A, se simţea bine, în ciuda unei uşoare mahmureli, era fericit.

Mişcându-şi neglijent scula dintr-o parte în alta cu degetul mare şi cu arătătorul, se uită la fotografia Polaroid de grup, pe care o pusese lângă chiuvetă. Doamne, drăguţă mai era. Era teribil de norocos. Avea întâlnire cu o tânără drăguţă. Babetele alea erau ţicnite, nu era mare, oricum nu mai mare decât oricare altă fată. Sau măcar nu mult mai mare. Cât de laţi îi erau umerii prin comparaţie cu, să zicem, cei ai fetei cu Deranj? Ei bine, nici măcar n-o să se învrednicească să răspundă. Era pur şi simplu perfectă aşa cum era. Se aplecă peste cadă ca să se uite mai de aproape la fotografie. Mă rog, poate că umerii lui Gabby erau un pic mai laţi decât ai fetei cu Deranj. Categoric mai laţi. Să fi fost oare mai laţi şi decât ai femeii cu părul alb? De fapt, în fotografie erau mai laţi chiar şi decât umerii băiatului de la ţară.

A, nu-i păsa, pur şi simplu o plăcea cu adevărat. Îi plăceau râsul ei şi felul cum ridica dintr-o sprânceană când era sceptică, îi plăcea felul în care, când îşi ducea mâna spre ţâţele ei în timp ce se rezemau de maşină, scotea un suspin mic şi fericit. Îi plăcea felul cum, după câteva minute de sărutat în care-i pipăia ţâţele, care erau superbe, foarte ferme, când îi vâra mâna jos între picioare, îi spunea că i se părea că era probabil de ajuns pentru o noapte, ceea ce era bine, arăta valori morale solide, arăta că ştia când să pună punct.

Mami era la ea în cameră, trântind una şi alta.

Pentru că o vreme îşi făcuse griji. Îşi făcuse griji că n-o să-l oprească. Ceea ce ar fi fost dezamăgitor. Fiindcă aproape că nu-l cunoştea. Ar fi putut fi oricine. Timp de câteva minute, acolo, lipit de maşină, se întrebase dacă nu cumva era cam uşuratică. Se întrebă şi acum. Chiar aşa? Chiar se întrebă şi acum? Voia să se întrebe şi acum? Nu însemna că se îndoia de ea? Nu era cam neloial? Nu, nu, era în regulă, nu era un păcat să priveşti lucrurile onest. Şi-atunci, era? Prea uşuratică? Cu alte cuvinte, de unde şi până unde genul ăsta de disperare? De ce acceptase atât de repede să iasă cu el? De ce era dispusă să cedeze atât de uşor în faţa unui bătrân pe care aproape că nu-l cunoştea? Ei bine, îşi spuse că poate ştia de ce. Poate din cauza dimensiunilor ei. Poate că tipii de vârsta ei o ocoliseră, din cauza corpului ei masiv, şi, apropiindu-se de treizeci de ani, îşi auzise ceasul biologic bătând şi hotărâse că era momentul să-şi coboare standardele, ceea ce e posibil să-i fi făcut loc lui. Poate că, văzându-l la Şcoala de Şoferi, îşi spusese: „Din moment ce bărbaţilor în vârstă le plac fetele, cu tot corpul lor masiv, individul ăsta în formă de pară şi în curs de chelire nu poate să aibă vreo problemă.“

Asta era? Aşa arătau lucrurile?

— A sunat o fată, spuse mami, sprijinindu-se greoi de uşa de la baie. O fată, Gabby, Tabby, ceva de genul ăsta. Cică aveaţi întâlnire. Voia să ştii c-o să întârzie. E aceeaşi fată? E tot grăsana pe care-ai îmbrăţişat-o?

Stând în capul oaselor în cadă, observă că îşi prin­sese agitat penisul în pumn, îi dădu drumul, iar el îi căzu într-o parte, de parc-ar fi leşinat.

— Fă-i un hatâr fetei, Mickey, zise mami. Dă-i cu flit. E prea mare pentru tine. N-o să stai mult cu ea. Nu stai mult cu nimeni. N-ai putut să stai nici măcar cu Ellen Wiest, pentru numele lui Dumnezeu, care era o minunăţie de fată, şi crezi c-o să stai cu Tabby, Zippy sau cum o cheamă?

Bineînţeles că mami trebuia s-o aducă în discuţie pe Ellen Wiest. Mami o iubise pe Ellen, care avea un chip regesc, se purta fără cusur şi-o linguşea mereu pe mami, spunându-i ce mamă grozavă era. Îşi aminti de ziua când el şi Ellen făcuseră autostopul până la Butternut Falls şi li se umeziseră hainele aşteptând în ceaţă, ţinându-se de mână şi zâmbindu-şi dulce unul altuia, ceea ce fusese cu adevărat frumos, iar ea îi spusese că credea că-l iubeşte, un lucru sensibil, numai că, frate, înaltă mai era. Nu puteai s-o ţii de mână foarte mult, fiindcă începea să te doară spatele. Ţinea minte şi acum durerea de spate din ceaţă. Plus că se certaseră pe drum. Mă rog, erau multe lucruri legate de Ellen de care mami habar n-avea, ca de pildă firea ei nesuferită, şi şi-o aminti pe Ellen mergând ca o furtună în faţa lui pe drum, uitându-se înapoi fioros din când în când, doar fiindcă făcuse o observaţie amuzantă despre înălţimea ei, despre faptul că obtura soarele, şi nu cumva tot atunci îi spusese că putea să mănânce frunze din cel mai înalt copac pe lângă care treceau? Păi fusese o poantă bună, ideea era să te amuzi, de ce-o apucaseră pandaliile în halul ăla? Unde era Ellen acum? Nu se măritase cu Ed Trott? Mă rog, Trott n-avea decât să se spele cu ea pe cap. Probabil că Trott suporta şi acum consecinţele căsătoriei cu Donşoara Piele Fină şi îşi aminti că-i văzuse recent pe Ed şi Ellen la ValueWay, Ellen gravidă şi arătând foarte straniu, cu burtoiul ăla lipit de cărucior, în timp ce-şi cobora gâtul de girafă ca să-l drăgălească pe Ed, care avea un zâmbet larg şi idiot, de parc-ar fi fost cel mai băftos tip din lume.

Frizerul se ridică furios din cadă. Îşi văzu în oglindă deltoizii cu pete de bătrâneţe, pectoralii rotunzi, pătaţi şi ei de bătrâneţe, şi colăceii de grăsime palizi şi bizari.

Mami se sprijini din nou de uşă cu o bufnitură puternică.

— Care-i