Afinităţile spirituale ce leagă membru unei colectivităţi pot fi desprinse „citind" mesajele numeroşilor colaci în comportamentul premarita Iau în complexul de obiceiuri ale nunţii. Plocoanele ce şi le trimit reciproc tinerii sau pe care le aduc invitaţii la nuntă, darurile ce se oferă în cadrul ceremoniei naşilor, socrilor, rudelor şi, în genere, nuntaşilor, sau sunt răsplătiţi cei care au diferite funcţii în cadrul nunţii (bucătarii, alergătorii, chemătorii, brădarii, stegarii), toate acestea cuprind, alături de alte obiecte, colacul, care, pe lângă semnificaţii festive sau magico-rituale, devine element de convenienţă socială, parte componentă a unui sistem de comunicare în limbaj simbolic, specific colectivităţilor tradiţionale.

  Bradul de nuntă (Oltenia, Muntenia) este susţinut de un colac pe care îl ia brâdarul, stegarii din alai (Transilvania) poartă în mâini un colac mare care le revine după ceremonie, tinerii (în nordul Moldovei) primesc „colacul flăcăilor1', animalele de la căruţe sunt împodobite cu colaci (sudul Transilvaniei, pe care îl iau drept răsplată, pentru serviciile aduse în cadrul nunţii, conducătorii respectivelor vehicule.

  Majoritatea etapelor nuntii sunt însoţite de prezenta unui colac. Mireasa este împodobită fiind aşezată pe doi colaci (Oltenia), sau primeşte alaiul de nuntă privind printr-un colac, după cununie mănâncă din acelaşi colac cu ginerele sau î se rupe un colac deasupra capului când pleacă la biserică, cât durează „îmbrobodirea" tine pe braţe doi colaci, darul (banii) se adună pe un colac. Binele implicat în limbajul formalizat al simbolurilor pâinii este subliniat în aceste momente în multe zone de ritul de integrare a tinerei nurori în noua gospodărie, care cuprinde, în desfăşurarea lui, momentul primirii acesteia cu unul sau mai mulţi colaci oferiţi de socrii – semne comunicând urările de prosperitate şi abundentă în noua gospodărie.

  Elementul ce polarizează atenţia generală (realizarea lui artistică fiind una din cerinţele reuşitei evenimentului), este „colacul de mireasă", pe care îl rupe fie naşa (Oltenia, Muntenia, Moldova), fie mireasa însăşi (Transilvania) deasupra capului ei înainte de a pleca la cununie. Motivul caracteristic al colacului de mireasă este împletitura, decorată sau nu cu păsări sau flori din aluat sau cu busuioc proaspăt.

  (Ofelia Văduva – „Paşf spre sacru"}

  Muzica cântă glorios un marş de bucurie şi bun sosit, mirii se reped în întâmpinarea noilor veniţi. De atenţia cu care-şi înconjoară tânăra familie nuntaşii depinde, în bună măsură, valoarea darului ce se va aduna la sfârşitul (în condiţiile actuale putem să-i spunem şi aşa) ceremoniei, Din punct de vedere social, o masa tradiţională de nuntă, e un ospăţ care antrenează o mare parte a comunităţii.

  Participarea la eveniment nu se rezumă la simpla prezentă la ceremonie, ea înseamnă o implicare totală a spiţei de neam, a vecinătăţii, a celor două lumi din care provin mirii, chiar şi în munca ce tine de pregătirea şi organizarea meselor. în plus, dăruirea de alimente, împrumutul de vase sau mobilier (mese, scaune) este limbajul coeziunii sociale în viaţa tradiţională. Numărul şi calitatea darurilor aduse de participanţi pot fi apreciate ca dovezi ale relaţiilor sociale, mai mult încă, ele pot fi socotite ca „barometru sensibil" al evoluţiei acestor relaţii.

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  Nu e de conceput să refuzi, fără un motiv foarte serios, o invitaţie la o nuntă românească. Orice refuz rupe un lanţ de schimburi financiare bine închegat, în care toţi cei ce au copii sau nepoţi de măritat-însurat, participă, Roata de într-ajutorare a comunităţii nu se poate dezechilibra fără riscuri antipatice. Cine invită azi la o nuntă, contractează o lungă serie de nunţi viitoare şi obligatorii la care va fi „invitat" (convocat!), An&ă-auzi curent: „cât se dă la voi la nuntă?" în sensul de cât e de obicei darul (preţul, taxa, datoria!) de nuntă în zona, satul, familia şi momentul respective.

  Celor ce nu ne cunosc ţara, acest obicei li s-ar putea părea bizar şi ţigănesc, dar el e născut dintr-o tradiţie străveche şi dintr-o realitate, vai, recentă, precum ştiţi, destul de solicitantă. în fine, nuntaşii au sosit, muzica le-a cântat în semn de cinstire (ce jignire ar fi să nu i se cânte cuiva marşul la intrare!) au luat bucăţica de pâine şi au fost conduşi la locurile îndelung gândite şi cântărite de un consiliu de miri, naşi, socri mari şi socri mici. Aici găsesc farfurioara plină cu „antreuri" şi ţuica pregătită în păhărel.

  Aşezarea la masă reflectă structura socială, plasarea comesenilor „în capul mesei" sau „la coada mesei" respectă Ierarhia socială. Dar, mai ales, ea consacră statutul principalilor actanţi, ai naşilor ca noi părinţi (spirituali), aşezaţi fiind între miri şi părinţii acestora. Totodată, consacră unirea celor două familii până acum străine,

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru'1}

  Intrările sunt clasice: chifteluţe cât nuca, o bucăţică de cârnăcior, brânzică, ceva măsline, o umbră de muştar, ceapă verde, o juma de roşie, o lingură de icre, poate două-trei felii de salam, de costiţă, de caşcaval, de şuncă.

  Ochiul critic al leliţelor va măsura la miligram fiecare farfurie: dacă e prea mult faţă de cât se obişnuieşte vor şopti, înciudate, că socru-mare s-a dat mult mai mare decât e şi că ăl mic fură de unde ia salariu sau vinde arme ruseşti la malgaşieni; dacă e prea puţin, ai să auzi „şoapte" urlate chiar lângă masa mare, unde stau mirii, naşii şi socrii: „vai de capul lor de zgârie-brânză, păi ce s-au mai apucat să facă nuntă dacă n-au avut cu ce!"

  La Nuntă, limbajul culinar are şi mai mare importanţă. El se exprimă, cu precădere, în registru sărbătoresc. Se servesc mâncăruri consacrate de comunitate ca fiind specifice sărbătorii (preparate, în principal, din carne), cu accente spectaculare: „jucatul străchinilor", „jucatul găinii", desfăşurarea mesei pe fond muzical. Abundenţa alimentară este o normă obligatorie a mesei de nuntă.

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru"}

  În fine, vine peştele, prăjit sau şniţel (pane), – acolo unde e peşte – ori crenvurşti cu ceva hrean îndulcit, ori o ciorbă grea şi deasă, ca de nuntă, dacă bucătăreasa-i meşteră, cum se cuvine. Se dă vin la masă, muzica anunţă