul strălucitor. Întrebîndu-mă de cît timp au avut nevoie barierele uriaşe din faţa noastră ca să se formeze, Conseil a rămas uimit cînd i-am spus că, după cercetările savanţilor, durata lor de creştere este de aproape trei milimetri şi jumătate într-un secol.

Cînd Nautilus se reîntoarse la suprafaţa oceanului, am cuprins cu privirea întreaga insulă Clermont-Tonnerre, joasă şi împădurită. Pe stîncile ei madreporice au putut creşte plantele numai datorită vîrtejurilor marine şi furtunilor. Cîndva, demult, cîteva seminţe aduse de uragan de pe pămînturi învecinate căzură pe straturile calcaroase amestecate cu rămăşiţele descompuse ale peştilor şi plantelor marine, din care s-a format humusul vegetal. O nucă de cocos, aruncată de valuri, ajunse pe noile ţărmuri. Sămînţa prinse rădăcini.

Crescînd, arborele opri vaporii de apă. Astfel se născu un pîrîu. Încetul cu încetul vegetaţia se întinse. Cîteva animale mici, viermi, insecte sosiră pe trunchiuri smulse de vînt din alte insule. Broaştele ţestoase veniră să-şi clocească aici ouăle. Păsările şi-au făcut cuib în arborii tineri. În chipul acesta, viaţa animală se dezvoltă şi, atras de verdeaţă şi rodnicie, apăru omul. Astfel s-au format aceste insule, operă uriaşă a vietăţilor microscopice.

Spre seară, insula Clermont-Tonnerre pieri în depărtare, şi Nautilus îşi schimbă vădit direcţia. După ce atinse Tropicul Capricornului la o sută treizeci şi cinci grade longitudine, vasul se îndreptă spre vest-nord-vest, străbătînd toată zona intertropicală. Deşi soarele verii îşi revărsa cu dărnicie razele, nu sufeream deloc de căldură, fiindcă la treizeci sau patruzeci de metri sub apă temperatura nu se ridica la mai mult de zece sau douăsprezece grade.

La 15 decembrie am lăsat spre răsărit fermecătorul Arhipelag al Societăţii şi încîntătoarea Tahiti, podoaba Pacificului. Dimineaţa zărirăm la cîteva mile depărtare vîrfurile înalte ale acestei insule, în apele ei am pescuit peşti dintre cei mai buni pentru masa noastră: scrumbii, bonite, albicore şi cîteva varietăţi ale unui şarpe de mare numit murenophis.

Nautilus străbătuse nouă mii şapte sute douăzeci de mile, cînd am ajuns între arhipelagul Tonga Tabu, unde au pierit echipajele vaselor Argo, Port-au-Prince şi Duke-of-Portland, şi Arhipelagul Navigatorilor, unde a fost ucis căpitanul de Langle, prietenul lui La Perouse. Am trecut apoi pe lîngă arhipelagul Viti, unde sălbaticii i-au măcelărit pe mateloţii de pe Union ca şi pe căpitanul Bureau din Nantes, comandantul vasului Aimable-Josephine.

Arhipelagul acesta, care se întinde pe o sută de leghe de la nord la sud şi pe nouăzeci de la est la vest, este cuprins între 6° şi 2° latitudine sudică şi 174° pînă la 179° longitudine vestică. Printre numeroasele insule, insuliţe şi stînci care îl formează, se numără şi insulele Viti Levu, Vanua Levu şi Kandubon.

Ele au fost descoperite în 1643 de Tasman, în acelaşi an în care Toricelli inventa barometrul şi Ludovic al XIV-lea se urca pe tron. Rămîne să vă gîndiţi care dintre aceste trei fapte au fost mai folositoare umanităţii. Au venit apoi Cook, în 1714, d'Entrecasteaux, în 1793 şi, în sfîrşit, în 1827, Dumont d'Urville, care descurcă tot haosul geografic al arhipelagului. Nautilus se apropie de Golful Wailea, unde s-au desfăşurat grozavele aventuri ale căpitanului Dillon, care a descoperit cel dintîi taina naufragiului lui La Perouse.

Golful acesta, în care am pescuit de mai multe ori, ne-a dat foarte multe stridii din cele mai bune. Le-am mîncat fără nici o socoteală, deschizîndu-le chiar la masa, după cum ne învaţă Seneca. Stridiile făceau parte din