pe scenă, cu fotoliul său decolorat cu tot, şi trebuie să spunem că publicul nici nu prinsese de veste, vrăjit de figurile extraordinare dezlănţuite de Fagot.

Fădhdu-i vînt nefericitului comper, Fagot anunţă publicul:

— Acuşi, după ce ne-am descotorosit de pisălogul ăsta, haideţi să deschidem un magazin pentru doamne!

Şi îndată, pe podiumul scenei se aşternură covoare persane, se înălţară oglinzi uriaşe, luminate lateral de nişte tuburi verzui, iar în intervalul dintre oglinzi se instalară vitrine, în care spectatorii, uluiţi şi încîntaţi, văzură cele mai variate modele de toalete pariziene în fel şi fel de culori. În alte vitrine văzură sute de pălării de damă cu pene şi fără pene, cu catarame şi fără, sute de perechi de pantofi, apărură sticle de parfum, mormane de poşete din antilopă şi atlaz, iar printre ele, grămezi de batoane aurii, lunguieţe şi grele, cu ruj de buze.

O jună roşcată, răsărită cine ştie de unde, într-o toaletă de seară, o jună care ar fi fost desăvîrşită dacă n-ar fi dezavantajat-o cicatricea ciudată de pe gît, se postase lîngă vitrine, arborînd un zîmbet de gazdă primitoare.

Hlizindu-se dulceag, Fagot anunţă că firma primeşte rochii şi pantofi purtaţi, dînd în schimb toalete pariziene şi pantofi de asemenea de la Paris. Toate astea gratuit. Acelaşi schimb era valabil în ce priveşte gentile şi alte mărunţişuri.

Motanul începu să-şi pocnească din nou călcîiele unul de celălalt, făcînd în acelaşi timp, cu laba dinainte, gesturile pe care le fac portarii cînd deschid o uşă.

Cu glasul uşor voalat, dar dulce şi cîntător, juna începu să debiteze, graseind, ceva greu de înţeles, dar nespus de ademenitor, judecind după figura doamnelor din stal.

— Guerlain, Chanel, Mitzouko, Narcisse noir, Chanel numero cinq, rochii de seară, rochii cocteil...

Fagot se răsucea ca un şarpe, motanul se înclina, juna deschidea vitrinele de cristal.

— Poftiţi! zbiera Fagot. Fără fasoane şi fără nici o jenă!

Publicul se agita, însă pentru moment nimeni nu se încumeta să se aventureze pe scenă. În cele din urmă, din stal, cam din rîndul zece, se ridică o brunetă şi, arborînd un zîmbet care voia să spună că nu-i pasă de nimic, se urcă pe una din scările laterale pe scenă.

— Bravo! strigă Fagot. Salut pe cea dintîi vizitatoare. Be-hemoth, fotoliul! începem cu pantofii, madamei

Bruneta se instala în fotoliul oferit, şi Fagot etala în faţa ei, pe covor, un morman de pantofi. Bruneta întinse piciorul drept, încercă un pantof mov, tropăi pe covor, examina şi tocul.

— Dar n-o să mă strîngă? îl întrebă ea îngîndurată. La care Fagot exclamă ofensat:

— Vai, se poate!

Iar motanul, jignit şi el, mieună scurt.

— Iau perechea asta, monsieur, zise bruneta demn, încăl-ţînd şi celălalt pantof.

Pantofii vechi fură aruncaţi după o perdea, unde dispăru şi bruneta, însoţită de roşcată şi de Fagot, care ducea cîteva rochii elegante pe umeraşe. Motanul se agita, ajuta şi el şi, ca să-şi dea aere, îşi atîrnă de gît un centimetru.

Peste cîteva clipe, bruneta reapăru de după perdea, dar într-o toaletă atît de superbă, încît tot stalul oftă ca un singur om. Curajoasa femeie, devenită ca prin farmec mult mai drăguţă, se opri în faţa oglinzii, mişcă din umerii dezgoliţi, pipăi părul la ceafă şi se răsuci, străduindu-se să se vadă din spate.

— Firma vă roagă să primiţi asta ca amintire, zise Fagot, oferindu-i brunetei o cutie deschisă cu un flacon înăuntru.

— Merci, zise arogant bruneta şi făcu cale-ntoarsă, în vreme ce spectatorii săreau de la locurile lor, ca să pipăie cutia cu flaconul şi s-o vadă.

De aici încolo se dezlănţuiră patimile şi, din toate părţile, femeile porniră spre scenă.

Prin larma agitată a glasurilor, printre rîsete şi suspine, se auzi un glas de bărbat: „Nu-ţi dau voie!” şi un glas de femeie: „Eşti un despot şi un mic-burghez! Nu-mi răsuci mîna!”

Femeile dispăreau după perdea, îşi lepădau acolo rochiile şi apăreau în altele noi. Pe taburetele cu picioare aurite şedeau în şir cucoane şi tropoteau energic pe covor, cu pantofii noi. Fagot, lăsat în genunchi, manevra limba metalică de pantofi, motanul, cocîrjat sub povara mormanelor de poşete şi pantofi, făcea neobosit naveta între vitrină şi taburete, juna cu gîtul mutilat ba apărea, ba dispărea, pînă la urmă începu să turuie numai în franceză şi, ceea ce e uimitor, cum deschidea gura, o înţelegeau toate femeile, chiar şi acelea care nu ştiau o boabă franţuzeşte.

Pe toţi îi uimi un bărbat, apărut şi el pe scenă, care declară că nevastă-sa e gripată şi de aceea roagă să i se trimită darul prin el. Drept dovadă că era însurat, cetăţeanul fu gata să-şi prezinte actul de identitate. Cererea soţului grijuliu fu întîm-pinată cu hohote de rîs. Fagot ţipă că-l crede şi fără acte, aşa cum se crede pe el însuşi, şi-i înmînă două perechi de ciorapi de mătase, iar motanul adăugă, de la el, un baton de ruj.

Femeile întîrziate dădeau năvală, iar de pe scenă se scurgeau fericitele în rochii de bal, în pijamale cu dragoni, în taioare sobre de vizită, cu pălăriuţe trase pe-o sprinceană.

Apoi, Fagot înştiinţa publicul că, orele fiind înaintate, magazinul se închise fix peste un minut, pînă a doua zi. Şi atunci, pe scenă, începu o foiala nemaipomenită. Femeile, repede, fără să mai probeze, apucau cîte o pereche de pantofi. Una se năpusti ca o furtună după perdea, lepădă acolo costumul cu care era îmbrăcată şi înşfacă ce-i căzu sub mînă — un halat de mătase, cu buchete uriaşe, iar pe lîngă asta izbuti să mai înhaţe şi două flacoane de parfum.

Fix peste un minut răsună un foc de pistolet, oglinzile dispărură, vitrinele şi taburetele se prăvăliră nu se ştie unde, covorul se topi în văzduh, la fel ca şi perdeaua. La urmă de tot dispăru şi mormanul de rochii şi ghete purtate, iar scena redeveni austeră, pustie şi goală.

Atunci intră pe fir un personaj nou. Din loja numărul doi răsună o voce plăcută de bariton, sonoră şi foarte insistentă.

— Ar fi de dorit totuşi, cetăţene artist, să dezvăluiţi în faţa spectatorilor tehnica scamatoriilor dumneavoastră, îndeosebi aceea cu bancnotele. De dorit este, de asemenea, şi întoarcerea comperului pe scenă. Soarta lui îi nelinişteşte pe spectatori.

Glasul de bariton aparţinea lui Arkadi