de Şoferi, pentru ca fiecare membru să aibă câte una, frizerul se postă în spatele fetei drăguţe, dar corpolente, cu mâinile pe umerii ei, iar ea întinse o mână şi-l strânse uşor de încheietură.

6

Acasă, maşinile bătrânelor erau parcate pe alee, par­desiele bătrânelor erau aruncate pe canapea, casa mirosea a femeie bătrână, iar membrele societăţii Altarul şi Rozariul erau strânse în sufragerie şi aveau un aer fragil. Frizerului i se păreau toate la fel, nu reuşea să le deosebească, erau acolo o babetă într-un deux-pièces de culoarea limetei, o babetă într-un deux-pièces roz şi două babete în deux-pièces-uri albastre. La intrarea lui, începură s-o întrebe pe mami unde fusese, de ce stătuse atât de mult, de ce nu fusese aici să ajute, de obicei nu era un fiu rezonabil de bun? Şi mami spuse că da, de obicei era un fiu rezonabil de bun, atâta doar că încă nu-i dăruise nici un nepot şi adeseori făcea risipă de apă, îmbăindu-se de două ori pe zi.

— A avut şi fiu-meu problema asta, spuse una dintre babetele albastre. Nevastă-sa m-a tras deoparte odată.

— Pe tine te-a tras nevastă-sa deoparte vreodată? o întrebă babeta roz pe mami.

— Nu e-nsurat, zise mami.

— Poate că burlăcia se leagă de băile prea dese, spuse babeta verde-limetă.

— Poate că se ţine la distanţă de alţii, zise babeta albastră. Fiu-meu se ţinea la distanţă de alţii.

— Şi fiică-mea se ţine la distanţă de alţii, spuse babeta roz.

— Face şi ea baie prea des? zise mami.

— Nu face baie prea des, spuse babeta roz. Doar crede că-i mai deşteaptă decât toată lumea.

— Te crezi şi tu mai deştept decât toată lumea? întrebă severă babeta verde-limetă şi slavă Domnului că în clipa aceea mami se întinse, îl trase în jos de cămaşă şi-l sărută pe obraz.

— Te-ai simţit bine? spuse ea, iar fotografia de grup îi căzu din buzunar şi se opri în sos.

— Foarte bine, zise el.

— Cine sunt oamenii ăştia? spuse ea, ştergând un strop de sos de pe fotografie cu degetul. Sunt oa­menii pe care te-ai dus să-i vezi? Cine-i asta pe care-o îmbrăţişezi? Asta mare.

— N-o îmbrăţişez, mami, spuse el. Doar stau în spatele ei. E o prietenă.

— E mare, spuse mami. Miroşi a bere.

— Aţi văzut-o pe doamna Link săptămâna trecută, fetelor? zise babeta verde-limetă. Doamna Link n-ar trebui să poarte niciodată pantaloni largi. Când poartă pantaloni largi, zici că are şolduri late. E toată numai şolduri.

— Aproape că par că i-o iau înainte când intră-n biserică, spuse babeta roz.

— E ca şi cum ar fi însoţită de propriile ei şolduri, zise babeta verde-limetă.

— Unora le plac late, spuse una dintre babetele albastre.

— Uitaţi-vă la faţa ei, zise cealaltă babetă albastră. Şi lui îi plac late.

— Mâţa care-a mâncat canarul, spuse babeta verde-limetă.

— De fapt, n-o consider mare, spuse frizerul pe un ton de interes dezinteresat, coborându-şi privirile peste umărul babetei roz, la fotografie.

— Mă rog, cum zici, spuse babeta verde-limetă.

— A băut, zise mami.

Hm, nu dădea două cepe degerate pe ce credeau, el unul era fericit. Smulse fotografia în joacă şi o tuli la el în cameră, urcând câte două trepte odată. Băşinoasele astea bătrâne erau toate supersingure, de-aia erau atât de josnice.

Gabby Gabby Gabby, o chema Gabby, prescurtare de la Gabriela.

A doua zi se întâlneau la prânz.

De fapt, la micul dejun. Devansaseră pentru micul dejun. Când se sărutaseră sprijiniţi de maşina ei, îi spusese că nu credea că mai putea să aştepte până a doua zi la prânz ca să-l vadă. Şi el simţea la fel. Părea mult de aşteptat chiar şi până la micul dejun. Ar fi vrut să stea chiar acum lângă el pe pat, ţinându-l de mână, ascultând prin mica fereastră împărţită sunetele babetelor chicotind la plecare. În imaginaţia lui, o mângâia pe păr şi-i spunea că se bucura că o găsise în sfârşit, iar ea spunea că se bucura că fusese găsită, nici nu visase ca un bărbat atât de distins, atât de lat în piept şi în umeri, să iubească o asemenea fată. Era fericită? o întreba el tandru. O, era nespus de fericită, zicea ea, nespus de fericită să stea alături de bărbatul ăsta realizat şi distins în casa asta uimitoare, care în mintea lui nu era casa de acum, o fermă verde ca mazărea, cu un trotuar înclinat şi crăpat, ci o vilă pe un lac, cu o casă mai mică în apropiere pentru mami, pe un drum foarte lung prin pădure, şi vila o plătise cu banii câştigaţi de pe urma lanţului său internaţional de frizerii, dintre care fiecare era o copie fidelă a frizeriei lui actuale, iar când îşi vizita frizeriile din Londra şi din Anglia cu Gabby, lăsând-o pe mami la ea în căsuţă, frizerii lui englezi izbucneau mereu în aplauze şi spuneau „Bravo, bravo“ la intrarea pe uşă a fericitei perechi.

— Îţi las ţie vasele, Romeo, strigă mami de jos, de la capătul scării.

7

A doua zi foarte de dimineaţă se întinse în cadă, pregătindu-se de întâlnire. Uite-i puţulica plutitoare, ca un fel de creatură a mării, uite-i şi cioturile pe gresia verde. Le mişcă un pic agitat, ca Fred Astaire dansând pe un perete, şi purtă prosopul prin apă, ţinându-l de un colţ, ca să arate şi el ca o creatură a mării, o rază albastră, o rază albastră cu monogramă, care străbătu acum uscatul care era burta lui şi atacă creatura mării care era puţulica, şi, amintindu-şi ce spusese unchiul Edgar la nuntă despre mătărânga care nu-l mai slujea, şi-o scutură bine, zdravăn şi liniştitor, de parc-ar fi felicitat-o că-l slujea atât de bine. Era o mătărângă minunată, foarte bună, de toată isprava, chiar dacă Ann DeMann spusese cândva despre el că nu ştia să fută, noaptea trecută i se sculase repede şi rămăsese sculată cât timp se sărutaseră, iar cu privire