Billy apăsă pe întrerupător. Robert stătea pe toaletă, cu pantalonii de pijama lăsaţi în jos până la glezne. De gât îi atârna o chitară electrică. Şi-o cumpărase chiar în ziua aceea. Încă nu învăţase să cânte la ea şi de fapt nici n-a apucat să înveţe vreodată. Chitara era de culoare roz sidefiu.

- Salut, băiete, îi zise Billy.

Billy se retrase în dormitorul lui, deşi jos petrecerea era în toi. Se întinse pe pat şi puse în funcţiune Degetele Magice. Salteaua începu să trepideze şi de sub pat ieşi speriat un câine. Câinele era Spot. Bătrânul Spot mai trăia încă pe vremea aceea. Spot se cuibări din nou într-un colţ al camerei.

Billy reflectă adânc la efectul produs asupra lui de cvartetul vocal şi descoperi o legătură cu o experienţă trăită cu mulţi ani în urmă. De data aceasta nu mai călători în timp până la clipa respectivă, ci o reconstitui din licăriri de memorie, după cum urmează:

Se află jos, în încăperea de depozitat carne, chiar în noaptea când fusese distrusă Dresda. De deasupra se auzeau tot felul de sunete ca nişte paşi de uriaşi. Erau de fapt proiectilele bombelor explozive. Încăperea de depozitare a cărnii constituia un adăpost foarte sigur. Doar din când în când mai cădea de pe ziduri câte o ploaie de var. Acolo jos nu se aflau decât americanii, cei patru paznici, animalele atârnate în cârlige şi nimeni altcineva. Restul paznicilor plecaseră cu puţin înainte de-a începe bombardamentul să se odihnească pe la casele lor. Au murit toţi împreună cu familiile.

Aşa merg lucrurile.

Fetele pe care le văzuse Billy la duşuri au murit şi ele într-un adăpost mult mai puţin adânc, situat într-o altă zonă a ţarcurilor pentru vite.

Aşa merg lucrurile.

Unul dintre nemţi se tot urca până în capul scărilor să vadă ce mai e pe-afară, apoi cobora şi şuşotea ceva la urechile celorlalţi. Afară se dezlănţuise un adevărat potop de foc. Dresda se transformase într-o flacără uriaşă. Flacăra devora întreaga lume organică, tot ce putea arde.

De-abia a doua zi la prânz au putut părăsi adăpostul. Când americanii şi paznicii lor ieşiră la lumina zilei, cerul era negru de fum. Soarele, supărat, se transformase într-o minusculă gămălie de ac. Dresda arăta ca suprafaţa lunii -o aglomerare de minerale. Pietrele erau fierbinţi. Cât vedeai cu ochii, toţi oamenii zăceau morţi.

Aşa merg lucrurile.

Instinctiv, paznicii se strânseră laolaltă, rotindu-şi ochii în toate părţile. Încercară când o expresie, când altă şi nu rostiră nici un cuvânt, deşi gurile li se căscau adesea. Parcă erau un cvartet vocal într-un film mut.

- Rămâneţi cu bine, vechi prieteni dragi - s-ar fi zis că rosteau ei în cântecul lor; Rămâneţi cu bine, băieţi şi fete dragi. Vă aibă Ceru-n pază!

- Povesteşte-mi ceva, îl rugă o dată Montana Wildhack pe Billy Pilgrim în grădina zoologică de pe Tralfamadore.

Erau amândoi în pat, unul lângă altul. De data aceasta nu-i deranja nimeni. Domul fusese acoperit. Din când în când Montana, însărcinată în luna a şasea, prosperă şi trandafirie, îi cerea alene lui Billy mici servicii. Fireşte, nu-1 putea trimite să-i cumpere îngheţată sau căpşuni, de vreme ce atmosfera dincolo de pereţii domului era încărcată cu cianură, iar cele mai apropiate locuri unde se găseau îngheţată şi căpşuni erau la o distanţă de milioane de ani lumină.

Putea în schimb să-1 trimită până la frigiderul garnisit cu poza cuplului de pe tandem care nu-ţi spunea nimic, sau că acum de pildă, putea să se pisicească rugîndu-1:

- Billy, iubitule, povesteşte-mi ceva.

- Dresda a fost distrusă în noaptea de 13 februarie 1945, începu Billy Pilgrim. Noi am ieşit din adăpost de-abia a doua zi. Billy îi povesti Montanei despre cei patru soldaţi nemţi, care în uimirea şi durerea lor semănau cu un cvartet vocal. Îi mai povesti şi despre ţarcurile pentru vite, cu gardurile, cu acoperişurile şi ferestrele mistuite de flăcări - şi despre nişte buşteni mici, carbonizaţi, care zăceau pretutindeni. Buştenii erau oameni pe care îi înghiţise potopul de foc. Aşa merg lucrurile.

Billy îi povesti şi ce se întâmplase cu clădirile ale căror contururi alambicate împodobiseră linia orizontului. Se prăbuşiseră. Întâi arsese lemnăria, apoi se prăbuşiseră zidurile, iar pietrele se rostogoliră unele peste altele, până când se adunară în nişte movile frumos arcuite.

- Parcă eram pe Lună, spuse Billy Pilgrim.

Paznicii ordonară americanilor să se încoloneze în rânduri de câte patru, iar americanii se executară pe loc. Apoi coloana porni în marş spre clădirea pentru porci unde fuseseră cazaţi. Zidurile se mai ţineau în picioare, dar nu mai existau nici ferestre şi nici acoperiş, iar înăuntru totul era scrum şi cenuşă. De-abia atunci supravieţuitorii pricepură că rămăseseră fără apă şi fără alimente şi că, dacă voiau să supravieţuiască în continuare, trebuiau să străbată lanţul nesfârşit de movile de pe suprafaţa Lunii.

Ceea ce şi făcură.

Movilele păreau line doar privite de la distanţă. Dar cei care se căţărau pe ele se lămureau foarte curând că erau înşelătoare, colţuroase, fierbinţi şi adesea instabile, gata să se năruie la cel mai mic pas greşit, pentru a forma alte curbe, mai joase şi mai stabile.

Cât timp expediţia traversă suprafaţa Lunii, nici unul din membrii ei nu rosti prea multe cuvinte. Nici nu existau cuvinte potrivite. Un lucru era clar: că scopul fusese acela de a lichida pe toţi oamenii din oraş, indiferent cine ar fi fost ei, şi că orice supravieţuitor reprezenta o fisură în planul iniţial. Pe Lună nu trebuia să existe oameni.

Nişte avioane de vânătoare americane cobo-rîră sub stratul de fum să vadă dacă jos mai mişca ceva. Îi văzură pe Billy şi pe ceilalţi. Mitralierele dădură drumul unei ploi de gloanţe, dar gloanţele nu-şi atinseră ţinta. Apoi avioanele depistară alţi oameni care înaintau pe malul fluviului şi mitralierele începură din nou să răpăie. Câteva gloanţe nimeriră din plin. Aşa merg lucrurile.

Ideea era să se pună cât mai repede capăt războiului.

Povestea lui Billy se sfârşea foarte ciudat, într-o suburbie a Dresdei neatinsă de foc şi de explozii. La căderea nopţii paznicii şi americanii ajunseră la un han care îşi aştepta muşteriii cu uşile deschise. Înăuntru ardeau luminări. În