atât de iute cât crede noul tău bărbat că ar trebui să ţi-i trimită, şi atunci el te aruncă pe undeva pe tine şi pe copil, pe amândoi. Atunci ai să poţi să-l arunci şi tu într-o ladă de gunoi şi n-are să mai fie niciun fel de bătaie de cap nici pentru tine şi nici pentru altcineva, pentru că atunci tu ai să fi scăpat de amândoi…

(Temple face o mişcare ca într-o convulsie, apoi se stăpâneşte)

Loveşte-mă. Aprinde-ţi şi o ţigară. Ţi-am spus-o şi ţie şi lui, la amândoi, că mi-am adus şi piciorul. Uite-l aici.

(îşi ridică puţin piciorul)

Am încercat cu tot restul; mi-nchipui că pot să încerc şi cu asta.

 

TEMPLE

(reţinându-se furioasă)

Taci. Îţi spun pentru ultima dată. Taci.

 

NANCY

Am tăcut.

 

Nu se clinteşte din loc. Nu se uită la Temple. E acum o uşoară schimbare în vocea sau în atitudinea ei, deşi nu ne dăm seama decât mai târziu că ea nu i se mai adresează lui Temple.

 

Am încercat. Am încercat orice ştiu eu. Poţi să vezi asta.

 

TEMPLE

Ceea ce e un lucru pe care nimeni n-are să-l pună la îndoială. M-ai ameninţat cu copiii mei, şi chiar cu bărbatul meu – dacă ai putea spune că bărbatul meu ar fi o ameninţare. Mi-ai furat chiar banii cu care voiam să fug. O, da, nimeni nu are să nege că ai încercat. Deşi până la urmă ai adus banii îndărăt. Ridică-i de acolo.

 

NANCY

Ai spus că n-ai nevoie de ei.

 

TEMPLE

N-am nevoie. Ridică-i de acolo, de jos.

 

NANCY

Nici eu n-am nevoie de ei.

 

TEMPLE

Ridică-i de acolo, de jos, oricum. Poţi să-ţi opreşti leafa pe săptămâna viitoare din ei când i-i dai înapoi lui domnul Gowan.

 

Nancy se apleacă şi culege banii şi strânge şi bijuteriile la loc în cutie şi le pune pe toate pe masă.

 

(mai liniştită)

Nancy.

(Nancy o priveşte)

Iartă-mă. De ce mă forţezi să fac asta – să te lovesc şi să ţip la tine, când tu ai fost totdeauna aşa de bună cu copiii mei şi cu mine – şi şi cu bărbatul meu – cu noi toţi – încercând să ne ţii pe toţi laolaltă într-o gospodărie, într-o familie, care oricine ar fi trebuit să-şi dea seama tot timpul că nu mai e cu putinţă să fie ţinută laolaltă? nici măcar într-o situaţie decentă, cu atât mai puţin în fericire?

 

NANCY

Eu zic că eu sunt o ignorantă. Nu ştiu asta încă nici acum. Pe lângă asta, eu nu vorbesc acum nici de vreo gospodărie şi nici de fericire…

 

TEMPLE

(pe ton poruncitor, aspru)

Nancy!

 

NANCY

Vorbesc despre doi copii mici…

 

TEMPLE

Am spus, taci.

 

NANCY

Nu pot să tac. Am să te mai întreb acum încă o dată. Ai de gând s-o faci?

 

TEMPLE

Da!

 

NANCY

Poate că eu sunt o ignorantă. Trebuie s-o spui tu cu cuvintele tale, aşa ca să aud şi eu cuvintele astea. Spune, am de gând s-o fac.

 

TEMPLE

M-ai auzit. Am de gând s-o fac.

 

NANCY

Cu bani sau fără bani.

 

TEMPLE

Cu bani sau fără bani.

 

NANCY

Cu copiii sau fără copii.

(Temple nu răspunde)

Să-l laşi pe unul cu un bărbat care vrea să creadă că acest copil n-are tată, voind să-l iei pe celălalt la un bărbat care nici măcar nu vrea niciun copil…

(se privesc una pe alta)

Dacă poţi s-o faci, poţi s-o şi spui.

 

TEMPLE

Da! Cu copiii sau fără copii! Acum ieşi afară de aici. Ia-ţi partea ta din bani şi ieşi afară. Uite…

 

Temple se îndreaptă repede spre masă, scoate două sau trei bancnote din adunătura de bancnote şi i le dă lui Nancy, care le ia. Temple ia restul de bani, îşi ridică poşeta de pe masă şi o deschide. Nancy se îndreaptă liniştită spre camera copiilor, ridicând sticla de lapte de pe masă când trece pe lângă ea, şi merge mai departe. Cu poşeta deschisă într-o mână şi cu banii în cealaltă, Temple observă gestul lui Nancy.

 

Ce faci?

 

NANCY

(merge mai departe)

Sticla asta s-a răcit. Mă duc s-o încălzesc în baie.

 

Pe urmă Nancy se opreşte şi se uită îndărăt la Temple cu ceva atât de straniu în privire, încât Temple, care începuse tocmai să-şi pună banii în poşetă, se opreşte şi ea, privind-o pe Nancy. Când Nancy începe să vorbească, este exact ca în replica ei dinainte: nu ne dăm seama decât după aceea ce înseamnă vorbele ei.

 

Am încercat tot ce am ştiut eu. Poţi să vezi asta.

 

TEMPLE

(ton peremptoriu, poruncitor)

Nancy.

 

NANCY

(liniştită, întorcându-se să meargă mai departe)

Am tăcut.

 

Iese pe uşă spre camera copiilor. Temple termină să-şi pună banii în poşetă şi o închide şi o lasă la loc pe masă. Pe urmă se întoarce spre coşuleţul copilului. Îl aranjează, verifică repede conţinutul coşului, ia cutia cu bijuterii şi o bagă în coşuleţ şi-l închide. Toate acestea îi iau cam două minute; tocmai a închis coşuleţul când Nancy iese liniştită din camera copiilor fără sticla de lapte şi trece prin cameră, oprindu-se la masă doar de ajuns de mult cât să lase pe masă banii pe care i-i dăduse Temple, pe urmă se îndreaptă spre uşa din faţă prin care a intrat întâia dată în cameră.

 

TEMPLE

Şi acum ce faci?

 

Nancy se îndreaptă spre cealaltă uşă. Temple o priveşte.

 

Nancy.

(Nancy se opreşte, încă neprivind îndărăt)

Nu gândi lucruri prea urâte despre mine.

(Nancy aşteaptă imobilă, fără să privească înspre ceva anume. Când Temple nu mai spune nimic, porneşte din nou spre uşă)

Dacă am să – dacă se iveşte vreodată ocazia, am să spun la toată lumea că ai făcut cum ai ştiut tu mai bine. Ai încercat. Dar ai avut dreptate. N-au fost nici măcar scrisorile. Eu am fost.

(Nancy merge mai departe)

Rămâi cu bine, Nancy.

(Nancy a ajuns la uşă)

Tu ai cheia ta. Am să-ţi las banii aici, pe masă. Poţi să îi iei tu…

(Nancy iese)

Nancy!

 

Niciun răspuns.