gândesc bine. O să te omoare sau o să te trimită direct în lagăr. O femeie trebuie să se facă plăcută. Joacă-ți rolul, milogește-te, plângi, culcă-te cu ei dacă e nevoie. Lasă mândria deoparte pentru că gloanțele lor sunt reale și nu am nevoie de tine moartă.

Nancy aprobă din cap pentru că el se aștepta ca ea să aprobe din cap. Nu era sub demnitatea ei să flirteze ca să treacă de punctele de control și să dea din gene către bărbați care ar fi omorât-o bucuroși, dar erau niște limite, pentru Dumnezeu, iar să o facă pe prințesa senzuală era dincolo de limita aia. Limita ei.

– Aveți deci o misiune pentru noi, domnule? spuse Denden întinzându-i batista înapoi lui Garrow, care se uită la ea ușor alarmat.

– Da. Și pentru că se pare că în timpul antrenamentului v-ați decis să formați o echipă, vă voi trimite împreună. Amândoi aveți gradul de căpitan, dar ca om de comunicații, Rake o să-ți raporteze ție, Nancy. Garrow, harta, te rog.

Garrow întinse pe masă o hartă. Era genul de hartă care apărea în ghidurile turistice pentru șoferi înainte de război, dar harta asta avea X-uri împrăștiate peste tot, urmate de un cod numeric scurt.

– Fiecare X reprezintă o operațiune DOS activă, spuse Buckmaster, cu o undă de mândrie în voce. Contrabandă în Paris și sabotarea submarinelor nemțești în Cannes. Aveți și o echipă care a aruncat în aer o fabrică de muniție în Toulouse săptămâna trecută.

– Unde mergem, domnule? întrebă Nancy.

– Ați fost repartizați în Auvergne, spuse Buckmaster în timp ce-i studia fața și a părut mulțumit de ce văzu. Nu foarte departe de Vichy, plin ochi de nemți. Vremea e aspră, plouă tot timpul, terenul e imposibil, numai bun pentru Rezistența care operează acolo: Maquis, și-au luat numele ăsta după vegetația din zonă, pentru că sunt greu de omorât sau de controlat. Prima voastră misiune este să preluați controlul celui mai mare grup de Maquis din zonă. Sunt conduși de maiorul Gaspard.

– Un mitocan umflat și cu un singur ochi.

– Și care urăște DOS, continuă Buckmaster fără întrerupere. Îi e teamă că după ce scăpăm de nemți avem de gând să păstrăm Franța pentru noi. Nici prin gând nu-i trece să lucreze cu voi, dar nici nu prea are resurse, asta e momeala voastră.

– Și dacă nu mușcă? întrebă ea.

– Îl faceți să muște. Faceți pe dracu-n patru să-l convingeți. E foarte dezorganizat în privința tacticilor. E curajos, dar o să-și risipească oamenii și banii noștri fără o mână fermă care să-l ghideze. Asta veți fi voi. Auvergne este o regiune crucială pentru mișcarea resurselor în Franța. Trebuie să facem în așa fel încât să fie imposibil pentru germani să-și miște trupele și mașinile cu repeziciune prin zonă.

– Sabotăm căile de transport? întrebă Denden, entuziasmat din nou ca un pechinez.

– Exact, răspunse Buckmaster. Cheia succesului pentru această invazie este să-i împiedicăm pe naziști să aprovizioneze oamenii de pe noul front. Lucrăm din greu să vedem cum să facem ca ei să nu-și dea seama din ce direcție venim, dar odată ce debarcăm, vor face tot posibilul să contraatace. Asta înseamnă că trebuie să-i încetinim peste tot, iar Auvergne este esențial. Dărâmați podurile de tren, blocați căile de comunicație, faceți să le fie frică de propria umbră.

Entuziasmul îi dădu fiori lui Nancy. Va fi acolo. În sfârșit.

– Când plecăm? întrebă.

– Într-o săptămână, spuse Buckmaster. Până atunci, o să stați într-o ascunzătoare în Londra, pentru a studia harta zonei și planul țintelor importante până le visați. Nu veți ajunge acolo pe apă, Wake. De ce crezi că ne-am bătut capul să vă antrenăm să săriți din avion? Rake, tu o să zbori la marginea comunei Montluçon într-un Lysander. E un operator epuizat acolo, pe care trebuie să-l înlocuim. O să le folosești stația radio. Nancy, tu o să te parașutezi mai aproape de grupul lui Gaspard. Unul dintre oamenii noștri din zonă, Southgate, o să fie în comitetul de primire și o să te ducă la Gaspard. Vrăjește-l până ajunge Denden acolo cu radioul. Se uită la Nancy din nou. E vreo problemă, căpitane Wake?

Nancy înghiți în sec.

– Nu, domnule. Doar că nu prea mi-a plăcut să sar nici din avioane care erau perfect în regulă.

Buckmaster făcu ochii mari și clipi.

– Chiar așa? Dar ai avut calificative atât de bune la sărit.

Capitolul 22

Ultimul rând de băutură la Astor fusese o greșeală. Sau poate chiar cel de dinainte. Poate greșiseră când trecuseră la whisky. Liberatorul2 se zgâlțâi când se desfăcu în aer, iar presiunea clătină avionul dintr-o parte în alta. Oare ce se întâmpla dacă vomitai într-o mască de oxigen la patru mii de metri de pământ? Nimic bun. Nancy înghiți în sec și mormăi. Măcar nimeni nu o putea auzi în mijlocul zgomotului infernal al avionului și al aerului care explodase. Sendvișul cu șuncă tocată și cafeaua de dinainte de decolare fuseseră o greșeală. Simțea cum i se zvârcolesc în