vrei. Hawking spune simplu următoarele: Dacă este posibilă călătoria în timp, atunci într-o bună zi se va descoperi cum funcţionează. Poate într-o sută de ani, poate în zece mii de ani, indiferent. Şi de atunci vor călători oamenii prin timp şi cândva vor veni şi în timpul nostru, care, la o adică, ar putea să nu fie chiar neinteresant. Şi ar trebui să sosească cu duiumul, căci din momentul în care este inventată călătoria în timp, până în vecii vecilor, mereu îi poate veni cuiva ideea să ne viziteze - şi toţi aceşti turişti, indiferent că vin din secolul al XX-lea, o sută sau un milion, ar sosi aici din punctul nostru de vedere practic concomitent. Ar trebui să se calce pe picioare. Nu am fi putut, în nici un caz, până acum, să-i trecem cu vederea. Mă poţi urmări?

— Da, mormăi Eisenhardt. Te pot urmări.

— Acum nu observăm nici un călător în timp. Deci, a tras Hawking concluzia, călătoria în timp nu se va dezvolta niciodată. Deoarece până acum tot ce este posibil a fost realizat cândva înseamnă doar că o călătorie în timp nu este posibilă în mod fizic. Sfârşitul demonstraţiei.

— Hmmm, mormăi Eisenhardt. Întâlnise genul acesta de argumentaţie odată într-un roman de science-fiction. Sunt puţin dezamăgit.

— Mi-am închipuit eu. Mai nou, Hawking se corectează şi spune că în mod fizic călătoria în timp ar trebui să fie de fapt posibilă.

— Hmm.

— Se pune problema desigur cum se poate explica absenţa călătorilor în timp.

— Cred că acesta este teritoriul meu, spuse Eisenhardt indispus. De altfel, pe moment îmi vine chiar şi o explicaţie în minte şi ea îţi va plăcea la fel de puţin ca şi mie.

— Serios? Sunt curios.

— Se pune problema dacă reuşim să ne mai salvăm cândva cu găurile de ozon, bombele atomice şi lipsa de hrană, explică scriitorul, uitându-se fix la peretele alb din faţa sa. Poate argumentul lui Hawking demonstrează doar că omenirea nu va mai exista suficient de mult timp, pentru a descoperi călătoria în timp.

 

15

Fig. 200 până la fig. 235 provin din cercetările echipei tomografului cu ultrasunete de la Montana State University sub conducerea doctorului Richards. Aceste cercetări au fost deranjate de faptul că anterior avuseseră loc săpături timp de patru luni. Părţile dreptunghiulare întunecate (marcate în figuri prin haşurarea cu cruci) reprezintă zonele deja dezvelite ale săpăturii stratificate, zonele gri din spatele lor (reprezetate prin haşurare simplă) sunt aşa-numitele „umbre sonice”.

Profesor Charles Wilford-Smith

Raport asupra săpăturilor arheologice

de la Bet Hamesh

 

El îi studia pe cei doi deja de o bucată de vreme. Cum oare puteau să recunoască ceva pe monitoarele computerelor lor la lumina orbitoare a soarelui îi era un mister, dar cei doi păreau că nu-şi pot desprinde privirile de acolo. Bărbatul ciolănos care stătea în faţa aparatului pe un taburet şi arăta, îmbrăcat în tricoul său slinos şi blugii săi ponosiţi, de parcă era prea vlăguit pentru a mai putea sta în picioare prin propriile puteri, vorbea întruna şi Judith stătea, cu mâna dreaptă incitant plasată pe şold, lângă el şi-l asculta cu o frenezie, care-l scotea pe Stephen din sărite, cu cât se uita mai mult la spectacol. Şi cum gesticula cu mâinile! Cu adevărat suspect. Parcă voia să o atingă cândva „din greşeală”.

„Sunt oare gelos?” se întrebă Stephen cu o consternare blândă. Prostii. El nu era gelos. Nu. Nu avea nimic împotrivă dacă o femeie se culca cu alţi tipi. Ce-l enerva era simplul fapt că nu voia să se culce cu el. Asta nu putea fi etichetată drept gelozie.

Când se apropie, percepu primele fragmente de conversaţie. Bărbatul părea într-adevăr să nu vorbească nimic altceva decât despre instalaţia sa, pe care o montase toată ziua. Camioanele plecaseră şi lăsaseră în urmă un munte de lăzi şi doi bărbaţi. Unul dintre ei, şi anume cel care arăta atât de flămând şi mexican şi care se chinuia disperat să o impresioneze pe israelianca temperamentală, făcuse mai mult sau mai puţin toată treaba. Despachetase lăzile, trăsese cabluri groase peste toată săpătura şi ancorase structuri metalice ciudate în pământ, care arătau ca nişte ţăruşi de cort supradimensionaţi. În ei înşurubase apoi structuri mai mici, pe care le scosese cu grijă din cutii de lemn, care, atât cât se putea vedea de la distanţă, erau căptuşite cu catifea roşie. Deci erau obiecte sensibile, probabil aparate de măsurat. Şi cablurile erau cuplate la aceste aparate până când formau o reţea peste toată regiunea.

— Dar ce face ca terenul să fie aşa de dificil, întrebă Judith fără să se sinchisească de apropierea lui Stephen.

— Săpăturile, explică tehnicianul şi îşi expuse dinţii stricaţi. Acesta se voia un zâmbet. Găurile întrerup undele de trepidaţii. Pe imagini o să arate ca nişte pătrate negre. Ah, dar o să meargă. Nu am lucrat niciodată în timpul unei săpături, ci întotdeauna înainte de aceasta.

— Ce fel de săpături?

— Dinozauri. Am detectat odată două schelete minunate, mari de dinozaur. Acestea sunt expuse acum la unul dintre muzeele Smithsonian. Şi odată a fost contramandată o săpătură după ce am fost noi acolo. Pentru că pe imagini s-a văzut că era prea puţin de găsit acolo.

Stephen îşi drese glasul.

— Judith?

— Mmh? îi aruncă ea o privire nemulţumită. Ce este?

— Pot să vorbesc un moment cu tine?

Ea îi aruncă o privire scurtă, ce părea să zică „trăsni-te-ar Sfântu'”, apoi zâmbi scuzându-se tehnicianului cu ochii negri, înflăcăraţi şi se apropie de Stephen.

— Ce s-a întâmplat?

— Dacă te întreabă cineva ce ai de gând diseară, atunci spune-i că noi doi mergem să-i vizităm pe părinţii tăi.

Ea dădu capul pe spate şi-l privi, ca şi cum l-ar fi considerat nebun.

— Ce-ai spus? De ce asta?

— Pentru că aşa i-am spus profesorului Wilford-Smith.

— Şi de ce i-ai spus profesorului că noi doi mergem să-i vizităm pe părinţii mei?

— Ascultă. Astă-seară începe Sabatul. Aşa că mi-e greu să afirm că o să mergem în Ierusalim la cinema.

— Nu înţeleg. Ce-l interesează pe el unde mergem eu sau tu seara?

— Aparent crede că e treaba lui, spuse Stephen calm. Gândeşte-te la tipul acela, care a fost în cortul meu. Între timp m-au interogat şi m-au constrâns să le spun când părăsesc tabăra.

Judith îl studie