Floarea ieşi destul de uşor; mai culese două frunze şi porni înapoi. Cu o singură mînă liberă, înaintarea se dovedea extrem de dificilă, chiar chinuitoare şi în scurt timp fu nevoit să se oprească să-şi tragă răsuflarea. Abia atunci observă că frunzele penate se închideau, iar tulpina lipsită de floare se descolăcea treptat de pe aracii ei. În vreme ce o privea, fascinat şi uluit, planta se retrase încet în pămînt ca un şarpe rănit de moarte tîrîndu-se în cuibul său.

Am ucis ceva minunat, îşi spuse Jimmy. Dar şi Rama îl ucisese pe el. În prezent îşi exercita doar un drept al său.

31. VITEZĂ TERMINALĂ

Comandantul Norton nu pierduse niciodată un om, şi nu avea intenţia unui debut. Înainte ca Jimmy să plece înspre Polul Sud, se gîndise la posibilităţi de intervenţie în cazul unui accident. Problema se arătase totuşi atît de dificilă, încît nu-i găsise răspuns. Nu făcuse altceva decît să elimine, rînd pe rînd, fiecare alternativă vădit nerealizabilă.

Cum să escaladezi o stîncă verticală, înaltă de o jumătate de kilometru, chiar în condiţiile unei gravitaţii reduse? Cu echipament corespunzător şi antrenament ar fi fost un fleac. La bordul lui Endeavour nu existau însă instrumente de împuşcat pitoane şi nimeni n-avea altă idee cum să fie bătute sutele de cuie în suprafaţa dură şi lucioasă.

Studiase în treacăt soluţii mai originale, unele de-a dreptul aiurite. Poate că un cimp încălţat cu ventuze ar reuşi ascensiunea. Dar, chiar dacă ar fi constituit o soluţie practică, cît timp era necesar pentru producerea şi testarea unui asemenea echipament ― şi pentru pregătirea cimpului? El personal se îndoia că un om poseda forţa necesară unei altfel de ascensiuni. Exista, desigur, şi o tehnologie avansată. Echipamentele de propulsie EVA tentau, însă forţa lor de impuls era prea mică, fiind proiectate pentru o utilizare la 0 g. Chiar în condiţiile gravitaţiei lui Rama, ele nu puteau susţine greutatea unui om obişnuit.

Să încerce oare să trimită un aparat EVA telecomandat, încărcat numai cu o coardă pentru coborîre? Prezentase ideea sergentului Myron, care i-o făcuse praf imediat. Inginerul explicase că erau probleme legate de stabilitate. Fără îndoială rezolvabile, însă ar fi durat mult, mai mult decît îşi puteau ei permite…

Dar un balon? Soluţia părea perfectă dacă ar fi realizat învelişul şi sursa de căldură cît mai compactă. Posibilitatea respectivă era singura la care Norton nu renunţase, atunci cînd problema încetase să mai fie pur teoretică, devenind o chestiune de viaţă şi de moarte cu care începeau buletinele de ştiri de pe toate lumile locuite.

În vreme ce Jimmy continua explorarea de-a lungul ţărmului oceanului, jumătate din ţicniţii Sistemului Solar încercau să-l salveze. La Cartierul General al Flotei se primeau absolut toate sugestiile, iar una dintr-o mie era expediată lui Endeavour. Cea a lui Dr. Carlisle Perera sosi de două ori, o dată prin intermediul reţelei Cercetării şi a doua oară prin PLANETCOM, PRIORITATE RAMA. Totul îi solicitase savantului cinci minute de gîndire, plus o milisecundă de timp pe calculator.

Iniţial, comandantul Norton o considerase o glumă de prost gust. Apoi, citind numele expeditorului şi calculele anexate îşi schimbă opinia.

Îi trecu mesajul lui Karl Mercer.

― Ce crezi despre asta? întrebă cu o voce pe care o dorea cît mai nepăsătoare.

Karl îl parcurse rapid şi exclamă:

― Să mă ia dracu! Sigur că are dreptate!

― Eşti sigur?

― N-a greşit cu furtuna, nu? Ar fi trebuit să ne gîndim şi noi. Mă face să mă simt ca un înapoiat mintal.

― Nu eşti singurul. Următoarea problemă… cum îl anunţăm pe Jimmy?

― Nu cred că ar fi potrivit s-o facem acum… în ultima clipă e mai bine. Cel puţin eu, dacă aş fi în locul lui aşa aş prefera. Spuneţi-i doar că sîntem pe drum.

Deşi putea să privească peste întreaga lăţime a Oceanului Cilindric şi cunoştea direcţia aproximativă din care venea Resolution, Jimmy nu zări minuscula ambarcaţiune decît după ce ea depăşi New York-ul. Părea incredibil să transporte şase oameni şi cine ştie cît echipament de salvare.

La un kilometru distanţă, îl recunoscu pe comandantul Norton şi începu să-şi agite braţele. Puţin mai tîrziu fu şi el zărit şi i se răspunse la semnale.

― Mă bucur să te văd în formă, Jimmy, îi transmise Norton prin radio. Ţi-am promis că nu te părăsim. Acum mă crezi?

Nu prea, gîndi Jimmy. Pînă în clipa aceea se întrebase într-una dacă nu era vorba de-o acţiune de caritate, organizată în scopul menţinerii moralului. Însă comandantul n-ar fi traversat oceanul doar să-i spună adio; aveau probabil un plan.

― Te voi crede, şefule, zise el, cînd mă voi vedea jos, pe punte. Vrei să-mi spui ce trebuie să fac?

Resolution încetinise şi se afla la o sută de metri de baza falezei. Din cîte observase Jimmy, nu conţinea nici un echipament neobişnuit, deşi nu era nici el sigur ce aşteptase să vadă.

― Iartă-ne, Jimmy, însă n-am vrut să-ţi spunem prea multe lucruri care să te îngrijoreze.

Chiar părea ciudat; ce naiba voia să zică?

Pluta se opri la cincizeci de metri de faleză. Jimmy îl vedea perfect pe comandant vorbind în microfon.

― Asta-i, Jimmy. N-o să păţeşti absolut nimic, dar trebuie să ai nervii tari. Noi ştim că ai aşa ceva. Vei sări de-acolo.

― De la cinci sute de metri?!

― Da, însă la numai o jumătate g.

― Aha… aţi căzut vreodată pe Pămînt de la două sute cincizeci de metri?

― Taci din gură, ori îţi contramandez următoarea permisie. Ar fi trebuit să-ţi dai seama şi singur… totul e o chestiune de viteză finală. În atmosfera asta nu poţi atinge mai mult de nouăzeci de kilometri la oră… indiferent dacă sari de la două sute sau de la două mii de metri. Adevărat, nouăzeci e cam multişor ca să te simţi confortabil, dar se mai poate reduce niţel. Asta va trebui tu să faci, aşa încît ascultă-mă atent…

― Vă ascult, făcu Jimmy. E cazul să fie